Politika • De ce îl susţine Ion Călinoiu pe Mircea Geoană?

Vizionari: 464
29 Ianuarie 2010 Ora: 12:41
Cineva m-a întrebat acest lucru şi i-am răspuns că habarnam. Probabil, Ion Călinoiu are motivele lui să o facă. Poate fi şi o decizie a organizaţiei sau a unui grup din organizaţie. Are interese personale, dincolo de cele partinice. Sau, pur şi simplu, îl îndrăgeşte pe Geoană, considerându-l singurul capabil să conducă PSD-ul! Cert este că, de curând, Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj a declarat că îl va susţine pe Mircea Geoană pentru a obţine un nou mandat de preşedinte al PSD.
Aşa cum spuneam, Călinoiu ar avea multe motive care să-l determine să ia o asemenea decizie. Cu toate astea, lucrurile se pot schimba în funcţie şi de opţiunile altor organizaţii de partid. Nu este exclus însă ca liderii PSD Gorj să facă acest gest de bună voinţă faţă de Mircea Geoană, mizând pe faptul că acesta ar putea să-şi păstreze poziţia de şef al partidului, în ciuda înfrângerii suferite la alegerile prezidenţiale şi a multor contestatari care-l vor pe Mircea Geoană trecut pe tuşă. Victor Ponta, deputat de Gorj al partidului este unul dintre cei care nu-l mai vrea pe Geoană ca preşedinte, dar Victor Ponta nu a fost niciodată prea agreat de liderii judeţeni, aşa că aici, cel puţin, lucrurile sunt ştiute. Ion Călinoiu este unul dintre cei care l-au susţinut pe Mircea Geoană în campania prezidenţială. Sprijinul nu a constat doar în susţinerea ideologică, ci, în primul rând, în fonduri şi logistică pentru campanie. Nu am o socoteală exactă a banilor care au fost cheltuiţi de PSD Gorj pentru campania lui Geoană, dar pot bănui că aceşti bani au provenit din surse care, cel puţin deocamdată, nu au fost făcute publice. O hartă a investiţiilor în Gorj şi a firmelor care au executat lucrări din bani publici în ultimii ani poate fi desenată fără prea mare greutate. Fără a sugera ceva anume, lăsăm totuşi „bucuria” celor care au obligaţia prin lege să verifice aceste lucruri, să o facă, precum şi verificarea bugetelor declarate ale formaţiunilor politice pentru activităţi electorale, pentru că între ce se vede şi se poate verifica şi ce nu se vede şi este greu de probat există unele asemănări. Cert este că Mircea Geoană a câştigat alegerile în Gorj graţie unor eforturi depuse de întreaga organizaţie. De funcţii şi posturi călduţe s-ar fi putut bucura însă numai o parte dintre cei care au muncit în campanie. Cei mai vizibili şi cei mai zgomotoşi.
Rămâne aşa cum am stabilit!
Ion Călinoiu ar fi avut, însă, toate motivele să nu-l susţină pe Mircea Geoană. Imediat după alegerile parlamentare şi intrarea PSD-ului la guvernare, Ion Călinoiu şi Florin Cârciumaru au negociat cu partenerii democrat-liberali posturi în administraţie şi în cadrul societăţilor din minerit şi energie. Trec peste amănuntele picante ale acestor negocieri, se cunosc deja datele problemei, însă nu putem să nu ne aducem aminte de drumurile făcute de cei doi lideri cu jalba în proţap la Mircea Geoană pentru a le susţine cererile. Cu mici excepţii, PSD-ul a pierdut atunci cele mai importante unităţi din judeţ în favoarea PDL-ului. Declaraţiile lui Ion Călinoiu erau dintre cele mai vehemente, iar Cârciumaru aproape că luase decizia de a se retrage de la cârma organizaţiei. Circul a fost total, distracţia pe măsură. Totul a rămas aşa cum s-a stabilit. PSD-ul a pierdut aproape tot din ce era mai important. Posturile lui Călinoiu şi Cârciumaru au fost însă neclintite. Aleşi prin vot popular aceştia îşi pot păstra scaunele atâta cât ţine mandatul. Şi-atunci? Putem spune pe bune că bătălia a fost pierdută de PSD Gorj pentru că cei doi lideri nu au văzut mai departe de propriul lor interes şi al câtorva dintre cei care îi susţin.
Şi totuşi se învârte!
Chiar şi în cazul în care Mircea Geoană nu ar fi reales preşedinte al PSD, Ion Călinoiu nu are de pierdut prea mult. În calitatea sa de preşedinte al CJ Gorj, Ion Călinoiu are forţa necesară pentru a tranşa unele lucruri şi pentru a limpezi unele neclarităţi. Mai mult chiar, păstrarea tandemului Călinoiu - Cârciumaru la conducerea organizaţiei judeţene va ţine în funcţiune o serie întreagă de relaţii stabilite de multă vreme, de oameni care le datorează mult, atât în plan politic, cât şi în cel profesional. Organizaţia de la Gorj este una puternică. Orice lider important al partidului nu ar avea cum să nu ţină cont de acest lucru. PSD-ul este partidul care se bucură de un electorat stabil în întreaga zonă a Olteniei. Au demonstrat-o toate alegerile de până acum. Evident, interesul lui Geoană pentru Gorj este unul crescut. Numărul delegaţilor, care vor vota pentru el la viitorul congres, contează. În aceste condiţii, Ion Călinoiu îl poate susţine pe Mircea Geoană certându-i acestuia unele avantaje. Funcţii şi garanţia că ar putea candida pentru un mandat de parlamentar. Trocul este un fapt împlinit în politica românească.
Cred, de fapt, că acesta este unul dintre motivele pentru care PSD-ul este un partid greu de reformat. Indiferent de lider, PSD-ul va rămâne încă un organism greu de vindecat. Democratizarea şi modernizarea partidului sub mandatul lui Geoană a avut de suferit. Grupurile de interese au triumfat. Singurul criteriu după care se stabilesc ierarhiile în partid este banul. Regula este, cine dă mai mult. Cei care intră în dizgraţia confraţilor ies terfeliţi, şifonaţi şi plini de bube în cap. Ion Călinoiu a învăţat acest tip de a face politică. În fond, cine nu are nevoie de un preşedinte de consiliu judeţean?
Social Bookmarking













Legaturi (NE)primejdioase