Opinie • Vasul care se scufundă

Am scris cândva despre necesitatea unei dezbateri serioase privind soarta culturii gorjeneşti, în cadrul căreia ar trebui discutat despre locul nostru în peisajul cultural al ţării, despre valorile noastre autentice, despre viitorul acestei culturi, ş.a.m.d. Până în acest moment, nimeni nu s-a înhămat la această chestiune, cei drept, grea şi plină de capcane. Dar, eu cred că, nu numai cultura ar trebui dezbătută, ci tot ceea ce se întâmplă în viaţa noastră publică, întrucât numai aşa vom şti locul pe care îl avem, rostul nostru, ceea ce putem da valoros acestei naţiuni. Sunt vorbe mari, pline de oarecare naivitate, poate, chiar şi de un soi de teribilism. Am pornit, totuşi, în acest raţionament de la faptul că, sunt alte locuri în ţara asta în care, atât oamenii de cultură, cât şi autorităţile sau alte categorii profesionale sunt mult mai bine reprezentate. În plus, am vrut să trecem de faza unui amatorism nociv, de o îngâmfare păguboasă, de un infantilism corupător. Nu putem lăsa totul pe mâna lăutarilor şi a cântăreţilor după ureche. Dacă vom continua să facem acest lucru, vom fi condamnaţi la uitare. Tocmai de aceea cred că, ceea ce se întâmplă în ultima vreme, cu privire la deciziile luate de autorităţi în privinţa unor instituţii de cultură din judeţ, nu sunt fapte de care ar trebui să ne mândrim.

Viorel Gârbaciu, unul dintre cei mai longevivi oameni de cultură din Gorj, a fost pur şi simplu expulzat de la conducerea Şcolii Populare de Artă di Târgu Jiu. Supus unui simulacru de examen, Viorel Gârbaciu s-a văzut eliminat de la conducerea şcolii de o mână de indivizi care sunt paraleli cu fenomenul cultural. După o viaţă în sprijinul culturii gorjeneşti, în cadrul căreia a făcut o sumedenie de lucruri bune, despre care am certitudinea că vor putea rămâne în timp, Viorel Gârbaciu a fost aruncat în stradă, aşa cum ai arunca un borfaş. De acelaşi tratament s-a bucurat şi stimabila doamnă Alexandra Andrei, directoare Bibliotecii Judeţene „Christian Tell”, sub conducerea căreia, biblioteca judeţeană a avut numeroase acţiuni sub genericul cărora au fost strânse laolaltă personalităţi de seamă ale culturii locale şi naţionale. A trece în revistă toate meritele acestor doi oameni care şi-au dedicat viaţa culturii şi cărţii ar fi prea puţin. Ceea ce mă frământă este chestiunea în sine. Din acest punct de vedere, trebuie să spun că nu mă erijez în apărător al cuiva, prietenia şi stima dintre oameni sunt dincolo de laude şi aplauze, dar nedreptatea nu trebuie tolerată. Sunt de acord că este nevoie de o selecţie riguroasă în ceea ce-i priveşte pe cei care ocupă funcţii publice, inclusiv pe cei care activează în domeniul culturii, cu atât mai mult cu cât aceste funcţii sunt plătite de la buget, adică din bani publici. Întrebarea care se pune, însă, este: cine decide soarta culturii, ce competenţe are, care sunt criteriile, dar mai întâi de toate, ce vrem. Vrem un sistem politizat la maximum, condus de oameni politici fără un cv în domeniu, sau dorim performanţă şi o bună reprezentare, bazându-ne pe personalitatea unor profesionişti? În primul caz, lucrurile s-au dovedit fatale.  Ocuparea unor funcţii publice de către reprezentanţii unui partid sau altul, dintre cele aflate la putere, a condus, în bună măsură, la eşec. Coerenţa unui astfel de demers a lipsit. Oameni politici vin şi pleacă din fruntea unor instituţii publice după criteriile alese de electorat. Instituţiile respective, decapitate la intervale regulate de timp, nu mai au performanţe. Scade interesul şi creativitatea celor care îndeplinesc munca în sine. Instituţiile astea devin un fel de case de toleranţă în care toată lumea se prostituează. Banul public este şmenuit. La final de mandat, cei care au pierdut alegerile trebuie să plece. Vor pleca lăsând în urma lor totul vraişte, bugetul secătuit şi o mare nedumerire. Cei care vin după, găsesc corabia în derivă. Fiecare ia ce mai apucă, lăsând în final vasul să se scufunde. Aşa se întâmplă de vreo 20 de ani încoace. Toate războaiele derulate pe diverse fronturi au condus la imaginea unei Românii deşertice în care singurele oaze de verdeaţă sunt vilele şi limuzinele politrucilor de ocazie. Mărturisesc că sunt adeptul schimbărilor, a unei rigori în tot ceea ce facem, atunci când ştim ce facem, dar mi se pare intolerabil faptul de a face aceste schimbări doar pe criterii de nepotism, pile şi servilism politic. După o viaţă trăită în slujba culturii, cu toate inconvenientele ei, Viorel Gârbaciu, aflat la o vârstă respectabilă şi cu o experienţă de invidiat, ar fi putut să aibă măcar un pic de respect din partea celor care i-au pus capul pe tocător. La fel şi Alexandra Andrei. Dacă tot vorbim despre schimbări, înlocuitorii acestora ar trebui să fi fost deja pregătiţi vreme îndelungată. Ar trebui să fie oameni cu autoritate şi experienţă în domeniul culturii. Nu poţi pune pe oricine, doar de dragul partidului. Nu oricine poate purta un dialog cultural. În marele concert al lumii culturale nu poţi cânta pe mai multe voci decât dacă acestea sunt bine exersate şi pregătite să facă faţă nivelului înalt de performanţă. Aşa cum am spus, anonimatul este stricăcios şi păgubos. Dar mă tem că asta se vrea. De 20 de ani, Gorjul se chinuie să îl promoveze pe Brâncuşi, şi nu-i iese. De tot atâta timp autorităţile publice se bâlbâie în această privinţă. N-am făcut încă un lucru atât de important care să fi atras în mod deosebit atenţia opiniei publice naţionale, pentru că, ori de câte ori s-a încercat ceva, au fost unii care au pus beţe în roate, punând în locul valorii, nonvaloarea. Cred că acest lucru nu mai trebuie tolerat, altfel nu vom rămâne nici măcar într-un muzeu al figurilor de ceară. Nici măcar atât!

Komenteaza articolul

Nume
Email
Subiect
Continut
Cod de siguranta