Opinie • Trai, nineacă, pe banii proştilor!

Trebuie să recunoaştem că statul român este, în felul lui, un tip generos, dar şi selectiv în generozitatea sa. Spun asta constatând că România are, în acest moment, cei mai costisitori funcţionari publici. Conform datelor statistice, în timp ce în alte ţări europene, salariile bugetarilor sunt corelate cu posibilităţile economiei, pentru că sunt finanţate din taxele şi impozitele pe care le suportă contribuabilii, la noi criteriile sunt altele.

Pe cifre, dacă în Uninunea Europeană salariile din sectorul public sunt cam în raport de 1:1 cu media pe economie, la noi, salariaţii din administraţia publică, apărare şi asigurări sociale în sistemul public câştigă anual aproape dublu decât media pe economie. Nişte domni care se pricep zic că această situaţie este absolut nefirească, pentru că nu e deloc normal să taxezi firmele şi populaţia exagerat doar ca susţii nişte funcţionari publici de lux.

Sigur că foamea e mare şi că dorinţa de a ne compara cu salariile vesticilor poate că e justificată, dar a acorda bugetarilor salarii disproporţionat de mari comparativ cu tusea şi junghiul din economia naţională, e o generozitate cu iz de prostie sau de reacredinţă.

Expertul Marius Şerban, senior editor al Conso Media Grup face o comparaţie cu Marea Britanie, unde funcţionarii publici şi cei din armată, câştigă chiar cu 3 % mai puţin pe an decât media pe economie. În Suedia şi Danemarca, ţări foarte stabile economic, salariile bugetarilor sunt cam cu 7-8 % mai mari decât media economiei naţionale şi, în general, statele puternic dezvoltate acordă funcţionarilor statului salarii care depăşesc cu maxim 10 % media.

De la naşu mare, statul român, dublu nene! Că, la noi, economia - chiar dacă nu mai duduie - tot pârţâie cât a îngrăşa nişte băgători de seamă.

De ce nu se iau în calcul posibilităţile economice ale statului de a putea întreţine un întreg corp de trântori, să mă ierte aceia care-şi fac treaba onest, că ştiu că sunt şi mulţi oameni oneşti printre ei? Răspunsul îl dă domnul Prigoană într-un interviu acordat recent ziarului “Ziua”. Pentru că toate aceste membre, tentacule şi proeminenţe de funcţionari publici sunt, pe de o parte, suma obligaţiilor pe care politicienii le au faţă de cei ce i-au susţinut şi votat, adică faţă de cireada proprie a partidului şi, pe de altă parte, faţă de cei ce proclamă vocea sângelui în chip de rude, sau vocea sângelui încrucişat în chip de amante proprii sau ţiitoare ale apropiaţilor.

Şi, cum cel mai greu e să-ţi ţii rudele şi obligaţiile sub control sau să le tragi de urechi când nu-şi fac treaba, acestea, la rândul lor, profită din plin şi-şi fac de cap cu o nonşalanţă despărţită printr-un pas de furnică de nesimţire.

Majoritatea celor care intră în contact cu funcţionărimea statului nu prea are habar de calculele de mai sus, însă, aceeaţi majoritate povesteşte scenarii desprinse parcă din filme cu proşti, nu dintr-o Românie europeană. Când trebuie să rezolve câte o problemă cu funcţionarii statului, se lovesc de ei ca oaia căpiată de frâna măgarului şi-i apucă greaţa.

Să mai spunem că printre obligaţiile pe care le are, prin lege, funcţionărimea sunt câteva stipulate expres? Ca, de exemplu, să respecte cu stricteţe drepturile şi libertăţile cetăţenilor, să se călăuzească în exercitarea atribuţiilor de legislaţia în vigoare, să fie obiectivi şi imparţial, să nu dea dovada de tergiversări şi birocratism.

Dar, dacă pe ei i-a pus acolo unchiul, naşul, cuscrul, socrii sau naşu’ mare de la partid, cui se simt ei obligaţi, cetăţenilor, ai căror bani îi mănâncă? Nicidecum! În cele ce urmează, vă prezint un scenariu demn de Oskarul filmelor de groază. Ce Mungiu, ce Porumboiu!?!

Ia încercaţi să vizionaţi aici pelicula “Un contact neprotejat cu funcţionarul de la stat”!

Dacă nu ştiţi şi n-aţi avut niciodată nevoie de vreo hârtie oficială, încercaţi să vă imaginaţi un tablou idilic, cam cum e carul cu boi al lui Grigorescu, unde, în decorul pastelat al unui birou sordid, nişte funcţionari la stat, stau cu viteza luminii şi-şi desfăşoară programul după un tipic moştenit parcă din Epoca de aur.

Ovodiu Popescu

Komenteaza articolul

Nume
Email
Subiect
Continut
Cod de siguranta