Politika • Potop cu marţafoi şi paparude

Un spectacol care produce greaţă, frustrări sau chiar nefericire, se desfăşoară în aceste zile pe scena vieţii publice din România. Neiubită de Dumnezeu, România se îneacă în ape ucigătoare, în faţa cărora ridicăm neputincioşi din umeri, ca şi în anii din urmă. Scenariul se repetă cu aceeaşi intensitate a dramatismului: apele vin năvalnice, lovesc cumplit, omoară sau distrug, oamenii plâng şi dorm în casele inundate, mănâncă pâinea amară de sinistrat şi aşteaptă ajutor din partea autorităţilor de la Bucureşti, pentru că în condiţii de potop, primarul este un neica-nimeni, fără nicio putere. În ultimii şase ani, marea vedetă a inundaţiilor a fost preşedintele Traian Băsescu care în 2005 şi 2006 ieşea la drumul mare cu pieptul de voinic scos înainte şi cu aura de om providenţial al românilor, promotorul spiritului « de trăit bine ». Anul 2010 s-a dovedit a fi « anul profetului mincinos » pentru Traian Băsescu, care a cugetat adânc înainte de a mai veni în mijlocul mulţimii lovite de furia apelor. Timp de mai multe zile « frica a păzit bostănăria » şi preşedintele a evitat un full-contact cu mulţimea al cărei potenţial de reacţie negativă nu putea fi anticipat. Din nefericire, în comunele Moldovei gluma s-a îngroşat, obligându-l pe « prudentul »  preşedinte să se încalţe  în cizme de cauciuc şi să păşească pe uliţele din Dorneşti şi Săuceşti, transformate în bălţi. Oamenii nu l-au iertat şi i-au cerut socoteală pentru viaţa lor amară, aşa cum se cade să ceri « Slugii-Supreme » a tuturor românilor. O normalitate, cel puţin teoretic. Pentru prima oară, oamenii au avut curajul să-l admonesteze pe preşedinte, în mod direct, fără teamă. A fost momentul când privit acuzator în ochi, preşedintele a cedat, dându-şi arama pe faţă. O aramă rea şi coclită care l-a determinat să-i certe dur pe oameni şi să le respingă argumentele, atunci când aceştia denunţă corupţia sau incompetenţa autorităţilor locale. Mincinoşi, leneşi, profitori de bunătatea statului şi lipsiţi de prevedere. Aceasta este părerea ascunsă până acum despre români a preşedintelui. Mânia prezidenţială este măsura reală a regimului decrepit din România, care situează viaţa acestui neam între limite nefireşti şi dramatice. Un fluviu mai mare decât apele revărsate s-a adunat în sufletul românilor, aducând răbdarea la limitele suportabilităţii. Traian Băsescu nu a simţit că în aer pluteşte liniştea dinaintea furtunii şi faptul că românii umiliţi şi batjocoriţi de politici strâmbe şi antisociale, doar din firescul respect pentru funcţia preşidenţială nu au recurs la un tratament cu ouă şi cu roşii, aşa cum a păţit premierul Emil Boc la Galaţi. Prestaţiile eternului scutier băsescian în mijlocul moldovenilor sinistraţi au fost şi de această dată cinice, neprofesioniste şi mincinoase. « Să trecem de necazul ăsta şi să vedeţi cum îndreptăm noi lucrurile ! », le-a promis premierul o acadea imaginară, gălăţenilor care se plângeau de traiul amar. În celălalt capăt al ţării, în nordul Maramureşului , Elena Udrea coboară din elicopter, îmbrăcată în costum tradiţional moroşenesc, veselă şi înfoiată ca un bujor de câmp apărut din întâmplare în mijlocul islazului comunal. Doamna ministru a venit la inaugurarea unei viitoare pârtii de schi, ocazie excepţională pentru updatarea imaginii personale. A încetat de mult să mai fie « blonda de la Cotroceni ». Acum este doar atât: Elena Udrea. Şi este suficient. Este România. Oficialităţile locale rostesc speechuri ipocrite, presa fotografiază costumul moroşenesc şi pe purtătoarea lui, care zâmbeşte insipid. « Vedeţi, ce surpriză v-am făcut? Face parte din brandul de ţară! ». În lunca Siretului, bătrânii plâng. La noapte nu au unde să doarmă şi se aude că vin din nou ape mari şi rele.

Komenteaza articolul

Nume
Email
Subiect
Continut
Cod de siguranta