Opinie • Un fleac, ne-am ciuruit!

Parcă nici zăpezile nu mai sunt ca pe vremuri, când Partidul producea în România una din cele mai mari zăpezi din Europa. Dacă nu ningea în mod concret, zăpada era adusă din crestele diafane ale Munţilor Carpaţi. Dacă vacile erau prea decolorate, era folosită vopseaua cea mai fină şi aveam nouă rasă de vacă vopsită. Dacă iarba era uscată, iarba devenea vopsită. Dacă fabricile lipseau, erau pictate panouri imense din carton şi apăreau platforme industriale, pentru ca imaginile să apară în mod corespunzător la televizor. Culmea este că atunci ciorile nu se vopseau, cum se vopsesc acum, dar multe lucruri măcar lăsau senzaţia că merg bine, deşi toată lumea era convinsă de contrariul.

Culmea este că astăzi, nimeni nu mai este convins de nimic. Ai putea afirma la prima vedere că lucrurile nu merg bine şi, în realitate, să fie doar o farsă a politicienilor şi lucrurile să meargă de fapt bine. Speranţe triste. Probabil, de chestia asta încearcă din când în când să ne convingă comuniştii de astăzi pe noi ce alcătuim masa amorfă numită populaţie. “Atunci când lucrurile merg prost, ele de fapt merg bine, căci înainte de apariţia oricărui mare bine, trebuie să se producă mult rău.” Probabil, că modelul a fost folosit cu succes de germani, dacă de la Hitler încoace poporul german a ajuns să fie unul dintre popoarele cu cei mai respectaţi conducători. Şi noi am ajuns să fim românii cu cei mai respectaţi germani. Câţi or mai fi. Dară comuniştii de astăzi nu mai ştiu nici măcar să umble cu cioara vopsită, cum vopseau producţia cei de altădată? Unde sunt ogoarele de altă dată, unde sunt cifrele care scoteau producţia afară din hambar şi lărgeau graniţele ţării către vecini, din cauză că productivitatea era prea ridicată, în raport cu raportările şi posibilităţile reale? Unde sunt comuniştii care dormeau pe şantier pentru a supraveghea lucrările pe lângă care trecuse Conducătorul şi care dăduse din mâini către ceva, dar nimeni nu înţelesese ce anume, dar toată lumea începea demolările. De ce nu pot comuniştii de azi să vopsească măcar ce vopseau comuniştii de ieri? Mulţi au fost, puţini au rămas; unde este cultul personalităţii, unde este clasa muncitoare, unde sunt tablourile cu preşedintele, unde este uleiul vărsat, biscuiţii vărsaţi, siropul din sticlă de sticlă cu zgrumţurele, bananele verzi, brânza topită - la calup, cutiile de nes ascunse prin haine, săpunurile ascunse după cutiile cu nes, lecturile fidele? Unde sunt Daciile de altă dată, cu numere pare şi impare, unde este motorina şi benzina la bidon, canistră şi sticlă. Unde sunt lucrările de la metrou şi unde sunt vizitele de lucru la oraşe şi sate? Unde este programul de două ore şi bradul de Crăciun, în care uneori mai erau atârnate şi mere? Unde este revoluţia pe care unii dintre noi au urmărit-o la televizorul de la cârciumă, după care am ajuns la Cotroceni. De ce nu ne-a anunţat şi pe noi cineva că a venit revoluţia în oraş, pentru a ne îmbrăca frumos şi a ieşi în stradă? De ce unii dintre români încă nu au ieşit în stradă, deşi au trecut aproape 20 de ani de la revoluţie?

Întrebări: Când începe revoluţia şi la noi în oraş? Dacă a început mai târziu ca în alte oraşe, dacă a început prea devreme sau dacă nu a început deloc? Unde sunt comuniştii de altă dată? Ce o să rămână după ce cineva o să tragă dopul pus acum 20 de ani de Brucan la cada în care s-au strâns zoaiele tranziţiei?

20 de ani. Se aude că viitorul guvern, oricare ar fi el şi de pe oricare planetă ar fi adus va implementa după 20 de ani programul “Prima revoluţie” pentru oraşele, comunele, satele şi cătunele unde nu a ajuns încă: să aibă şi omul de rând o bucurie în prag de sărbători, dacă nici de o dramă ca lumea nu a avut parte. Va fi reînviat şi cinematograful la sate pentru popularizarea revuloţiei. Se va începe cu producţii light: Salata. De ce trag clopotele Mitică?, iar la final Reconstituirea.

Komenteaza articolul

Nume
Email
Subiect
Continut
Cod de siguranta