Opinie • Trădători… de conştiinţă

Ne întrebăm cu îngrijorare unde a dispărut elita intelectuală a României! Cea care ar avea rol determinant în mobilizarea energiilor unei naţiuni?… Cea care ar trebui să fie în poziţia de focar modelator al mentalităţilor publice? O mare parte a ei a fost pulverizată de represiunea comunistă, alţii însă au devenit anticomunişti abia după expirarea regimului. Devenind dizidenţi de carieră...

Cert este că elitele intelectuale din România, cu excepţia ”epocii de aur” (când s-au înrolat în stânga politică), au migrat spre dreapta, dar în zona predominant exclusivistă şi intolerantă a acesteia. Cantonate într-o fixaţie pentru trecut, pentru omogenitate şi pentru închidere, ele au rămas restante la un capitol important: capitolul CONŞTIINŢĂ.

Desigur, apare întrebarea cum a fost posibil ca elita intelectuală să manifeste atitudini intolerante în gândirea şi publicaţiile ei? Aşa s-a întâmplat cu Cioran, cu Eliade, cu Nae Ionescu… Aşa se întâmplă şi cu contemporanii noştri… O asemenea tendinţă a fost posibilă deoarece intelectualul exaltat, acaparat de idei radicale, a văzut Răul pretutindeni în jurul său, dar acest Rău nu era decât o proiecţie a propriului cadru de vedere, a propriului extremism.

În perioada interbelică atracţia faţă de extremismul de dreapta a fost mai mult decât evident. Astăzi se recurge la invocarea „contextului” specific din epocă pentru a invoca „circumstanţe atenuante” şi (în unele cazuri) chiar legitimitate pentru acest gen de elemente politice maligne. Aceasta este însă o tentativă de diminuare şi atenuare a responsabilităţii morale. Ele pot explica parţial, dar nu pot justifica deloc, mentalităţile, atitudinile, convingerile şi mai ales acţiunile malefice. Atitudinea corectă nu depinde de sistemul politic ca atare, ci de conştiinţa individuală. Pe care intelectualul mioritic nu a avut-o şi nu o are nici în prezent.

Concepţia despre etică şi responsabilitate a justificat, de fapt, inerţia, pasivitatea, laşitatea şi compromisul. Adevărul este că intelectualii au devenit la fel de laici ca şi laicii, promovând un romantism al durităţii şi dispreţului. Gravitând permanent în anturajul puterii! Făcând ”joc de glezne” atunci când i s-a solicitat, mizând pe bunăvoinţa lui ”vodă” atunci când avea nevoie…

Nu ar fi de mirare că nici în momentul de faţă intelectualitatea nu poate ieşi din plasa guvernării de dreapta, situată în zona accentelor nedemocratice ale acesteia. Orbirea morală a elitei româneşti a determinat un drum sinuos şi încercări repetate de a construi pe nisipuri mişcătoare. Faptul că asistăm din nou la o repetiţie istorică a unor elemente pe care speram să nu le mai vedem justifică faptul că intelectualitatea românească este prizoniera unei atitudini colective ce nu-i permite evadarea.

Menţinerea lor şi astăzi în arealul unei guvernări care nu mai are tangenţă cu democraţia ilustrează, de fapt, capacitatea lor de a-şi trăda şi conştiinţa. Patapievici, Liiceanu, Baconski ş.a. vor trebui să poarte pe viitor stigmatul unei Românii prăbuşite sub picioarele lor…Iar istoria va consemna!

Ceea ce ne rezervă prezentul este identic cu ceea ce am admirat în trecut şi cu ceea ce ne va pulveriza viitorul! Schimbarea culorilor de la verdele legionar la roşul comunist sau portocaliul prezidenţial relevă o atitudine a intelectualilor în spatele căreia se ascunde o (in)consecvenţă sinucigaşă, dar şi ”combinaţii amoroase” cu regimuri aflate la limita jocului democratic. Un joc care începe să încarce tot mai mult factura pe care o avem de plătit cu toţii…

Komenteaza articolul

Nume
Email
Subiect
Continut
Cod de siguranta