Opinie • Pur şi simplu despre politică şi politicieni!

Ideea, consacrată deja, că în politică sunt numai hahalere şi ciocli, numai oportunişti şi indivizi lipsiţi de scrupule, oameni cu un bagaj genetic şi cultural precar, mă îngrijorează. Ce-i drept, bestiarul politic românesc este alcătuit din astfel de personaje. Politica cefelor late şi a burţilor revărsate alcătuieşte un decor dizgraţios şi pestilenţial. Prezenţa pe ici, pe colo a unor personaje cu ştaif nu face altceva decât să completeze un tablou dintr-o tavernă ce pute a rânced. În costumele lor Armani şi parfumaţi cu parfumuri fine de la Hugo Boss, politicienii români par mai degrabă nişte ţaţe pentru care bârfa, şmenul, învârteala pe bani publici sunt trăsături fundamentale de comportament. Din păcate, această realitate hâdă umple spaţiul public cu asupra de măsură. Ea este completată de clevetitori, de cumetre şi clovni gata oricând să aplaude şi să scuipe de la înălţimea unor demnităţi publice „onorabile”. În tot acest circ se amestecă purtătorii de vorbe, trăitorii întru doctrină, meşteşugarii într-ale trasului de sfoară, pilduitorii, limbuţii şi lichelele, chipurile, strânşi laolaltă în ceea ce cu emfază numim societate civilă. Scuzat să-mi fie limbajul licenţios. Apelativele nu-mi aparţin, ele fac parte dintr-o retorică ce o întâlnim frecvent în limbajul comun zilelor noastre, descriind o stare de fapt.

Peisajul politicii româneşti este unul abrupt, meandric şi, de obicei, duce într-o fundătură în care lucrurile se amestecă mai ceva ca la Turnu Babel. Pentru a distinge părţile luminoase ale unei realităţi înecate în această pâclă cotidiană, trebuie să faci un adevărat efort de imaginaţie. Trăim într-o ţară în care sărăcia a atins cote alarmante, boala o întâlneşti la tot pasul, în care discrepanţele sociale sunt uriaşe, corupţia macină la rădăcină. Acest lucru se datorează într-o proporţie covârşitoare clasei politice, liderilor politici. Mediocritatea acestora este atât de mare încât e greu să distingi valorile autentice de nonvalori.

Recunosc că mă încearcă un sentiment contradictoriu ori de câte ori mă raportez la oamenii noştri politici. În special la cei locali. În mic, politica la nivel local este după chipul şi asemănarea celei făcute la centru. Personajele diferă doar prin nume şi prin anvergura averii câştigate în aceşti ani de democraţie originală. Predomină disputele sterile, inconsecvenţa mesajului, bălăcăreala, loviturile sub centură, etc. Între timp fiecare se gândeşte cum să se pricopsească practicând nemunca. Clientelismul este la el acasă. Minciuna, conspiraţia, neîncrederea fac casă bună cu cei ajunşi în scaunele puterii. Eleganţa şi rafinamentul sunt noţiuni abstracte, ignorate cu nonşalanţă de mai toţi liderii noştri politici. Pe cine n-a oripilat discursul grosier al fostului lider liberal Dan Ilie Morega? Sau cine nu s-a îngrozit de barbarismul unor lideri locali, agramaţi? Exemplele sunt nenumărate.

O simplă înşiruire de nume ar umple pagini întregi. Şi, în fond, nici nu cred că ar fi relevante în acest context! Scopul acestui text nu este acela de a arăta cu degetul persoane, ci de a contura un portret robot al celor care, din patru în patru ani, vin şi ne cer votul. Cineva spunea că, oamenii politici români sunt expresia fidelă a celor care i-au votat. Ei satisfac nevoia de circ a unei populaţii ţinută în bezna ignoranţei timp de 50 de ani.

Din nefericire, acesta e adevărul. Oricât de dureros ar fi, trebuie să acceptăm ideea că oamenii ăştia politici sunt plăsmuiri ale unui mental colectiv incapabil să reflecte altceva. Votăm instinctual. Suntem umorali. Ne place biciul, acceptându-l cu umilinţa celui supus. La finele unui mandat electoral, o luăm de la capăt. Cred că n-am învăţat nimic din lecţiile trecutului. Reîntoarcerea la comunism şi la simbolurile acestuia este tot ce putem da istoric în acest moment. Regretul dictaturii, pentru cei mai mulţi dintre noi, este un fapt evident. Ce-am înţeles din cei 20 de ani de aşa zisă democraţie? Că era mai bine înainte! Că oamenii, de bine de rău, aveau un loc de muncă asigurat. Aveau o locuinţă, chiar dacă era cu chirie la stat. Tinerii aveau perspectiva zilei de mâine. Nu aveau, ce-i drept, libertăţile de azi, dar nici necazurile pricinuite de şomaj şi lipsurile cotidiene.

Manipularea practicată de oamenii politici în toţi aceşti ani nu poate fi ignorată, cum nici rezultatele acesteia nu pot fi trecute cu vederea. Suntem tot mai aproape de colaps şi filosofăm amar despre ce ar trebui să facem, despre adevăr, dreptate şi frumos. Uneori, te trezeşti cu câte un găgăuţă, dezmeticit dintr-un somn profund „al raţiunii”, dând verdicte, considerându-se erou naţional, salvatorul naţiei, mai mult chiar, bezmetici care visează că-şi fac partide şi vor stăpâni lumea. Acesta este coşmarul nostru.

Komenteaza articolul

Nume
Email
Subiect
Continut
Cod de siguranta