Politika • România sub preşul congreselor

Iată că a mai trecut un congres! Dându-ne senzaţia că am mai văzut filmul în „epoca de aur”! Diferenţa consta că nu at predomina roşul. În rest, prezenţa liderului autoritar, frica, manipularea votului, indivizi al căror rol era doar să aplaude sunt similitudini izbitoare… Am constatat din nou că problema eşecului moral şi politic în România nu este nici măcar o simplă problemă de proporţii, ci o chestiune de consecvenţă şi mecanism social. Corupţia şi plutirea în alte sfere ale realităţii există pretutindeni, însă destul de rar să fie întâlnită într-o formă atât de pregnantă precum în societatea românească.

În timp ce la alţii anomalia funcţionează ca un factor periferic, în România ea a devenit o componentă a funcţionării întregii societăţi. Practic, devine tot mai evident că fără corupţie şi incultură toate mecanismele instituţionale ar fi atinse de o paralizie subită.

Jocul de scenă al PDL-ului din aceste zile a demonstrat cât de profundă este cangrena şi cât de perfide sunt mişcările în spatele scenei. Apele tulburi au devenit un mediu prielnic pentru dezvoltarea monştrilor, conducând la generarea unei incoerenţe morale peste care domneşte umbra arbitrară a liderului carismatic. Convinşi de subtilităţile macabre ale acestuia, cei trimişi să îşi etaleze votul „democratic” au reinterpretat realitatea sugerând faptul că evadarea într-o lume paralelă este mai convenabilă.

Deşi au fost rostite anumite adevăruri tăioase şi demascat amatorismul politic, onoarea a fost anihilată de impostură iar curajul unei decizii radicale a fost convertit în laşitate. Credinţa într-un adevăr unic şi în faptul că suntem posesorii săi este rădăcina cea mai adâncă a tuturor relelor din lume. Congresul PDL a ilustrat în mod convingător această sumbră realitate.

Încercarea de a ignora atmosfera socială insuportabilă i-a condus pe toţi la ideea că trebuie să rămână uniţi. Adică să arunce gunoiul sub preş! Fie el şi din abundenţă!

Unitatea şi subordonarea au devenit sintagmele după care îşi coordonează existenţa fiecare dintre cei care uită că dizidenţa este preferabilă comodităţii, iar libertatea de acceptat în locul sclaviei. Unitatea în lanţuri este un tribut plătit pierderii demnităţii. Însă, cum integritatea morală a devenit o noţiune perimată era de aşteptat ca pe scena politică să nu asistăm la mari surprize.

Poate că nu ar trebui nici măcar să ne simţim deranjaţi de o asemenea perspectivă, fiindcă nu suntem luaţi prin surprindere. Istoria este generoasă cu noi, arătând că aproape nimic nu este original într-o ţară ce consfinţeşte incultura prin vot. „Oportunitatea a slujit excusiv de ideal şi de forţă creatoare într-o ţară în care nimic nu durează. Poporul este cel care hotărăşte urcarea nulităţilor la suprafaţă!” (Tudor Arghezi, Politica momentelor).

„Ce popor ciudat!” spunea şi diplomatul elveţian, Rene de Weck, călătorind prin spaţiul mioritic în timpul celei de-a doua conflagraţii mondiale. Într-adevăr, este ciudat ca nonvalorile să fie tolerate, iar nulităţile să fie avansate!

Avem performanţa de a nu fi invidiaţi nici măcar pentru modul nostru inteligent de a ne alege liderii. Însă ce mai contează atâta timp cât marşul continuă spre victoria finală, singurul obiectiv al PDL-ului fiind menţinerea stării de război. Gestionând un conflict întotdeauna cu alţii, niciodată cu ei înşişi. Chiar dacă pierderile „colaterale” vor fi masive importantă este bifarea obiectivului. Iar pentru aceasta este necesar un mecanism perfect de mascare a anomaliilor. Ceea ce ei numesc a fi reformă! Important este să rămână uniţi stând pe un gigantic preş sub care introduc în mod magistral tot ceea ce ar dăuna propriei imagini! Chiar dacă pe ceilalţi îi extermină…

Komenteaza articolul

Nume
Email
Subiect
Continut
Cod de siguranta