Politika • Eu ca voi şi voi ca mine

Visându-se probabil un El Cid reformator modern care a înlocuit sabia cu ordonanţa de urgenţă, premierul Emil Boc a coborât de pe scaunul ergonomico-ministerial în faţa Palatului Victoria. Nu pentru a le explica sindicaliştilor ceva anume legat de criză, ci doar cu gândul ascuns de a  testa reacţia protestatarilor. Rezultatul a fost dezastruos,  mulţimea furioasă  transformându-i premierului inima într-un purice, până la retragerea salvatoare în Palatul Victoria.

Privit din exterior, personajul Boc pare a fi  teleportat printre români dintr-o lume de caraghioslâc a paiaţăriei, derizorie şi absurdă. Peste această impresie care printre nori negri de revoltă provoacă uneori şi  milă, se suprapune imaginea de personaj tragic a premierului, provenită în primul rând din incapacitatea de a conştientiza postura ridicolă în care se află.  Impresia lui Boc despre Boc este una de excelenţă. Personajul politic Boc crede cu tărie  că este salvatorul providenţial al românilor. Face totul, nu pentru a se trăi normal, fără foame şi sărăcie. Nu, nici pe departe! Scopul politicii sale este „să nu ajungem ca Grecia”! Şi-atunci, tăceţi dracu românilor din gură, nu mai cereţi salarii şi pensii! Uitaţi-vă la televizor să vedeţi ce se întâmplă la Atena şi Salonic şi tăiaţi felia de pâine în patru să rămână o porţie şi pentru a doua zi! Şi ziceţi mersi că mă aveţi pe mine în fruntea voastră, care trăiesc ca şi voi! Atitudinea reflectă un cinism perfid menit a estompa proporţiile ridicolului, pe care premierul îl foloseşte în loc de argumente. Declaraţia ipocrită îl situează pe premier în opoziţie cu poziţia mamei domniei-sale, care în urmă cu aproape un an declara Presei că în curtea casei sale de la ţară nu există criză.  „Criza este afară, dincolo de porţile casei mele”! Chiar aşa să fie nană, nană ? Tăiem puiul, facem zeamă?

Cine are dreptate?

Iată că fiul Emil, se plânge că trăieşte rău, ca tot românul! Cine are dreptate? Ca să răspundă sincer la această întrebare Emil Boc ar trebui să depăşească  „sindromul ardelenesc” care se manifestă prin convingerea sigură că toţi ardelenii sunt oameni sfătoşi, cumpătaţi şi cu multă minte, de înţelepciunea cărora trebuie să asculţi şi să-i urmezi. Realitatea este diferită, dovedind că nu toţi ardelenii sunt  înţelepţi şi sfătoşi şi merită să-i urmezi orbeşte. Cel care dovedeşte cu prisosinţă acest lucru este chiar ardeleanul Emil Boc, a cărui apetenţă de a guverna ineficient prin uzul jalnic şi ilegal la ordonanţe de urgenţă care se încurcă şi se exclud una pe alta, a aruncat ţara în haos. Emil Boc a devenit un personaj penibil care inspiră mai degrabă milă, decât respect. Românii îl consideră o marionetă docilă, manipulată din umbră de Traian Băsescu, un lider lipsit de simţul ridicolului, care adoptă în public datorită unui tupeu up-gradat zilnic, poziţia unui om caracterizat prin onoare şi demnitate. Pentru a realiza acest joc cabotin de imagine, premierul se ţine drept şi băţos pentru a crea impresia de om dur, în ciorba căruia nu suflă nimeni. Vorbeşte sacadat, cu propoziţii scurte, enunţate milităreşte, la care nu te poţi opune şi care se vor toate a fi  aserţiuni irefutabile. Discursul public este astfel construit încât să creeze impresia că toate ideile premierului reprezintă pentru români un panaceu universal. Acest tip de discurs este rostit de ardeleanul ajuns la o vârstă respectabilă, care are o mare experienţă de viaţă, fiind demn de ascultat şi de urmat. Până când nu ajunge în acest punct, nici un ardelean onorabil nu adoptă un astfel de discurs pentru că ar cădea in derizoriu şi în penibil. Îmbrăcat în mantia de prim-ministru, Emil Boc forţează. Se vrea a fi un ardelean  „mic la stat, mare la sfat”, fără să îşi dea seama că a greşit perioada. Nu acum. Poate după douăzeci de ani, după ce studiază toate ordonanţele de urgenţă neconstituţionale emise de Guvernul  Multiplu-de-Boc şi ia notiţe cu greşelile făcute. Nu este sigur că ar putea deveni un ardelean înţelept şi sfătos nici după douăzeci de ani, în cazul în care ar rămâne în continuare elev-flaşnetar la Cotroceni. Dacă istoria lumii are formă de spirală, ne aflăm în mod sigur în partea cea mai de jos a ei. La mii de ani Boc-întuneric de lumină.

Komenteaza articolul

Nume
Email
Subiect
Continut
Cod de siguranta