Opinie • Vocația de slugã: sluga izgonitã

Despre lipsa de scrupule și de caracter a șefului suprem, am mai vorbit, dar cum poate fi catalogat un om care își izgonește cea mai fidelã și supusã slugã din câte a avut și o sã aibã vreodatã, decât ca un veritabil tiran al sistemului comunist( sistem, care, din fericire, a dispãrut mãcar oficial din România, reminiscențe ale lui rãmân î active, însã). Ceva asemãnãtor se întâmpla în Rusia comunistã în timpul lui Stalin, pãstrând, bine-nțeles, proporțiile. Astfel, Stalin își îmbãta cei mai apropiați oameni ca sã vadã ce gândesc, foarte mulți dintre ei au avut de suferit, tocmai pentru cã erau sinceri, sã nu punem la socotelã cã erau nevoiți sã accepte ca membrii din familiile lor sã fie pedepsiți, doar pentru ca ei sã își arate eterna dragoste fațã de Stalin. În cazul nostru, lucrurile au stat cu totul altfel, omul nostru nu i- a ieșit din cuvânt sub nicio formã iubitului conducãtor, și, cu toate astea, a fost izgonit din fotoliul cald în care se cuibãrea de ceva ani. De ce oare? Care sã fie cauza acestei rupturi? Rãspunsul este unul destul de simplu, șeful suprem nu prea suportã presa și aparițiile mediatice, decât în cazul în care aceasta laudã lipsa sa de reacție, realizãrile imaginare (o parte din oameni nu au nici acum canalizare, deși, cum spune el, locuiesc într-un oraș „ieuropean”, și, de fiecare datã, la cules de voturi, le- a promis asta), altfel, îi „roagã” sã nu vinã la conferințe de presã ale celor care îi dau în vileag matrapaslâcurile de doi lei. Mai pe scurt izgonirea s-a produs datoritã incapacitãții sale de a- și asuma trãznãile celui mai aservit dintre coriști, datoritã unor articole din presã care nu s- au oprit sub nicio formã. Vãzându-se în aer, fãrã palma protectoare în spate, omul nostru s-a prins ștrașnic de scaunul sãu și nu a vrut sub niciun chip sã îi dea drumul, oricât a fost ademenit cu câte un cubuleț de zahãr, doar își descoperise menirea vieții lui în locul acela cald. ªeful suprem a gãsit soluția, i-a dat foc la scaun și l- a fãcut la loc, dupã ce și- a luat lãudãtorul și l-a pitulat, undeva, pe un scãunel mai mic, dar tot la cãldurã, fãcând, astfel, un mic joc de imagine din care a sperat sã mai obținã ceva capital electoral.
Despre cel izgonit, ce sã mai spui, dupã atâta serviciu închinat șefului s- a vãzut aruncat ca o mãsea stricatã de pe locul care credea el cã i se potrivește ca o mãnușã, deși, practic, nu avea nici în clin, nici în mânecã cu domeniul respectiv. Munca sa de aplauze închinate șefului a fost practic, ignoratã și o fãcuse cu atât devotament, ce și-o fi spus omul nostru în minte „Ce fraier și șefu, nu o sã mai gãseacã niciodatã pe cineva care sã îl punã așa de tare în valoare cum am fãcut-o eu”.
Omul nostru poate fi recunoscut foarte ușor dupã:
- Este, probabil, unul din cei mai mari oportuniști ai sfârșitului de secol XX și început de secol XXI.
- A fãcut din șeful suprem un adevãrat idol, astfel, ajunsese sã se îngrijeascã și de viitoarele apariții ale șefului în public, ce mai, se comporta ca un veritabil șef de campanie electoralã, fãrã ca idolul sãu sã îl roage, probabil, sau mai știi.
- Are un apetit pentru lucruri de prost gust care cu greu ar putea fi egalat de ceva.
- Îi place sã se vadã vorbind, vrea deci, sã se știe întotdeauna în fațã, apluzele, chiar și aranjate, îl fac sã tresarã și în somn.
- Își aratã iubirea necondiționatã fațã de șeful suprem pe care îl considerã ca pe un bun personal de care vrea sã se bucure doar el, așadar, și când este respins, acesta este dispus sã stea în genunchi.
- Este un om la fel de studios ca și șeful sãu, doar cã începe sã aibã pierderi de memorie asupra pregãtirii sale, pretinzând cã are calificare în alte specializãri, care, în fapt, țin de o vocație închipuitã de a sa.
- Omul nostru scrie și cãrți, se considerã o somitate în domeniul care are impresia cã îi vine ca o mãnușã.
- Nu se mulțumește cu gloria localã, sare peste o recunoaștere naționalã și ajunge sã își lanseze cãrțile și peste hotare. Dar, oamenii, în strãinãtate, sunt invidioși, așa cã la întoarcere, își face și vreo douã cronici în ziarele locale pe care ținând foarte mult la munca depusã și le scrie și semneazã singur, devenind astfel un artist unic.
- În timp ce stã pe scaunul cel cald, devine artist cu acte în regulã, fãrã sã fi încercat mãcar vreodatã sã realizeze ceva în acest sens, astfel, America nu mai este țara tuturor posibilitãților.
Personajul nostru este pe cât de haios, pe atât de sinistru, nu doar pentru cã a ocupat o funcție care a fost și este o pãlãrie prea mare, uriașã pentru o țarã, dar pentru câțiva oameni, care nu știu ce miracol a dat peste ea, așa cã are impresia cã bãtaia de joc acoperitã de cuvinte de laudã este soluția.
Pentru un astfel de personaj, ridicolul trebuie întotdeauna ridicat la nivel de „artã”.


Urmeazã: șefa de la resurse umane (sau organizatoarea de jocuri și concursuri)

Komenteaza articolul

Nume
Email
Subiect
Continut
Cod de siguranta