Opinie • „Sinucidere” prin optimism!

Cum se va finaliza această criză şi când îi va veni sorocul? Printre cei mai optimişti îi găsim întotdeauna pe cei aflaţi la putere. Însă, nu sunt singurii… Injectaţi cu o supradoză de speranţă încercăm să manevrăm existenţa proprie colorând viaţa în nuanţe fanteziste. Chiar dacă aceasta ne goleşte de compasiune faţă de suferinţa Celuilalt.

Suntem în căutare de soluţii rapide la problemele vieţii, fiind într-o cursă permanentă de anihilare a realităţii. Această variantă „light” de supravieţuire poate fi comodă, însă este perdantă. Spre exemplu, regimul antonescian din România nu a reuşit să fanatizeze masele, însă le-a desensibilizat aruncându-le în neantul apatiei. Atomizate, acestea şi-au pierdut capacitatea de a reacţiona, fiind împinse în viduri existenţiale măcinate de forme exacerbate de a înţelege semnificaţia vieţii.

Este o tendinţă de a divide populaţia din acel timp în oameni buni şi oameni răi. Însă, aceasta poate fi o simplificare periculoasă. Au fost oameni care s-au comportat criminal trădându-şi, de exemplu, vecinii de origine evreiască şi de aici sentinţa de a fi duşi la moarte. Au fost şi oameni care s-au dedicat activităţii de salvare încercând să ajute cât mai mult. Undeva între acestea două categorii au fost majoritatea, a căror acţiune a variat de la minima decenţă de a păstra cel puţin tăcerea până la găsirea unui mod de a-şi ajuta vecinii evrei când ei le cereau aceasta.

Insensibilitatea din trecutul istoric era o consecinţă a unei forme de pesimism. Am evoluat! Acum am devenit insensibili în numele optimismului! Generator de speranţe de factură egoistă!

„O nouă ortodoxie, numită uneori „gândire pozitivă” s-a insinuat în societatea modernă. În forma ei cea mai gravă, această deprindere optimistă ne permite să ne ascundem capul în nisip, să negăm că durerea este mereu prezentă în noi şi ceilalţi, să ne eliberăm deliberat sufletul, pentru a ne asigura supravieţuirea efectivă”. (James Hollis).

Ceea ce ar fi trebuit să fie un mobil eficient pentru rezistenţa sufletului uman a devenit o modalitate concretă de „sinucidere” individuală şi colectivă. Negarea şi superficialitatea nu sunt demne de ceea ce Socrate numea a fi „viaţa examinată”. Dispunem de o capacitatea considerabilă de a ne autoamăgi, evitând să ne asumăm responsabilitatea că întotdeauna suntem o parte a problemei.

Ceea ce negăm în interior va erupe curând în exterior. Evităm să ne observăm sinele tulbure în oglindă şi ne ascundem în spatele lozincilor dătătoare de speranţă. Căutarea cu insistenţă de a ne proteja de spaimele ambiguităţii şi ale unei vieţi agitate ne poate împinge la o desensibilizare faţă de suferinţa celor din jur. Fiind o modalitatea de escapism eficientă, dar care ne cenzurează sufletul. Ne transformăm în mod deliberat în simple umbre călătoare pe o planetă tot mai neprimitoare, interesaţi să ne consolidăm optimismul, chiar dacă sub ochii noştri domneşte durerea! Importat este să supravieţuim noi…

Komenteaza articolul

Nume
Email
Subiect
Continut
Cod de siguranta