Politika • Băsescu rămâne la Cotroceni, Geoană la poartă

Ora 10,14 min. Preşedintele Curţii Constituţionale a României pronunţă Hotărârea 43/16 decembrie 2009 pentru validarea alegerii Preşedintelui României. Traian Băsescu este declarat în unanimitate câştigător. Moment istoric şi unic în viaţa unui preşedinte reales care, în discursul său de bun simţ, mulţumeşte votanţilor fideli şi declară că îi înţelege pe ceilalţi, promiţând că îi va convinge de bunele sale intenţii. Voi fi preşedintele tuturor românilor, al celor 22 de milioane din ţară, dar şi al celor 10 milioane aflaţi în afara graniţelor, declară Băsescu în alocuţiunea sa. Acum, nu e nici o pagubă că nu e recunoscut de Badea şi de conciliul de la A3. E treaba lor. Năstase a primit înfrângerea cu demnitate, Geoană a fost lamentabil de la început şi până la sfârşit. Nu ştie să câştige pentru că nu ştie să piardă. Sau invers. Întoarcerea lui Băsescu la locul de unde nu a plecat nu e triumfalică, dar nu e nici contestabilă.

Ca la comandă, cârcotaşii se adună la Realitatea şi la A3. Nelipsitul Ioan Ghişe se declară cârcotaş şi ironic faţă de discursul sobru al preşedintelui. E doar cârcotaş şi penibil, ca de fiecare dată când apare. Un alt pesimist pesedist, Florentin Gust, nu are pic de gust politic şi nici miros când oftează după Mircea Geoană, care ar fi fost, în opinia lui, primul preşedinte desprins de PSD. Taci, că te aude Vanghelie. Dacă…, Dacă baba avea un ou, era ministrul de război. Cum bărbăţia i-a lipsit candidatului de stânga, îl lăsăm să se uite la Palatul Cotroceni prin gard. Pentru Geoană aş înfiinţa o gheretă la poarta Palatului: Milogul S.A. Oricum, preşedinţia nu era de nasul lui mare. Susţinătorii săi îi găsesc acum calităţi pe care omul nu era în stare să le ducă. Învinsul din turul doi a tot aşteptat febril o decizie favorabilă a C.C.R.. Toate poveştile cu camioanele de dovezi în favoarea lui şi alte probe irefutabile s-au dovedit simple braşoave, iar Nica şi Dragnea, ex-miniştrii de la M.A.I., semănau mai degrabă a turnători la Miliţie.

Geoană a lăsat mereu impresia unui copil dus de mână la Grădiniţa Jean Monet, însoţit de Bunicuţa care îi ducea ghiozdănelul cu temele făcute de alţii. Cum i-ai luat fiţuica din mână, a început să se bâlbâie, să o dea cu tata din ceruri, cu soacra de pe pământ, cu alţi geosusţinători. Aflat în vizită nocturnă la Vântu, pentru a da explicaţii maleficului său protector, s-a trezit ca şi oaspetele din schiţa Vizita a lui nenea Iancu, că Marinelul i-a turnat încă o dată dulceaţă în galoşi. Cineva, care nu era Mircea Cărtărescu, l-a făcut Futevânt. Pre numele său adevărat, acest Mircea se numeşte Fututdevântu.

