Opinie • „Toleranța” la români – un salt în gol

Privim în jur și nu mai înțelegem nimic. Căutăm cu disperare un punct de sprijin însă totul este gol. Strigăm după ajutor însă nu mai răspunde nimeni. Suntem mințiți și sufletul ne devine tot mai răvășit. Suntem dezorientați și constatăm că toate întrebările noastre își găsesc răspuns doar în propriul ecou.

Am devenit prizonieri ai relativismului etic în care binomul Bine-Rău este repoziţionat; în consecinţă se dezvoltă o noţiune inexactă despre libertate, confundându-se libertatea interioară cu permisivitatea. Spre deosebire de conceptul autentic de toleranţă care presupune respect şi capacitate de relaţionare în diversitate, comunicare cu cel diferit, înţelegerea valorilor acestuia, asistăm în prezent la o deturnare a conceptului, neexistând nici o ierarhie a valorilor. Invocăm doar dezgustul față de ceea ce ne înconjoară, însă ne încadrăm în același tipar al omului lipsit de atitudine și determinare personală.

Convingerile sunt egale, iar întreaga morală este relativă. De aceea orice minciună „afișată triumfal” de către politicieni poate deveni un mare adevăr! Adevărul lor pentru care „merită” să jignească! În lipsa valorilor absolute, orice este permis… Inclusiv, confuzia!!!

“Dacă nu există nici un standard moral absolut, nimeni nu poate numi ca fiind bun, sau rău, greşit sau corect. E nevoie de absolut pentru ca morala să existe, în aceeaşi măsură în care e nevoie de absolut dacă e să existe valori autentice. În sens contrar, rămânem cu nimic mai mult decât cu opinii contradictorii (dr. Francisc Scaeffer).

Orice dezbatere publică se încadrează în acest șablon: oponenții nu se întâlnesc pentru a identifica un posibil acord, ci pentru a-și expune adevărul mințind! Fără excepții: de la instituția prezidențială în jos! Făcând ca orice anomalie să devină o performanță… Acolo unde domneşte această „nouă toleranţă” nu poate exista nici o ierarhie a adevărului şi nici standarde pentru a discerne între Bine şi Rău, între moral şi imoral. Aceasta este noua filosofie de viaţă! În acord cu ea, am fost învăţați să “tolerăm” după ce am convertit totul: convingerile în oportunism, altruismul în egoism, cultura în subcultură și fineţea în tupeism.

“Trecem pe lângă absurditate şi nu ridicăm nici măcar o sprânceană revoltată; auzim neghiobia, şi nu zbârcim măcar dintr-o nară dezgustată; vedem impostura şi ticăloşia, şi zâmbim frumos, ca la întâlnirea celor mai bune cunoştinţe” (I.L. Caragiale, Opere).

Iată cea mai plastică descriere a blazării care ne domină existența! Nu reacționăm, ci doar comentăm! Nu schimbăm, ci doar regretăm! Ilustrul dramaturg român distruge mitul românului pasionat de morală și dezgustat de impostură. Nu suntem nici pasionați și nici dezgustați, ci doar „toleranți”! Afirmând un gen de toleranţă care provine, de fapt, din virtutea omului fără convingeri. Interesul pentru morală nu depăşeşte nivelul episodic: dezbaterea morală este cea mai rară preocupare politică din România contemporană. Și probabil așa va fi! Ne confirmă însuși marele Caragiale că experimentăm un salt în gol! Al câtelea?

Komenteaza articolul

Nume
Email
Subiect
Continut
Cod de siguranta