Opinie • Un deceniu fără Titu Rădoi

Vizionari: 514
29 Decembrie 2009 Ora: 06:42
Am multe amintiri alături de profesorul şi mentorul nostru, Titu Rădoi, de la a cărei trecere în lumea celor drepţi se împlinesc, la sfârşitul acestui decembrie,10 ani. Un deceniu în care ne-a lipsit şi în care, practic, am devenit mult mai străini, mai însinguraţi şi parcă mai puţin înclinaţi spre practicarea valorilor artistice, morale şi filosofice autentice. Mi-l amintesc în ultimele sale momente de viaţă, când i-am făcut o vizită la Câmpofeni, acolo unde maestru se retrăsese pentru a-şi pregăti trecerea în eternitate, împreună cu scriitorul Aurel Antonie şi cu Lucian Tamaris. Am stat îndelung de vorbă sub patul de vie din faţa casei. Ne-am delectat cu vin, cu poezie şi cu vorbele de duh ale lui Nea Titu, aşa cum îi spuneam noi toţi. În ciuda bolii, Nea Titu îşi păstrase un soi de vioiciune şi o sclipire a minţii pe care nu o au decât spiritele mari. L-am iubit şi preţuit pentru tot ce ne-a învăţat. Atunci, ne-am luat la revedere pentru ultima dată, rămânând, astfel, cu imaginea unui om care a înţeles pe deplin rostul acestei vieţi. Trăiesc acum un sentiment de bună aducere aminte şi îi aduc un omagiu pentru minunatele clipe pe care le-am petrecut împreună pe acest pământ.
Social Bookmarking













Legaturi (NE)primejdioase