Dar cel mai limpede s-a văzut că nu are fason de preşedinte la orele 21,00 fix, când a început să ţopăie inestetic în faţa ecranelor, convins că Moş Nicolae i-a adus sacii cu voturi. Capcană. Tot românul a trăit momente de penibil şi de prost gust din cauza lui. Un om judecat la cap ar fi aşteptat rezultatul final şi s-ar fi bucurat bărbăteşte. Nu e aşa, Mihaela, dragostea lui? Ce a urmat, a depăşit jocurile populare cu măşti şi ţapi din Sărbătorile de iarnă. Împreună cu taraful lui de ambetaţi, a mers la casa mirelui, Crinel Principistul, care l-a primit cu drag pe viitorul bărbat de şezut, că de stat nu era bun. Alaiul nupţial sosit la casa cuscrilor s-a dovedit până la urmă o farsă grotescă. Angajamentele, jurămintele de prietenie pe viaţă, proiectele anunţate, legate de neamţul salvator au rămas doar folclor, bun de pus în gura colindătorilor cu Sorcova, morcova, Capra, Vasilca etc. Să nu confundăm un neamţ veritabil cu salamul săsesc. Nu plâng de mila lui Geoană. Se va găsi vreo ambasadă şi pentru el, măcar la Est, de nu la Vest, că mai mult nu poate duce. Mă bucur, cât e omeneşte admis, că scăpăm o vreme de Vanghelie, nesimţirea, prostia şi tupeul ridicate la rang de ideologie de partid. Evanghelie înseamnă în greacă, se ştie, vestea cea bună. Pentru noi, vestea cea bună este chiar revenirea analfabetului printre gunoaiele sectoriale ale Bucureştiului. El este de fapt (Euro)Vanghelie, vestea cea proastă a românilor, primarul pentru care şpaga de 5 mii de euro e bani de ţigări. Nu-l dorim nici la Jilava, unde a mai meditat şi Gigi, nici la Peliprava, nici la T.V.lava. Să îşi ia evangheliştii săi, pe Hlebenciuc, pe Bunicuţa şi pe Tamara, că ne-am săturat de ei. Ia-ţi ţambalagiii, cu Nica şi Dragnea, şi ne lasă, plângeţi-l unde vreţi pe Geoană, Fraudatul, eventual într-o crâşmă de lux. Mitrea, Oprişan, Năstase şi alţii au motive temeinice să ceară socoteală pentru eşecul nescontat al unui partid care avea hăţurile în mână. Şi pentru evadările care au început şi vor continua, îngroşând rândul independenţilor doritori de sucuri orange. De acum, vae-victis , cum spuneau romanii, că prea ne-au umplut de plictis. Până atunci, mi-l imaginez pe alt Mircea, marele căcănar (cum îi place lui să spună), al literaturii române, în viaţă şi în moarte, cum scrie poeme pe malul bulgăresc al Dunării, exilat acolo de primarul Solomon. Poate e mai inspirat în Balcani. Când debutezi cu un volumaş de versuri intitulat Exil pe o boabă de piper şi te faci mare boier în Cetate, mai şi taci. Acest mare profitor al literaturii române care se şi vede exilat la Vidin, ca Ovidius la Pontul Euxin, face pe victima. Din câte ne dăm seama, acestui bulgăroi cu ceafa groasă îi place din ce în ce mai tare în Valea Trandafirilor. Poate acolo găseşte adevăratul Plai cu boi, nu la noi. Oferim versuri din volumul lui de pe urmă, HAU HAU, numai bune de recitat pe malul drept al Dunării :

“Hau hau pardon n-am chef şi nu mi-e dat
să umblu cu sicriul şifonat”.

Despre un actor minor, alt Mircea, Mircea Diaconu, nu mai zicem nimic. Despre Crinel, marele aventurier al PNL-ului valah, vom mai vorbi. Până atunci, el i-ar putea recita naşpa-triciului său, care l-a aruncat peste noapte în braţele Geoanelei mincinoase şi demagoage, versuri din Scrisoarea III, în loc de colinde. Pentru 4 milioane de euro se merită: “Au, de patrie, virtute nu vorbeşte liberalul,

De ai crede că viaţa-i e curată ca Crinstalul?

Nici gândeşti că înainte-ţi stă un stâlp de cafenele

Ce îşi râde de-aste vorbe, îngânându-le pe ele”

Ca cristalul nu e ca Crinstarul. Dar şi asta este o altă poveste.

Komenteaza articolul

Nume
Email
Subiect
Continut
Cod de siguranta