Politika • Pe apa Siriului, curge frunza brandului…

O evoluţie ciudată a vieţii sociale a românilor a condus la ideea obsedantă a necesităţii imperative de a se impune urgent un brand de ţară pentru România. Parcă până atunci, românii trăiseră anormal fără un brand de ţară. Isteaţa foc şi maestru al oportunităţilor, Elena Udrea a simţit că targetul stabilirii unui brand de ţară reprezintă o obsesie vitală pentru români.  În faţa celui care reuşea să impună noul brand de ţară se deschideau ceea ce englezii denumesc „wonderful perspectives”.  În următorii ani, noul brand ar fi purtat agăţată de el imaginea celui care l-a impus. Practic, dacă brandul se dovedea rezistent în timp, imaginea părintelui acestuia ar fi avut parte de o proiecţie publică uriaşă asemănătoare umbrei care acoperă plaja la apusul soarelui. Prima încercare a doamnei ministru de a deveni nemuritoare odată cu brandul de ţară s-a concretizat în impunerea unui brand care promitea mult prea mult pentru o  ţară săracă şi cu infrastructura aflată la nivelul anilor ’50. „The land of choice” era de fapt o minciună, întrucât promisiunea se dovedea valabila doar pană la graniţele ţării. După depăşirea acestor graniţe, brandul lua o altă formă şi un alt conţinut: „The land of disaster”. În ţara în care ţi se  promitea că poţi să alegi orice fel de distracţie şi amuzament turistic  nu puteai în primul rând să te deplasezi din cauza drumurilor, pentru care doar un epitet negativ se dovedea prea puţin pentru a le caracteriza starea dezastruoasă. Alegerea presupune diversitate şi calitate în trepte din ce în ce mai înalte. Turiştii străini găseau în România doar posibilităţi  unice sau inexistente, fiind obligaţi să practice un soi de turism sovietic, cu  puncte obligatorii de trecere, cu activităţi  şi plăceri  turistice obligatorii. Elena Udrea şi-a dat seama că „The land of choice” reprezintă o pălărie  prea mare pentru România, care riscă să ajungă într-un anonimat derizoriu, datorită brandului mincinos supradimensionat. Ideea abilă care a încolţit în mintea avidă de imagine publică a doamnei ministru, a fost aceea a impunerii unui nou brand de ţară „cuminte”, care să nu supere pe nimeni: nici pe turiştii străini, nici pe cei români. Ce putea fi mai mângâietor si răcoros decât o adiere de frunză? De ce te-ai apuca să critici o frunză verde, care nu face nimănui niciun rău? Este doar o frunză verde şi uşoară care pluteşte liniştită pe suprafaţa unei ape albastre cristaline. Reflectă cu fidelitate această imagine firea românilor? Aşa să fie românii? Curg pe apa  vieţii liniştiţi şi fără nicio problemă? Se bulucesc nerăbdători în păduri  să cânte cu dor şi drag din frunză? Un brand de ţară trebuie să spună ceva şi despre oameni, nu numai despre natură. România nu este numai o ţară a pădurilor. Este ceva mult mai mult decât  atât. Se afirmă că pentru realizarea brandului-frunză  s-au făcut zeci de studii sociale şi statistice printre români, în urma cărora s-au tras concluzii copleşitoare. Unanim recunoscută ca valabilă a fost concluzia că românii ar fi nebuni de fericire atunci când văd o frunză verde plutind pe apa unui râu. De aici şi  până la brand a mai fost un singur pas. Ca să se justifice banii publici cheltuiţi şi pretinsa tâmpenie ştiinţifică de cercetare şi realizare a brandului, acesta a fost mediatizat pompos de către doamna ministru, ca fiind compus din două părţi distincte: logoul şi sloganul, ceea ce pentru nenea Gheorghe din Fitioneştii Vrancei, nu înseamnă nimic. Dacă Elena Udrea ar fi anunţat că brandul este compus dintr-un simplu cuvânt: „frunză” şi un îndemn neaoş: „cutreieraţi pădurile din Carpaţi!”, acesta era sortit probabil încă de la început unui derizoriu de marfă second-hand. Când anunţi însă că brandul este un logo plus un slogan, ai posibilitatea ca, până să se dezmeticească prostimea, să îl plăteşti cu aproape un million de euro şi, mai  ales, să îţi legi imaginea de nişte englezisme pe care omul de rând, în neştiinţa lui le consideră super-respectabile şi performante. Actualul brand de ţară este slab pentru că nu reprezintă pe nimeni din România şi nu spune nimic unui străin despre România. Poate doar, că  această ţară abundă de frunze care plutesc pe ape, pe care le găseşti  dacă te apuci să hoinăreşti prin Carpaţi. Este posibil ca unii turişti străini mai ironici, să gândească despre România că este ţara unde foarte mulţi taie frunză la câini, ceea ce nu ar fi departe de realitate. Nici de aceasta dată, Elena Udrea nu a reuşit să găsească un brand – panaceu pentru România. Vor curge un timp frunze verzi pe apele din Carpaţi şi poate că unii turişti străini se vor încumeta să păşească prin „grădinile Carpţilor”, unde nu vor descoperi hoteluri de lux, sau drumuri de acces asfaltate. Apoi,  va veni iarna şi nu vor mai fi frunze, iar pâraiele cu frunze vor îngheţa. Coloratul brand de ţară va deveni desuet şi neproductiv din punct de vedere turistic. Va fi momentul când doamna ministru Udrea,  se va gândi cu aceeaşi seriozitate de până acum, să impună un alt brand de ţară. Probabil ceva inspirat din Ion Creangă.  Ceva cu o pupăză, care nu mai e de mult în tei. Acum cântă pentru români din plop, chiar dacă plopul este de mult în aer. Nicio problemă oameni buni! Staţi liniştiţi!  Banii cheltuiţi sunt bani europeni!

Komenteaza articolul

Nume
Email
Subiect
Continut
Cod de siguranta