Opinie • România de după România

Fiecare acţiune cu valoare civică care are loc în Europa este, de fapt, un vot de blam acordat societăţii româneşti. Sutele de mii de oameni de pe străzile Londrei sau ale Parisului (exceptând acţiunile violente) sunt o formă de a pune România între paranteze. Arătând că există un imens abis între noi şi lumea civilizată.

Acest fapt este rezultatul unui tipar de comportament care se regăseşte aproape prin toate colţurile ţării. Ideea că tot ce este malign se datorează doar „boierilor” din structurile de conducere, în timp ce „obidiţii” de jos sunt personaje angelice este departe de realităţile în care ne zbatem existenţa. Grămezile ca la rugby pentru a achiziţiona uleiul sau pentru a lua porţia de agheasmă, vinderea sufletului în schimbul unei găleţi electorale, escapismul generalizat (chiar şi cel religios), corupţia profesionalizată şi mediocritatea culturală sunt atribute evidente ce se transpun într-o pecete tradiţională. Foametea şi sărăcia sunt doar rezultatele unui mod de a fi care ne împinge în manifestări comportamentale demne de lumea a treia!

Structurile instituţionale, condiţiile istorice şi ideile religioase au avut un rol decisiv în modelarea unui mental colectiv ce nu prea mai are nimic „pios”. Am construit o societate care nu are o viaţă comunitară, fiind caracterizaţi de un individualism pregnant care ne determină să luptăm pentru propria supravieţuire, fără să avem insomnii referitoare la responsabilitatea colectivă. De aceea ne plângem de milă fără să acţionăm sau devenim agresivi fără luciditate.

Ideea că precaritatea morală este integral efectul perioadei comuniste este nu doar fadă, ci şi falsă: totalitarismul cu aberaţiile sale n-au făcut decât să agraveze o stare morală care era deja deplorabilă, iar această stare este chiar una dintre explicaţiile variantei groteşti pe care a ilustrat-o comunismul autohton. Caracterul paradisului moral din vremuri nostalgice este nu doar nejustificat, ci şi iluzoriu. Iar pentru a recunoaşte aceasta nu este necesară o dezvăluire Wikileaks, ci curajul confruntării cu un adevăr care este evident pentru cei care nu au adoptat tactica camuflării. Această evidenţă este descrisă în mod magistral şi fără menajamente de către Tudor Arghezi:

„O părere de rău de mare circulaţie repetă din gură în gură fraza vremurilor bune. Le mai apucăm noi vreodată? Vremurile bune nu erau ale stărilor morale, care n-au fost niciodată bune, ale unei colegialităţi oneste, ale prieteniilor solidare, ale unei administraţii publice ireproşabile. Aspectul vieţii a fost urât la fizic iar cel moral era cel de azi: în privinţa sufletescului ora îngheaţă la fix”. (Tudor Arghezi, „Vremuri bune”)

Acest fapt nu înseamnă că putem vorbi despre o „fire a românului” imuabilă, înţeleasă ca o barieră eternă, de nedepăşit, ci că anumite mentalităţi au persitat, consolidându-se sau metamorfozându-se fără a dispărea. Generând o absenţă a variaţiilor sufleteşti şi un „îngheţ” de natură etică ce imprimă un mecanism comportamental ce ţine mai degrabă de faza infantiă a unei societăţi decât de aspiraţiile sale europene. O societate care s-ar simţi mai bine după gratii decât în condiţii de libertate…

Este o himeră să speri că situaţia se va putea remedia în condiţiile menţinerii cauzelor care au modelat comportamentul şi atitudinea noastră . Fiind conservate şi pentru generaţiile care ne vor supravieţui! Cu o populaţie al cărui gregarism atinge cotele absurdului, cu o clasă politică dominată de instincte primare, şi cu o spiritualitate încremenită în forme anacronice speranţele unei regenerări sunt la fel de mari ca şi certitudinea ieşirii din criză. Cu toate acestea, există posibilitatea unei „reconversii sufleteşti” care nu poate fi decât rodul unei conştientizări colective şi asumări individuale. Căutând Divinitatea nu pentru izbăvire ci pentru convertire! Cine va avea însă curajul să ne propună şi să ne mobilizeze pentru un adevărat proiect de ţară??? Care să ne implice pe toţi pentru a deveni şi noi OAMENI?!

Komenteaza articolul

Nume
Email
Subiect
Continut
Cod de siguranta