Opinie • Râsu’-Plânsu’ sau Monolog în Babilonu’ nostru !

de Mihaela Sanda POPESCU | Vizionari: 524 | 2 Octombrie 2009 Ora: 00:00

Până când criteriile de evaluare înseamnă lipsa criteriilor? Până când evaluatorii fac parte din Curtea celor cu singurul talent de a nu avea nici un talent? Până când vor fi înfieraţi tot „trăgătorii la edec” care, când muncesc nu au timp să câştige? Ce mai oferă învăţământul artistic când începe prin a-şi pierde coloana vertebrală?

Ne pierdem elevii! Care? Cei buni pleacă din cauza celor slabi şi „cei slabi” devin ţinta revărsărilor sentimentale false, care cu greu acoperă lipsa unui adevărat cod profesional.

Singura „consolare” este că dezastrul încă nu aparţine profesioniştilor. Haosul proletcultist şi „populara”, sunt întreţinute de „întreţinuţi”, de nostalgicii culturii de masă, care încă propagă, din păcate cu succes, celebrul „divide et impera”, identificându-şi imaginea cu instituţia.

„A fost afectată imaginea şcolii!”

„A lu’ cineee?” Să nu ne mai mirăm şi să începem să povestim ce este în jurul nostru. Printre primele „verdicte” ale realităţii dăinuie unul de curând constatat: Prietenii celor care trântesc uşi, sunt nişte… încuiaţi…

…încuiaţi pentru că: le lipseşte dezinvoltura celor care trântesc iar prietenia cu rasa grobiană le lărgeşte şi le adânceşte neputinţa.

… că tot dreptatea a devenit „ilegală”, cum ilegală e ştiinţa de carte, ilegal e bunul simţ iar calitatea e de mult un spin în ochi. Să revenim la Postmodernism, mai ales că am trăit cu vârf şi îndesat dimensiunea „modernismului educaţional”. În „Cinci feţe ale modernităţii”, Matei Călinescu citează părerea lui Jean-François Lyotard, pentru care „epoca postmodernă este caracterizată în linii mari de erodarea credinţei în marile metanaraţiuni legitimate, unificatoare şi totalizatoare ale modernităţii” (pag. 310). După al doilea război mondial, societatea post-industrială transformă cunoaşterea într-o „piaţă informaţională” lipsită de legitimitate. „Post-” din „postmodern” nu semnifică o repetabilitate ca în flash back, sau feed back, ci un proces în „ana-”, un proces de ana-liză, de ana-mneză, de ana-logie, şi de ana-morfoză, care elaborează „uitarea iniţială”. Cele 16 „conglomerate” aforistice în care autorul îşi prezintă intenţiile sunt şi ele tot o „manieră franţuzească” de a fi înţelept dar „pe înţelesul copiilor”. Ţara lui Voltaire a întrunit mereu toate condiţiile unui oximoron geografic: de la Paris, Ville-lumière, la Place- Pigalle a vagabonzilor în permanentă reabilitare. „Pe înţelesul copiilor” este şi ea în concordanţă cu „graba” contemporaneităţii. Toată această „grabă” are, în contrapondere o inerţie spirituală, o îndepărtare de valoarea reală şi o „bucurie” perversă în a mutila realitatea după cum numai gnomii autorităţii perene ştiu să o facă. Poate că adevărata boală porneşte din Templul cu responsabilităţi (O, nu !!! O, na !!!).

…Sau, poate că s-a-nchis în „Magazinu din dulap”şi de acolo , hop, gripa porcină !!! Poate că aşa se consideră unii „alfabeţi”şi singurii duşmani ai „nu-i-valorilor”, singurii „culţi între folclor”, amatori de manele organizatorice, trăind ferice printre personajele fabulistico-educaţionale care le laudă toate „celelante” calităţi. Când a trecut Rubiconul în Galia, Caesar a tras la sorţi: Alea iacta est !... şi a început războiul cu Pompei. Azi, până şi tragerea la sorţi e în voia sorţii, iar obiectivitatea e văduvită de singura joacă nevinovată, pierdută ca obiectivitatea însăşi.

Măneşte mana că ce-o să facă!!!

Nimeni - rău–de–gură îşi îndeplineşte misiunea consecventă cu sine, subteran constituită, maestru a băţului printre gard şi al semitonurilor false. Are o menire: jos cu burghezia intelectuală, pâinea să ne fie uşoară, că popular este să zicem prostului deştept, deşteptului prost, iar speranţele devenirii să înceapă cu „budu…”. I-a aliniat din nou la muncă la Arc… (nu Arcadia, că acolo nu se munceşte cu sclavi…). El crede că nu se ştie. Şi se ştie nu din ce se plâng săracii, că ei sunt săraci şi nu se plâng că ajung şi mai săraci, ci se fac filmări ca acelea care s-au mai făcut când săracii munceau în contul agro-turismului…Dar vine vremea!!!… Gură-de-lup îşi mai mâncă o colegă de „limba engleză” şi ţuşti, în fruntea-fără-minte, că mare e grădina şi încăpătoare !!! L-ori-ce s-a stresat cu Nic(i)ol(egalitate) că cartea e de întrebări fără răspuns şi costă din punct de vedere de-on-to-lo-gic, dar ele nu pronunţă că se complexează anturaju’. În fruntea cozii, se leagănă agale strănepotul lui Dinu Păturică, Bach-Zacuscă-Praf-pe-Raft, care face şefului „poale-n brâu” şi apoi se vaietă că sunt scumpe gazele, tânjeşte după viteza de deplasare şi se asociază cu Trântitorul- de- uşi că doar „lipit, smerit, nefericit” poate accede la titlul măreţ de „încuietoare” printre performeri… că doar încuietorile sunt sectorul „istrumental” al lăcătuşeriei intelectuale !!!

Care-i taina ?

În 1921, Albert Enstein, autorul Teoriei relativităţii primea Premiul Nobel pentru toate descoperirile din Fizică. Noi am redus orele de Fizică speriaţi, poate, de apariţia unui nou Einstein, aşa cum într-un alt „postmodernism” Psihologia devenise prohibită din cauza testelor de inteligenţă. Einstein spunea: „Două lucruri sunt infinite: Universul şi Prostia umană. De primul nu sunt atât de sigur!

Social Bookmarking