Opinie • S-a unit Huo cu Huideo…

24 ianuarie. 2011. În sfârşit, românii, după două decenii de dezbinare, s-au unit în suflet şi-n simţiri. La Iaşi. Şi la Focşani. Şi la Bucureşti. Şi ar fi făcut-o oriunde în toată ţara, fie că vorbim de cea unită de Cuza ori de cea unită de Marele Război, în 1918. N-am mai văzut decât de două ori în viaţă atâta unitate: în 1987, când am coborât – tot în Iaşi! – Dealul Copoului până la „judeţeana” de partid, unde ne adunasem vreo 8.000 de studenţi, în seara de 17 februarie, urlând ca tâmpiţii că „Vrem lumină să-nvăţăm şi apă să ne spălăm!” (pe vremea aia încă nu se auzise de marea revoltă anticeauşistă de la Braşov, aşa că i-am cam speriat pe flăcăi, pentru că n-am mai avut probleme cu apa caldă şi lumina, care până atunci se oprea la 7 seara chiar şi-n sesiune!), şi-n 1989, când Ceauşescu promitea încă o sută de lei. De atunci n-am mai auzit, până pe 24 ianuarie 2011, un cor atât de mare şi de închegat de fluierături şi de huiduieli hotărâte, neurmate deloc de dansul pinguinului! Cor cu aripi: şi la Iaşi, şi la Focşani, şi la Bucureşti… Un cor care i-a urat grupării portocalii conducătoare în frunte cu multfluieratu’ să se ducă după flotă, unde a dus mutu’ iapa şi-n alte locuri pitoreşti, oriunde, numai să lase timona României pe mâini mai competente. Că de două lucruri s-a cam săturat naţia: de culoarea portocalie aşternută peste ţară mai dihai ca gerul cu viscol cu tot şi de merele coricove…

Aşteptam să văd care vor fi primii ce vor sări cu gura pe mulţimile de fluierători ajunşi cu cuţitul la os. N-am terminat bine de gândit, şi a sărit ca din baie însăşi marele Simirad, aflat la locul faptei, mort, bine-nţeles, de grija a ce-or zice basarabenii de fluierăturile adresate cu mult drag întâiului portocaliu naţional. După cunoscutul model „Ruşine, Dinu Patriciu!”, cum era să se lase mai prejos aplaudacul alipit de conducerea naţiei mai dihai decât ceva de asfalt? Aşa că i-a tras şi el rapid (ca să nu piardă ocazia, cum recunoştea, câteva secunde mai târziu, unui comiliton pripăşit p-alături) un „Ruşine, domnule primar!”, şi s-a retras satisfăcut că l-a văzut însuşi Băsescu luând atitudine! Zic „atitudine”, pentru că „altitudine” o să ia doar la următoarele alegeri, când o să-i servească nişte cizme în „spate-gios” taman alegătorii în faţa cărora s-a produs ca trădător al lor în favoarea primului fluierat al ţării…

A urmat Baconschi. S-a bucurat şi el de fluierături, pentru că lumea are memorie şi i-a cam reproşat viteza de record mondial de vot de la Paris. „Numai prin muncă şi respect, nu prin manipulare vom reuşi să depăşim acest moment, al crizei economice”, a spus ministrul de Externe participanţilor, pe un plan subţire bătând obrazul fluierătorilor că-s doar simple unelte ale meschinei opoziţii, nu că ar fi nemulţumiţi, săracii, până la pragul de a pune mâna pe reteveie! Numai că n-a specificat dacă nu cumva manipularea de care pomenea nu era cea de la urnele din Paris…

A fost interesant şi când cea care, pe unele bloguri şi forumuri, este alintată cu apelativul de „ciocănitoarea Woodrea”, o altă beneficiară din plin a fluierăturilor ieşenilor, a sărit şi ea taman din… blogul ei cel mov (fraţilor, n-are doar o dungă mov, acolo, pentru… amuzament, e mov TOT blogul, sic!), etichetând drept acte „cabotine” manifestările de nemulţumire maximă ale participanţilor la sărbătorirea zilei unirii Principatelor Române. Deh: părul blond, lung şi memoria scurtă: cabotină a fost, de exemplu, chestia aia cu „Noi suntem urmaşii lui Traian! Noi suntem urmaşii lui Traian Băsescu!”, după ce, nu cu mult timp înainte, se arătase hiperultrasurprinsă că Traian Băsescu declarase că va candida la preşedinţie, da’ poţi să te pui cu IQ-ul planturoasei blonde?

