Opinie • Zbîrrr, cioară!

Un ţigan lăutar din România a fost ucis din întâmplare într-o staţie de metrou din Italia. Destinul său tragic l-a condus exact unde trebuia şi când trebuia. Cântă acum la masa sfântului Pătru, pentru că indiferenţa celor din jur l-a trimis direct în rai, curăţindu-l de toate falseurile cele cu voie sau fără voie.

Concetăţenii săi europeni l-au trimis în posteritate imortalizându-i agonia în loc să încerce să-l salveze. Pentru italieni, un român în minus înseamnă un gunoi aruncat la pubelă. Ce uşurare!...

Nu este greu de interpretat comportamentul lor după toate campaniile care au apărut în presa din Italia împotriva românilor de acolo.

Este greu însă de priceput uşurinţa cu care se asimilează în lumea asta indivizii cu naţiunile din care fac parte. Şi de ce ar fi italienii altfel decât lumea acestei planete, furnicile care devorează zilnic programele media de îndobitocire în masă?

Peste tot, în Europa unită, am văzut că oamenii sunt la fel. Le plac dramele, urmăresc cu sufletul la gură „un coupe de foudre” din filme, reacţionează emoţional, iubesc primadona, urăsc personajul malefic pe care l-ar ucide fără clipire de ce nervi le face, trăiesc toate ficţiunile melodramatice care li se plantează pe cortexul cerebral.

Se raportează la semeni, la dramele lor, cu indiferenţă şi cu detaşare când pielea lor rămâne intactă şi empatizează cu durerea şi cu suferinţa doar dacă glonţul îi atinge şi pe ei.

Condamnă criminalii altor triburi pentru că nu vorbesc aceeaşi limbă ca ei, nu se închină la acelaşi Dumnezeu şi nu mănâncă aceeaşi carne.

La orice întâmplare, unul singur e puţin, individul speciei e fix-pix, contează doar dacă e rudă sau doar dacă e VIP. Adevăratele tragedii încep peste tot cu două victime, merg şi câteva zeci, dacă e vorba de popoare, au dreptul să fie doar bine organizate pentru că războaiele şi genocidul sunt reglementate prin tratate. Atunci, nici măcar politicienilor nu le mai pasă.

Altfel, unul, omul, individul, nima-n potecă e doar o muscă pe peretele alb al indiferenţei lor şi singurul inconfort este pata de sânge care rămâne în urma loviturii de plici a destinului. E mult şi că trebuie s-o spele ei. Al dracului de ţigan-român împuţit care nu şi-a găsit alt loc să-şi împrăştie sîngele şi-acum trebuie să spălăm după toţi nespălaţii!

Ruşine, bă, italienilor!

Komenteaza articolul

Nume
Email
Subiect
Continut
Cod de siguranta