Opinie • Toamna la Brădiceni

Pentru că toamna se anunţă tulbure şi nu lasă loc de prea multe gânduri optimiste (criza economică este departe de a se fi încheiat, guvernanţii par complet depăşiţi de evenimente, campania electorală pentru alegerile prezidenţiale se anunţă mai dură şi mai murdară ca niciodată, niciunul dintre candidaţi nu inspiră prea multă încredere) şi pentru că vremea este încă blândă cu noi îmi propun ca pentru acest articol de la rentrée să păstrez ceva din aerul vacanţei abia încheiate. Între 7-8 septembrie am avut onoarea să fiu invitat la Atelierul naţional de poezie, Serile de la Brădiceni, ajuns la ediţia a XIII-a. A fost pentru mine prilejul ideal de a călca pentru prima dată în viaţă în oraşul Târgu-Jiu şi în minunatele sale împrejurimi. Oarecum straniu, paşii m-au purtat de-a lungul timpului, în toate judeţele limitrofe, dar niciodată în Gorj. Aşa cum mă aşteptasem încă dinainte de a pleca, primul şoc cultural a fost cel al întâlnirii cu faimosul ansamblu al monumentelor lui  Brâncuşi. Ca toată lumea ştiam de ele încă din şcoala primară, le-am văzut reproduse până la saturaţie pe timbre, în manuale, în cărţi şi albume de artă, filmate în diverse reportaje de televiziune. Dar la fel ca în multe alte cazuri (Catedrala Notre Dame din Paris, Grande Place din Bruxelles, catedrala din Köln) nici o fotografie şi nici un comentariu nu pot surprinde întreaga măreţie a originalului. Totul contează: dimensiunile (aproape imposibil de imaginat în cazul reproducerilor), culoarea exactă, amplasamentul şi arealul. Din prima clipă m-a izbit distanţa dintre Poarta Sărutului şi Coloana Infinitului. Mutatismutandi,  bulevardul Eroilor care le separă este un fel de Champs-Elysés gorjean străjuit la un capăt de Arcul de Triumf (Poarta Sărutului), iar la celălalt de Obelisc (Coloana Infinitului). Atâta doar că sensul simbolic este inversat. Dacă Champs-Elysées propune o ascensiune dinspre antichitate către gloria foarte concretă a  prezentului, bulevardul Eroilor sfârşeşte în dimensiunea spirituală a eternităţii. Cum maestrul nu a simţit nevoia să lase o explicaţie a simbolisticii complexului monumental, interpretările abundă, dar nici măcar printre localnici nu există vreo versiune unanim acceptată. În orice caz, ajuns în faţa Coloanei Infinitului după ce ai parcurs drumul de la Masa Tăcerii, inima ţi-e plină de un sentiment de forţă a continuităţii întru eternitate. Amarul Târg are şansa unică a acestui talisman împotriva depresiilor. Un simplu drum de la Masa Tăcerii până la Coloana Infinitului îi poate oferi oricui, şansa reîmprospătării sufleteşti, o experienţă spirituală în faţa căreia necazurile cotidiene care nu ne ocolesc, îşi pierd orice urmă de relevanţă. Al doilea şoc al sejurului meu în Gorj mi-a fost produs de împrejurimile oraşului Târgu-Jiu. Auzisem, ca toată lumea, de Hobiţa, dar nu-mi imaginasem emulaţia culturală din localităţi precum Târgu Cărbuneşti (unde am descoperit o superbă bibliotecă şi un muzeu Arghezi şi unde maestrul Gheorghe Grigurcu şi-a făcut un fel de reşedinţă de vară, Drăgoieşti (localitate mirifică, înnobilată de existenţa unor mori de apă vechi de secole şi ai cărei locuitori se mândresc cu o uliţă cu patru scriitori), Brădiceni, comuna în care a învăţat Brâncuşi în ciclul primar şi micuţa biserică în care a fost botezat. În cei 13 ani de când neobositul Ion Popescu-Brădiceni organizează Serile de la Brădiceni,  localitatea cvasi-anonimă a devenit o Struga a României (nu o spun eu, ci Adam Puslojic). Un loc de întâlnire al poeţilor şi criticilor literari, atraşi de insolitul locurilor, dar şi de prezenţa aristocratică a lui Gheorghe Grigurcu, scriitorul prin care Amarul Târg a devenit un reper ferm pe harta literaturii române. Printre cei care din 1997 încoace au onorat cu prezenţa lor Atelierul naţional de poezie se află nume care nu mai au nevoie de nici o prezentare: Ion Horea, Radu Cârneci, Anghel Dumbrăveanu, George Părnea, Gabriel Dimisianu, Ion Vartic, Barbu Cioculescu, Alex Ştefănescu,Şerban Foarţă, Mircea Petean, Ilie Constantin şi încă alţii. Alături de ei, oamenii locului, gazde primitoare şi intelectuali de mare forţă: Gheorghe Grigurcu, Ion Popescu-Brădiceni, Alexandra Andrei, Constantin Mircioiu, regretaţii Valentin Taşcu şi Arthur Bădiţa, Ion Căpruciu, Lazăr Popescu, Spiridon Popescu, Silviu Doinaş Popescu, Viorel Surdoiu, Viorel Gârbaciu, Ion Cepoi. Nu ştiu care este atmosfera cotidiană în Târgu-Jiu şi în localităţile amintite, dar în cele două zile ale Atelierului totul respiră cultură. Spiritul lui Brâncuşi se face simţit la tot pasul. La Brădiceni, de pildă, am văzut că băncile din faţa caselor ţărăneşti aveau picioarele din piatră, sculptată în forme identice cu elementele care compun Coloana Infinitului. Spunându-le gazdelor că mi se pare puţin exagerat cultul lui Brâncuşi şi că există riscul transformării în kitsch a unui reper al artei moderne, am aflat că acele forme sunt o tradiţie în satul respectiv, posibil mai veche decât sculpturile lui Brâncuşi. Informaţia, dacă se dovedeşte reală, poate modifica substanţial viziunea asupra imaginarului sculptorului. Inclusiv simbolistica celebrului monument ar putea fi reevaluată. Bine ancoraţi în literatura şi arta secolului XXI, gorjenii ştiu să-şi preţuiască trecutul şi să-şi pună în evidenţă valorile cu care i-a binecuvântat Dumnezeu. Pentru mine prima descindere în judeţul Gorj a avut o valoare aproape iniţiatică. Am văzut locuri noi şi minunate, am cunoscut oameni care mi-au devenit prieteni. Efectiv mă simt îmbogăţit sufleteşte şi spiritual. Este un loc în care voi reveni oricând cu plăcere şi profit de prilej pentru a-l asigura pe dl. Gheorghe Grigurcu de întreaga mea gratitudine. Onoarea pe care mi-a făcut-o mă copleşeşte. Abia aştept să revin la Târgu-Jiu.

Komenteaza articolul

Nume
Email
Subiect
Continut
Cod de siguranta