Opinie • Vând casă la țară
Am o casă la țară, moștenită de la tata, Dumnezeu să-l odihnească! Pentru că n-a mai locuit nimeni în ea de vreo 10 ani, a început să se coșcovească pe ici pe colo... Țiglele au mai crăpat, au mai luat-o la vale din cauza zăpezilor, a mai curs prin acoperiș și, pe ici pe colo, tavanul a făcut câte o “hartă” mică. Nasol! Curtea, destul de mare, se umple regulat de buruieni pe care merg să le cosesc, de Înălțare, de Sfânta Mărie Mare și undeva mai în toamnă. Via, care odată făcea 3-4 vedre, acum s-a năpădit de buruieni și, cum n-am timp să organizez săpatul, dau repede cu ierbicid, deși e, așa, ca o frecție la un picior de lemn. Pomii din grădină, pentru că nu-i curăț în fiecare primăvară, se umplu de rod și li se rup crengile. Păcat, dacă ar fi doar un pic aranjați și stropiți, n-aș mai cumpăra fructe din supermarket.
Mai am și vreo două curele de pământ, una pe care merge bine porumbul și alta, mai argiloasă pe care aș face cartofi ca să nu cumpăr toată iarna. Pentru că sunt mereu ocupat cu alte probleme de importanță națională, le-am cedat spre exploatare rudelor. De Crăciun, primesc și eu un curcan și o damigenuță de vin, așa simbolic. Pentru că e criză, anul ăsta mi-am zis c-ar trebui să-mi majorez cota de profit și le-am propus rudelor să-mi mărească partea. Mi-au zis să-mi bag pământul în fund și să mi-l cultiv singur dacă nu-mi convine, sau măcar să-mi tai buruienile de pe el ca să nu se extindă jungla la ei. Nu-mi convine, nici într-un caz nici în altul...
V-am spus toate astea pentru că la fel stau lucrurile și cu țara asta, poreclită România. Și ea a-nceput să se coșcovească, acoperișul a crăpat și au început să se vadă pete pe tavan. Ca să aibă cu ce plăti curentul, apa, gazele, proprietarul încearcă să ne crească dijma. Trebuie să facă bani, altfel îl taie de la stâlp și de la țevi. Ca să rezolve problema, începe să ne bage mâna-n buzunar, lucrându-ne la TVA, la cota unică și la o grămadă de alte dări. Comparativ cu situația mea rurală despre care vorbeam mai devreme, îi transmitem să-și bage pământul în fundurile ministeriale și să vină să-și cosească singur, că am văzut că are talent. Sau, dacă vrea numai să-și îmbunătățească imaginea, poate să agațe niște plasme noi pe pereții coșcoviți, ca să modernizăm sistemul de teleconferință. Sau s-o vândă...
Social Bookmarking













Legaturi (NE)primejdioase