Politika • „Mitocănii” de campanie

Ninge euforic. Aproape că nu mai sesizez faptul că în jurul meu lumea politică a intrat în vrie. Se fac socoteli de campanie. Se pun pariuri. Candidaţii, potenţial câştigători ai alegerilor prezidenţiale, vor fi scoşi din joben de un magician invizibil – poporul! Mie teamă însă că vom rămâne fără tranşa de bani de la FMI, fără guvern, fără bani de salarii şi pensii. Ninge euforic de câteva ore bune şi eu privesc pe gem cum parcă şi zăpada se chinue să acopere mare parte din mitocăniile noastre.

Între timp, zăpada s-a topit rămânând doar mâzga. Suntem în plină campanie electorală. Stâlpii sunt plini de afişe cu chipul candidaţilor. Pe garduri scrie cu litere de o şchioapă pe cine trebuie să votăm. La televizor cineva strigă ca din gură de şarpe că vine peste noi păcătoasa de gripă porcină. Că o să dăm colţul. Iar printre scâncetele astea, preşedintele ţine morţiş să facă referendum chiar în ziua alegerilor. Hai că şi-a găsit-o! Chestiunea a înnebunit clasa politică. A împărţit-o, divizat-o, a pus pe jar analiştii, cârcotaşii de serviciu, lumea. Între timp, spitalele au intrat în carantină. Şcolile se închid. Economia se zgâlţâie din toate măruntaiele. Şi peste toate astea ninge euforic. Îmi spun că n-are rost să mă aprind. Că va veni cineva şi ne va scoate din această nenorocită de criză. Că deşi lumea noastră românească se complace în acest joc, nu va mai dura mult până ce vom fi şi noi luaţi în seamă de marile culturi, de civilizaţia occidentală. Că nu vom mai fi doar nişte produse de import, expirate şi uitate în acest colţ de Europa. Nu mă pot obişnui cu gândul că suntem luaţi drept provinciali. Că suntem marginalizaţi. Ignoraţi. Puşi la zid. Şi nu-i de mirare.

În parlament, politicienii se dau în spectacol întrecându-se în a spune versuri, ca şi cum parlamentul ţării ar fi un cenaclu de cartier. La Patriarhie, un preot este filmat în timp ce făcea sex cu amantul său chiar în chilia unde se închina la cele sfinte. Pe undeva prin ţară câţiva indivizi, falsificatori de card-uri, dau piept cu poliţiştii. Şi taman acum, hotărârea de înfiinţare a companiei energetice „Electra” s-a dus pe apa sâmbetei. Pe la noi prin sat oamenii par destul de rezervaţi în privinţa a ce urmează să se întâmple. Lumea pare un mare rahat pe care toţi vor să-l devoreze şi în care toată această istorie de o clipă se cufundă. Probabil îl voi vota pe Băsescu. Ba nu, îl voi vota pe Geoană. Ei, ba pe Antonescu. Sau, de ce nu, pe Vadim. Sau pe Becali pentru că face biserici aşa precum vechii domnitori. Şi dacă ar fi să fiu patriot ar trebui să-l votez pe Potârcă, doar omul chiar şi ţigan fiind este de pe la noi, de aici din oraşul unde Tăcerea tace, iar infinitul nu măsoară decât câţiva coţi. Cine ştie, mai sunt câteva zile, şi gata, va apărea omul providenţial, salvatorul de neam. Toate aceste divagaţii o să mi se pară rupte din context. Ridicole chiar. Incoerente şi lipsite de sens.

Trebuie să existe o noimă pentru a merge la vot

Şi totuşi! Democraţia este un sistem imperfect, pune la aceeaşi masă şi pe cel ignorant şi pe cel înţelept. Nu există o soluţie mai bună. Parcă ieri am scăpat de dictatură. Nu ştim încă pe unde mergem. Ce vrem. Ce căutăm. Unde vrem să ajungem. Sincer, nu înţeleg de ce aceşti indivizi îşi spun oameni politici! Sunt incoerenţi şi barbari. Tot ceea ce fac e un teatru absurd. Un meci de box fără învingători, ci doar cu înfrânţi. Îmi vine să mă las păgubaş. Viaţa o ia mereu înainte, ca într-un film prost. Nu mă regăsesc printre personajele acestui film. Suntem atât de încrâncenaţi, atât de bolnavi de putere, atât de hulpavi. Nişte bufoni pe o scenă pustie. Am toate motivele să votez pe cine îmi trece prin cap. Asta e! Nimeni nu este profet în ţara lui. Dar noi avem nevoie de profeţi. M-am săturat de imbecili, de oamenii de nimic. M-am săturat de această propagandă găunoasă. Voi merge la vot pentru că sunt responsabil. Pentru că sunt cetăţean. Ştiu, cuvântul are o încărcătură dramatică. Nu ştim încă să fim cetăţeni. Nu ştim ce înseamnă să fim cetăţeni. Ne comportăm ca nişte indivizi din lumea a treia, dar cu pretenţia de a fi priviţi ca nişte cetăţeni ai Europei. Suntem instinctuali, nu raţionali. Ne-am pierdut bunul simţ. Conştiinţa de sine. Glisăm în direcţii diferite. Nu avem proiecte comune. Nu vrem o ţară curată. Nu vrem un preşedinte cinstit. Parlamentari care să aplice valorile democraţiei. Încă tânjim după bici. Şi cu toate astea, mai e puţin timp şi va veni ceasul când trebuie să mergem la vot. Va trebui să ne facem măcar iluzii comune, pentru ca mâine să avem cui reproşa nedreptăţile ce ni se fac, lipsa de siguranţă, lipsa locurilor de muncă, a medicamentelor din spitale, şi, în cele din urmă, lipsa unei viziuni despre zidirea unei ţări. Nu ne mai putem lăsa manipulaţi, minţiţi, înşelaţi, ignoraţi, furaţi. Avem nevoie de lucrul bine făcut. Să ne lămurim. Altfel, orice vot poate însemna o prelungire a confuziei în care suntem.

Komenteaza articolul

Nume
Email
Subiect
Continut
Cod de siguranta