Politika • Final de campanie

Au bătut ţara în lung şi lat. Au făcut, din nou, promisiuni pe care nu le vor onora niciodată. Au spus lucruri trăsnite. S-au îmbrâncit, bălăcărit, şi-au arătat frustrările, neîmplinirile, regretele. Au vorbit şi trăncănit despre verzi şi uscate. Acum, la final de campanie electorală, candidaţii la preşedinţia României aşteaptă rezultatul votului popular. Fiecare îşi face iluzii şi speranţe, dar, în final, vor culege ce au semănat. Până duminică rămânem oarecum la mâna sondajelor de opinie care, în funcţie de cine plăteşte, desemnează, evident cu o marjă de eroare, câştigătorul. Chiar şi aşa, putem trage o concluzie. Din întreg plutonul de candidaţi, mai mult sau mai puţin cunoscuţi, se desprind doar câţiva. Traian Băsescu, Mircea Geoană şi Crin Antonescu sunt prezidenţiabilii cu şanse de a-şi disputa marea finală, fiecare se poate detaşa ca şi câştigător în această cursă pentru ocuparea fotoliului de preşedinte al României. Fiecare dintre ei are atuurile sale în raport cu alegătorii. Traian Băsescu vine din postura de preşedinte jucător. Mandatul său s-a desfăşurat sub semnul unei lupte pentru putere în timpul căreia a fost, pe rând, şi vânător şi vânat. Totodată, a fost iubit şi urât. Vulnerabil şi de neclintit în deciziile sale. A empatizat cu poporul în multe privinţe, dar şi-a creat şi numeroase antipatii. A reuşit să fie primul preşedinte suspendat de către parlament, dar a revenit parcă şi mai întărit. De asemenea a fost primul preşedinte al Românei postdecembriste care a condamnat comunismul, a deschis arhivele fostei securităţi şi a susţinut libertatea justiţiei. A stârnit furtuni şi invidie. A creat zâzanie şi nesfârşite scandaluri. Acum vine în faţa românilor pentru a le cere un nou mandat. Ce îl recomandă pentru aceasta? Sinceritatea, loialitatea faţă de popor, puterea de sacrificiu pentru binele general, demnitatea de a înfrunta şi binele şi răul deopotrivă!? Nu ştim prea bine, dar Traian Băsescu poate disimula ca nimeni altul, poate plânge cu un ochi şi râde cu altul în acelaşi timp. Nu mă îndoiesc că în lupta pentru cucerirea unui nou mandat va folosi până la capăt toate mijloacele pe care i le conferă poziţia sa de actual preşedinte al României, resursele partidului pe care a reuşit să-l aducă la guvernare, influenţa sa în cadrul anumitor instituţii ale statului. Mă abţin să mă pronunţ asupra felului în care va conduce Traian Băsescu  ţara în următorii 5 ani. Dacă promisiunile de mai bine pentru români se vor materializa. Dacă Traian Băsescu va reuşi să le redea demnitatea românilor şi să le asigure bunăstarea şi siguranţa oriunde s-ar afla ei. Dacă va putea răspunde pozitiv noilor provocări determinate de climatul politic intern, dar şi internaţional, de criza economică, de bolile grave care ne ameninţă şi care distrug milioane de vieţi omeneşti. Totodată, nu pot să nu mă întreb, cum va arăta România lui Geoană, a lui Antonescu sau a lui Sorin Oprescu? În ce măsură aceşti oameni vor reuşi să facă din România o ţară care să fie la înălţimea celorlalte state democratice ale lumii acestui secol şi mileniu pe care tocmai le-am început? Nu există un răspuns sigur la aceste întrebări. Cred că mai degrabă ar trebui să avem o Românie a românilor. Regimuri politice care să lucreze în folosul acestui neam. Să ne identificăm cu noi înşine. Să dăm lumii ăsteia propriile noastre valori. Nu mai putem rămâne în această zonă gri, nu mai putem falsa în acest mare concert la care am fost poftiţi. Este o datorie a fiecăruia dintre noi să ne schimbăm destinul. Să nu ne mai lăsăm înşelaţi, minţiţi, umiliţi. Avem nevoie de un preşedinte care să nu mai reprezinte doar interesele unui partid sau unui grup de interese mai mult sau mai puţin obscure. Avem dreptul la adevăr şi la demnitate. Putem spune în acest moment că Băsescu, Geoană sau Antonescu s-au detaşat în lideri politici capabili să-şi depăşească această condiţie de oameni ai unui partid, supuşi voinţei unor grupuri de interese? Nu cred! Într-o manieră diferită de cea a lui Traian Băsescu, Mircea Geoană îşi doreşte puterea nu doar pentru sine, ci şi pentru partidul al cărui reprezentant este. Mai diplomat decât actualul preşedinte, Mircea Geoană este supus aceleiaşi reguli determinate de o camarilă ce nu este dispusă să cedeze nici un centimetru de teren. La fel şi Crin Antonescu, un om politic mai ferit de intemperiile ce s-au abătut peste eşicherul politic românesc în toată această perioadă, dar susţinut de un partid liberal în interiorul căruia colcăie încă viruşii fostei nomenclaturi ca şi bacilii fostei securităţi. La fel şi Sorin Oprescu sau oricare dintre ceilalţi candidaţi, chiar dacă ne flutură pe sub nas aşa zisa lor independenţă. Nu vorbim aici de naivi, de farsori sau de aventurieri. Ei pot face deliciul unei campanii, şi nimic altceva. Dar cât de puternici sunt aceşti oameni în raport cu aceste forţe grupate în partidele politice este lesne de înţeles. Reforma politică, mult clamată de toţi candidaţi, este într-o gravă şi profundă criză. Paşii greoi pe care i-am făcut pe această cale, desele împotmoliri, erorile şi slăbiciunile de care am dat dovadă ne costă. Ele ne dau astăzi imaginea unei ţări năpăstuită şi parcă lipsită de voinţa de a se pune pe cale unei democraţii autentice, de a-şi construi un destin propriu. Finalul acesta de campanie electorală nu diferă faţă de alte dăţi. Vedem o lume politică încrâncenată, ieşită din ţâţâni, belicoasă. O lume lipsită, în mod evident, de virtuţile necesare construiri unui proiect de ţară. Cu candidaţi la preşedinţie desprinşi parcă dintr-o tragi-comedie. Până la urmă însă va trebui să ne decidem cui îi vom acorda votul. Aşa e în democraţie. În fond, ceea ce contează sunt principiile şi oamenii, totodată.

Komenteaza articolul

Nume
Email
Subiect
Continut
Cod de siguranta