Politika • Politicienii locali, între “Musca-n oala cu lapte” şi “Vorbeşte şi Ion că şi el e om”

Vizionari: 491
2 Octombrie 2009 Ora: 00:00
Scandalul din Guvern a agitat apele şi la nivel local, aleşii locali agitându-se mai rău decât sifonul din sticla fără dop. În timp ce pe unii scandalul politic Nica i-a prins cu gura căscată, alţii consumă oxigenul degeaba, deşi nu ajung în politică decât până la piciorul broaştei. Până şi papagalii îşi mai zburlesc penele în timp ce imită, însă aleşii locali îşi copiază perfect în declaraţii liderii de la centru, preferând să nu îşi sforţeze prea mult încordarea mintală, de teamă să nu îi treacă probabil vânturile lingvistice.
Deputatul PSD de Gorj, Vasile Popeangă, susţine că se aştepta ca ministrul Dan Nica să fie schimbat din funcţie, pentru că mai este puţin şi începe campania electorală, iar PD-L trebuia să-şi pună omul potrivit la “ministerul cheie” privind organizarea alegerilor. „Geniul“ politic popeangian, format probabil după o lectură sumară a presei centrale şi locale, în timpul şedinţelor de parlament la care nu participă a emanat şi ipoteza intens “rumegată” că PD-L încearcă fraudarea alegerilor la ordinul preşedintelui Traian Băsescu, prin instalarea ca interimar a actualului ministru al Dezvoltării, Vasile Blaga, în locul lui Nica. „Este o decizie politică, care nu este întâmplătoare. Reprezentanţii PDL nu mai pot realiza turismul electoral dacă Nica este la conducerea ministerului de interne. Dan Nica i-a deranjat pe cei din PDL cu afirmaţiile despre turismul electoral. Boc a nominalizat pe Blaga pentru ocuparea funcţiei de ministru de interne, iar Blaga este şeful campaniei electorale a PDL“, a declarat Vasile Popeangă, care după adânci sforţări de gândire va dezvălui că pe şeful său de partid îl cheamă Mircea Geoană, zis “Prostănacul” şi că Vanghelie nu ştie să conjuge verbul “a candida”. Nu degeaba lui Vasi Popeangă i se spune “Oracolul”. Este recunoscut pentru faptul că face numai preziceri care au avut loc deja.
Un papagal, doi papagali
În schimb, liderul PD-L Gorj, Ionel Manţog, a precizat prin goarnele personale că premierul Boc trebuia să treacă de mult timp la remanierea mai multor miniştri PSD. În opinia lui Manţog, “ministrul Dan Nica a făcut declaraţii mincinoase despre fraudarea alegerilor care nu se verifică”, a glăsuit un alt geniu politic local, inspirat probabil de tonele de cerneală risipită prin paginile gazetelor şi din gargara emisiunilor pe care le urmăreşte până la miez de noapte. Unii lideri PSD au propus ruperea protocolului cu PD-L şi eventual iniţierea unei moţiuni de cenzură alături de PNL, în cazul în care premierul Boc îl va remania pe ministrul Dan Nica, fără ca o asemenea măsură să fie discutată în Coaliţie. Democrat-liberalul Ionel Manţog a declarat că PNL ar trebui să spună de pe acum cu cine va merge în campanie, mai ales că are promisiuni certe de la Dan Ilie Morega, de braţeta căruia s-a atârnat la câteva dejunuri de taină. Liderul PNL Gorj, Dan Ilie Morega, a precizat că, după remanierea ministrului Dan Nica, PSD ar trebui să ia o decizie cu privire la viitorul act de guvernământ. Liberalul şef spune că, “dacă este un partid apropiat de oameni, PSD ar trebui să iasă de la guvernare”, spune şăgalnic liberalul, priceput la jocuri politice de culise, indiferent de partid sau vremuri.
Condescu se bagă şi el în oala cu lapte a altora
Preşedintele Federaţiei Naţionale Mine-Energie, Marin Condescu, un simpatizant declarat al democrat-liberalilor, a declarat la rândul său că liderii PSD trebuie să decidă trecerea social-democraţilor de la guvernare în opoziţie. Liderul minerilor şi energeticienilor din România este de părere că în actuala conjunctură politică, locul pesediştilor este în opoziţie. Destul de rar în postura de a face declaraţii politice, Condescu a menţionat că Federaţia Naţională Mine-Energie şi Uniunea Sindicatelor Miniere din Oltenia vor face public în perioada imediat următoare numele candidatului pe care îl vor susţine pentru şefia statului. Sindicalistul-şef aşteaptă constituirea companiilor energetice naţionale, după care va începe consultări cu organizaţiile sindicale pentru a se stabili numele candidatului pe care minerii şi energeticienii îl vor susţine pentru Cotroceni. „Faptul că organizaţiile sindicale încearcă să obţină prin lobby-ul pe care îl fac diferite avantaje de la diferite guverne este o acţiune normală. Ăsta este rolul nostru şi nu înseamnă că facem politică. Dacă fiecare ne consideră că suntem cu ceilalţi, înseamnă că nu suntem cu nimeni. După ce vor fi înfiinţate companiile energetice vom prezenta rezultatele obţinute de noi sub această guvernare PSD – PDL şi ne vom spune şi punctul de vedere în legătură cu cel pe care îl vom susţine în cursa pentru Cotroceni. În momentul de faţă cei de la PSD nu au altă posibilitate decât de a trece în opoziţie, dacă vor să fie crezuţi pe viitor, când vor mai lua alte decizii“, a menţionat Marin Condescu, preşedintele Federaţiei Naţionale Mine-Energie, cel care, în 2004, din postura de lider al Uniunii Sindicatelor Miniere din Oltenia a emis un comunicat în care a îndemnat minerii să-l voteze pe Traian Băsescu. Indiferent de epocile politice pe care le-a traversat în ultimii 19 ani, sindicalistul-şef Marin Condescu a trecut prin patul tuturor partidelor aflate la guvernare. Sau partidele au trecut prin patul „barăcii“ sale de strămutat de lux. Depinde din ce parte abordezi subiectul: din perspectiva puterii sau a opoziţiei.
Social Bookmarking













Legaturi (NE)primejdioase