Opinie • Quo vadis, drăgălaşii mei?

Mă urmăreşte sintagma lui Arghezi : tovarăşii de coate. În fond, tovarăşi de dat din coate! Vă pot spune aşa pentru motivul că singurii voştri colegi de coate sunt cei d-ale interesului. Banii şi puterea de a-i supune pe ceilalţi e tot ce vă dictează subconştientul sucombat de atâtea frustrări, inclusiv aceea de a nu fi fost admişi la o facultate înainte de 1989, când criteriul de selecţie era proba scrisă, nu interviul! Da, drăgălaşii mei, fefeişti, seralişti, industrialişti şi ce s-o mai găsi prin CV-ul vostru. Numai un creier anex v-ar încadra în vreo ierarhie a valorilor. Credeţi că vreo blană, vreun unchi sau vreun plocon ar certifica teoria mutaţiei valorilor? E valabil doar ipotetic, la Lovinescu. E posibil pentru voi, dar nu şi moral, într-o noocraţie necesară, după expresia lui Camil Petrescu. E, totuşi, o inepţie!

Poate că orice epocă e anacronică. Dacă linia dreaptă o dau verticalitatea, conştiinţa valorilor, demnitatea, dreapta măsură, munca, nu superficialitatea, totuşi orice epocă presupune tulburarea axiologiilor. Un fel de entropie, un haos spre ordine. Veţi instaura astfel mai mult decât anacronismul! Curat performanţă! Nu vă mulţumiţi cu orice ierarhii. Vreţi unele răsturnate, după principiul vulgar: dar ce-are coada vacii cu ştampila primăriei?! De unde priviţi voi ierarhiile inversate? Prostia prezumţioasă! Cât mi-a trebuit să înţeleg această alăturare de termeni asociată de critica literară privitoare la personajele lui Caragiale. Vă urmăresc cu ochi discret, nu expectativ. Dacă nu vă privesc în ochi, e că nu am ce vedea, ochii fiind oglinda sufletului şi a minţii. La voi, vid lăuntric, ontologic, mintal, intelectual şi, vai, moral. Nu aveţi nici demnitatea de a vă asuma greşelile. Dacă ar îndrăzni cineva să vă atragă atenţia, cu bun simţ, a doua zi v-aţi gândi să demonstraţi reciproca: amplificaţi spusele sau le denaturaţi, transmiţându-le, defensiv, tuturor. Cred că aveţi nevoie de un cor tragic, sau de unul comic spre a merge în dizgraţioase procesiuni dionisiace. Oricum, vă simţiţi slăbiciunea, eufemism pentru incompetenţă, impostură, iresponsabilitate şi încercaţi să o compensaţi prin mila colegilor ori clamând intervenţia paternă managerială. Dacă nu puneţi mâna pe telefon să minţiţi sus, deschideţi uşa să pârâţi mai sus. Faceţi compromisuri din mitomanie? Mi-ar fi şi mai milă de voi! Să fie din nevoia de comunicare? Există duhovnici care să vă asculte cu obiectivitate şi să vă îndrume cu înţelepciune. Eu vă spun deschis, pentru a nu mă acuza că spun ceea ce nu spun, chiar dacă şi asta vă caracterizează. Mitomania voastră poate că-mi face un serviciu: economie de Logos. De fapt cred ca nu-i mitomanie, ci maliţiozitate. Prima e patologică, involuntară, a doua e voluntară, căutată. Se pare că voi căutaţi cu lumânarea destinul. Managerii de prea multă bună-credinţă, v-au dat câte un strat. Voi vi l-aţi făcut din puf. Dolce fare mente( farniente?), cum spun italienii, încă de la Mussolini. Vă place să nu faceţi nimic, să vă cântaţi cocoşeşte meritele. Încercaţi să străluciţi prin puterea celor care v-au învestit. Număraţi-vă zilele de glorie, fiindcă toate celelalte sunt incomensurabile! Sunteţi ambulanţi, căci vă plimbaţi din loc în loc, oricum, spre mai bine, în căutare de forme fără fond ce vă umplu dosarul personal. Ambulanţi sunteţi şi în cutarea unui partid, pentru promovarea într-o altă funcţie mai importantă.

Dacă ar fi să vă fac o schiţă de portret, m-aş rezuma la: impostori, incapabili, mitocani sau fiinţe de plastilină. Paradoxul e că se produce o simbioză între cei care vă modelează şi voi, încât modelat iese modelatorul, în sens negativ. Aţi învăţat bine principiul lui Toffler: Cunoaştere/informaţie înseamnă putere şi-l aplicaţi machiavellic. Ştiţi că modelatorul e în cunoştinţă de cauză şi aplicaţi teoria hiper-pragmatismului simbolic al apei care învăluie piatra. Ştiţi bine că în epoca fast-food în care totul e făcut pe fugă nimeni nu-şi mai pierde timpul cu probe ale verităţii.

Roland Barthes vorbea despre gradul zero al inteligibilităţii în cazul fotografiilor. Sunteţi la fel! Nu neapărat în sensul inteligenţei reduse, compensată de viclenie procedurală, ci pentru că aveţi un comportament previzibil şi o psihologie transparentă, încât nu ar solicita privitorilor mai mult de un minim grad de inteligenţă.

Ştiu că există a doua şansă în viaţă, dar nu şi în cultură. Din vânzător, muncitor, măturător, bucătar, accept ideea de a deveni deputat, nu dascăl. Deputatul are funcţia reprezentativităţii, dar dascălul trebuie să fie şi de vorbe şi de suflet, dar mai ales de cultură. Nu e nici o bravură că n-aţi învăţat bine scrierea! Aţi învăţat perfect cum să deschideţi uşile pentru funcţii parlamentare. E o falsă iluzie. Timpul nu va mai avea multă răbdare. Criza actuală este în viziunea mea, în primul rând o criză a valorilor. Nu ştiu dacă Virgil Nemoianu, atunci când se referea la calmul valorilor s-a gândit că un zbucium al acestora e necesar pentru instalarea calmului, ca efect iminent.

Komenteaza articolul

Nume
Email
Subiect
Continut
Cod de siguranta