Opinie • Redescoperindu-l pe Moş Crăciun

Acum ceva timp, Moş Crăciun fusese izgonit prin decret de lege. Locul lui era ţinut de Moş Gerilă – actor ce ştia cât, ce şi cum să spună, impunând respect şi disciplină (copiii erau învăţaţi anumite poezii, părinţii ştiau ce trebuie rostit dar, mai ales, ce trebuie şoptit sau, mai degrabă, trecut sub tăcere). Azi, Moş Crăciun are voie să existe, ba chiar să fie şi Santa Claus, doar că este ceva mai… neputincios. Probabil, bătrâneţea îl face să ajungă doar la câţiva copii; probabil, vederea înceţoşată e de vină că nu-i nimereşte neapărat pe cei mai cuminţi; probabil că renii sunt responsabili pentru cadourile risipite după garduri înalte şi de absenţa lor din odăi sărăcăcioase.

Că vine sau nu, că aduce o bomboană sau o jucărie, copiii ştiu să preţuiască această perioadă şi să trăiască şi miracolul naşterii lui Iisus, dar să se şi bucure de prima zăpadă. Ei văd ceea ce noi, mai mari şi mai împovăraţi de grija pentru azi şi, mai ales, pentru mâine, nu mai vedem: bucuria pe care ţi-o aduc lucrurile simple. Aşteptăm rezolvarea tuturor problemelor, aşteptăm fericirea cea mare care să ne izbească în faţă ca să putem spune: „Sunt împlinit!”, „Mă bucur de viaţă!”, „Trăiesc!”. Atât de puternic ancoraţi în realitate de teamă să nu fim prinşi pe picior greşit, mereu în alertă sau la pândă ca nu cumva, dacă suntem loviţi, să fim puşi la pământ, schimbăm măşti după măşti ce se vor a fi impenetrabile, dure, devenim oameni de piatră lipsiţi de visuri şi goi de sentimente. Sensibilitatea trebuie ascunsă pentru că ea înseamnă vulnerabilitate.

L-am pierdut pe Moş Crăciun, nu atunci când am aflat că-n spatele bărbii albe se-ascundea, de fapt, tatăl, unchiul, vecinul… ci în clipa în care am încetat să visăm. Atunci când umbra a devenit umbră, atunci când moara de vânt a devenit moară de vânt, atunci când luna s-a înălţat prea sus pentru a mai fi atinsă. Ne-am vândut bucuriile simple dar autentice pe nimic - promisiunea deşartă a unora mai consistente, materiale şi, deci, perisabile sau iluzorii.

Ne-am dorit atât de mult zăpada! Şi când a venit nu am văzut decât copiii bucurându-se de ea. Pentru „oamenii mari” era prea rece, prea alunecoasă când era îngheţată şi „prea transformată” în noroi acum când s-a mai topit. Obosiţi, ocupaţi, cu privirile rătăcite printre gândurile „serioase” dătătoare de insomnii, irosim clipe şi trecem nepăsători pe lângă fărâme de miracol. Cu gândul la mâine, îl pierdem pe azi!

Cu tot efortul nostru de a-l nega, Moş Crăciun există! Milioane de copii din întreaga lume îi vorbesc şi-l întâlnesc în fiecare an. Putem depune şi noi mărturie: cândva, l-am aşteptat cu emoţie şi i-am spus poezii şi colinde sperând că n-o să ţină cont de toate năzbâtiile făcute şi vom primi cadourile dorite. Undeva, într-un ungher al sufletului, cu siguranţă putem regăsi, chiar dacă prăfuit sau împăienjenit de timp, dorul de copilărie. Şi, odată cu el, vom descoperi şi bucuria de a trăi şi-l vom redescoperi şi pe Moş Crăciun.

Komenteaza articolul

Nume
Email
Subiect
Continut
Cod de siguranta