A mai fost o pleiadă de mici gângănii aplaudace da’ nesemnificative decât în propria imagine care s-au înghesuit să eticheteze, ba la teveu, ba pe la colţuri de budă, că nemulţumirea cetăţenilor a fost prefăcută şi că, de fapt, pentru o găleată roşie sau galbenă (asta e: cele portocalii se spărseseră demult…) l-au huiduit pe întâiul fluierat al ţării (sau invers: l-au fluierat pe întâiul huiduit al ţării?), da’ de fapt ei îl iubesc tare mult pe Băsescu, numa’ că acum a fost mai puternică tentaţia măslinei luate de la opoziţie decât dragostea lor supremă! Halal dragoste mare, dacă e mai puternică o măslină decât ea, da’ ce poţi să le spui la liderii supremi ai naţiei, ca să poată înţelege şi ei ca nişte oameni normali???

E din ce în ce mai greu de priceput de către actuala putere că nemulţumirea populară e din ce în ce mai mare. E greu de priceput că, dacă doar zici „Să trăiţi bine!” şi după aia tai banii din buzunar de la ăl cu ţâţa-n gură pân’ la ăl cu barba sură, de la mame, de la bolnavi, de la şomeri, pensionari, după ce laşi mii de oameni cu doar 30-40% din veniturile pe care le aveau la venirea portocaliilor la putere, când atentezi la proprietatea privată a milioane de oameni, e mai mult decât normal ca să fii măcar fluierat şi să-ţi fie pomenite toate neamurile apropiate – cam până la a şaptea spiţă… Îl calci pe unul din greşeală pe picior, la-nghesuiala din troleu, şi, pentru 10 secunde de durere provocată fără să vrei, te-njură ăla cu tot neamul, dar când laşi, c-aşa vrea pielea de drac de pe tine, sute de mii de oameni fără posibilitatea de a-şi achita ratele la bănci, şcolile copiilor, facturile, medicamentele care le susţin viaţa, cât de cretin să fii ca să crezi că o să vină buluc lumea să te pupe şi să-ţi ureze ani mulţi de domnie peste ţară?

S-a mai criticat, de către aceiaşi mărunţei aplaudaci, dar cu ifose de mari manipulanţi, faptul că s-a fluierat imnul naţional. Trebuie să fii puţin tâmpiţel să crezi că participanţii la manifestări au fluierat imnul, şi să speri că oamenii se vor simţi vinovaţi şi ruşinaţi doar c-ai zis tu inepţia asta! Nu, oamenii au fluierat doar pe acele personagii pe care le-au considerat responsabile de dezastrele din ţară! Imnul naţional a fost doar catalizatorul deşteptării românilor, pentru că aşa se şi cheamă: Deşteaptă-te române! Intonarea imnului a fost semnalul pentru deşteptare, iar când poporul se deşteaptă, întâi fluieră – e semn că, dacă nu i se acordă atenţie, urmează pasul doi: punerea mâinii pe retevei. Dar, preocupaţi cu distracţiile şi afacerile proprii şi de gaşcă, niciunul dintre cei plătiţi să facă treabă-n fruntea ţării nu mai are timp să ia seama la ce mai zice şi poporul şi se mai şi bazează pe uriaşul aparat propagandistic pe care-l are la dispoziţie pentru îmbrobodirea nemulţumiţilor. O singură chestie scapă din vedere puterea portocalie: explozia mămăligii pe Ceauşescu l-a omorât…

Komenteaza articolul

Nume
Email
Subiect
Continut
Cod de siguranta