Opinie • Şanse egale la profesii egale

Ne întrebăm adesea cum se întâmplă ca oameni care au fost elevi şi studenţi de excepţie

(şefi de promoţie sau absolvenţi cu media 10) – chiar într-un sistem de învăţământ serios, antedecembrist - ajung în pragul pensiei să fie catalogaţi epave, inutili sau cel puţin dezinteresaţi. Observăm, pe de altă parte, ascensiuni miraculoase. Creează impresia că sunt buni sau chiar devin buni nulităţi suficiente lor înseşi: unii care n-au dat doi bani pe şcoală (ajunşi în funcţii, bineînţeles că nu dau nici acum doi bani pe şcoală), absolvenţi cu 6-7 (şi notele acestea într-un fel furate). N-au învăţat şi nici nu ştiu cum să înveţe. Fefeişti, seralişti, haretişti, în cel mai bun caz, ne întâmpină la tot pasul. Nici nu trebuie să le verifici CV-ul. Îi recunoşti după siguranţa de sine, seriozitatea şi ironia autoimpuse şi dorinţa de a ajunge cât mai bine, că doar asta se poartă şi le-a mers. Cum a fost posibil acest lucru? Trăind într-o societate concepută ca un pat procustian: pe unii îi scurtezi, iar pe alţii îi lungeşti…după necesităţile mancurtizării. Iar dacă ai strălucit în şcoală, dându-ţi-se o şansă, acum e rândul altora, în profesie. Doar trebuie să dovedim egalitate de şanse. Dacă unui performer din prima categorie, într-un sistem închis, nu-i acorzi credit, încredere şi îi oferi sarcini inutile, iar celui din a doua categorie - funcţii utile, primul se revoltă, cel de-al doilea îţi mulţumeşte. Nimic mai bun decât această decizie. Primul poate nu ar mulţumi decât de convenienţă, pentru că i s-ar cuveni ceea ce i se acordă. Dacă se revoltă, cu atât mai bine, că a oferit ocazia să-l mai scurtezi pe patul procustian. Dacă tace şi îndură, evrika! E primul pas spre mancurtizare. E totuşi de condamnat pentru resemnare, servilism, pentru că şi-a pierdut verticalitatea, dar se iartă singur spunându-şi că nu-i atât de rău să greşeşti printr-un comportament obsecvios, ci să greşeşti din incompetenţă. Şi, odată făcut primul  pas, urmează şi altul, altul, altul… până la rutină.

Dimpotrivă, aşa-zisul nostru merituos peste noapte, acordându-i-se o şansă, se poate să profite de aceasta şi să-şi construiască o imagine, chiar falsă la început, dar lovinescian vorbind, forma îşi mai creează fondul. Măcar un lucru să facă acest gratificat: să se ridice la înălţimea gratificării. Dar, de cele mai multe ori, el procedează altfel: duritatea, impunerea forţată în faţa celorlalţi, falsa exigenţă sunt menite să acopere incompetenţa.

Probabil aşa s-a învăţat în comunism: să iei de la unul şi să dai la altul. Dar să iei ce e binemeritat ani în şir, chiar decenii şi să gratifici  în altă parte ad infinitum unde e permis?!

Komenteaza articolul

Nume
Email
Subiect
Continut
Cod de siguranta