Politika • Disperarea picajului

Ca niciodată: de când s-a înfiinţat Uniunea Social-Liberală – mă rog: „uslaşii”, cum l-a scăpat voit gura pe Fluturilă (ups! sorry…) de la Suceava – parcă ar fi călcat cineva pe un cuib de viespi pus în mijlocul celui mai infatuat partid de guvernământ, acţiune ce a avut ca rezultat manifestări ca în urma unui amok colectiv. Altfel nu se explică de ce a ieşit în faţa microfoanelor un Videanu, care vedea crescând PD-L-ul în sondaje mai dihai decât dacă ar fi îngurgitat o găleată de drojdie. De bere, nu rachiu de…! Singura explicaţie e că rozaliul personagiu are probleme cu ochelarii, şi că oculistul său a făcut mişto de el şi i-a dat nişte lentile care arată realitatea inversată, el văzând astfel că PD-L-ul CREŞTE cu un procent pe săptămână! NU creşte, măi, omule, ci SCADE! Lucru pe care l-a confirmat însuşi Băsescu, la şedinţa de partid cu activiştii portocalii, când le reproşa că s-ar putea să le cam fi scăzut încrederea românilor în ei până la o valoare care se scrie cu o singură cifră, şi nici aia nu-i 9, ci 8… Lucru nu grozav pentru locatarul de la Cotroceni, ca să constate că-i cam singur pe lume… lumea politică!

„Numai pe voi vă am, alt partid n-am!”, zis-a prezidentul-jucăuş (că jucător ar fi fost dacă ar fi respectat şi regulile jocului!), uitând că a jurat nişte chestii la căţărarea pe fotoliul prezidenţial. Şi cică a mai zis şi „Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”. Şi-atunci, de ce se miră că Dumnezeu – care, după cum se ştie, nu bate cu parul! – l-a pus în picaj cu partidul său cu tot până la un pas de vrie?

Partea drăguţă vine dinspre tot soiul de flăcăi portocalii ce s-au cam lipit de ecranele televizoarelor ca… de… asfalt: Vişan, Tălmăcean, Spânu, Popoviciu, Petrescu, Oajdea, Costică Canacheu (nu-i o cacofonie, e un pedelist!) & comp., care au devenit vizibil iritaţi de la apariţia U.S.L. încoace. Tălmăcean, cel care era atât de degajat încât îşi permitea inclusiv glume de prost-gust, pare a interpreta acum rolul broscuţei mici şi cu gura mare care a dat peste şarpe… Spânu (cel despre care o legendă urbană din Iaşi spune că un şofer de taxi, recunoscându-l pe pedelist, a oprit maşina şi i-a cerut să coboare), atât de disperat a devenit încât nici măcar nu mai pricepe ce aude! La o emisiune la Antena 3, antepomenitului personagiu i-a pus Dana Grecu înregistrarea în care Băsescu zicea clar, cu subiect şi predicat, că PD-L a ajuns la 11% plus sau minus marja de eroare de trei procente şi, ca precauţie, ca un bun comandant de navă, ia în calcul 8%, Spânu o ţinea morţiş că, de fapt, Băsescu zisese că au 18% şi că iarna nu-i ca vara… pardon, că intenţia de vot nu-i tot una cu încrederea, şi că dacă e încrederea mică, e intenţia de vot mare… Dumnezeule mare! Îmi venea să-i zic personal ce-i la el mare şi ce-i mică, sau invers, dar, spre bafta sa, nu putea să m-audă… Bieţii săi colegi de platou rămăseseră mască văzând cum acest om refuza o realitate mai mult decât evidentă, care parcă-i intra pe urechi dar se izbea de scăriţă, ciocănel şi nicovală şi nu-i ajungea la creier, chiar cu riscul de a se umple de penibil, doar pentru a lua apărarea unei utopii propagandistice pe care o scăpase pe gură Videanu şi o perpetuaseră mai apoi tot felul de vorbeţi specializaţi profesional în… cum era aia: „sport, natură, tinereţe”…? Mă întreb, văzând modul de manifestare atât de agitat al domnului Spânu, cine o fi făcut greşeala să-i pună ca motto, pe saitul personal, citatul lui Einstein: „Lumea nu e primejdioasă din cauza celor puţini care fac rău, ci din cauza celor mulţi care privesc şi nu fac nimic”? N-aş vrea să ştiu în care dintre cele două categorii autoconsideră domnul Spânu că se autoîncadrează: tot ce mi-aş dori e ca, măcar în manifestările publice, astfel de reprezentanţi (mă rog: câţi s-or mai considera reprezentaţi astfel…) ai românilor să nu se mai comporte astfel încât să-i dea lumea jos din taxiuri, să-i fluiere lumea pe stradă (să-i scuipe, chiar, după cum zicea tot un fruntaş pedelist) etc. Mi-aş dori ca decenţa şi respectul datorat alegătorului să fie vizibile de la o poştă, şi nu să ni se mai fure portofelul  ca apoi să ni se-ntoarcă în faţă portofelul gol, ca la alba-neagra, când noi ştim exact ce şi cât a fost în conţinutul său. Dar, cel mai tare mi-aş dori ca personaje ca Vişan, Tălmăcean, Spânu, Popoviciu, Petrescu, Oajdea; Costică Canacheu (parcă v-am avertizat anterior că nu e o cacofonie, e un tip din PD-L…) & comp. să dispară definitiv din viaţa politică românească, pentru că nimeni nu-i obligat să le suporte manifestările unor carenţe grave în educaţie, minciunile şi prostirea pe faţă doar ca să se menţină d-ăi ca ei pe nişte scaune pe care nu le merită. Şi mai am o curiozitate: cât de prost să fii ca să mai votezi şi a doua oară astfel de indivizi?

Komenteaza articolul

Nume
Email
Subiect
Continut
Cod de siguranta