Politika • Şi aleşii fac lucruri trăsnite, nu-i aşa!
Vestea a căzut ca un trăsnet. Traian Băsescu va fi prezent la Tismana, de Sfânta Maria. Prezidentul va renunţa la manifestările prilejuite de Ziua Marinei pentru a-şi aduce consoarta la mănăstire, unde îşi va serba şi ziua numelui. Gestul lui Băsescu nu trebuie să surprindă, chiar dacă mai nimeni nu crede că preşedintele a dat în patima credinţei. Nu trebuie uitat că se apropie alegerile prezidenţiale din toamnă, iar Train Băsescu ştie că fiecare moment va trebui folosit pentru a convinge electoratul cât de oportun este să-i dea din nou votul, cu atât mai mult cu cât la viitoarele alegeri, actualul preşedinte ar putea avea de înfruntat un candidat care va veni chiar de pe meleagurile gorjeneşti. Ninel Potârcă, preşedintele industriaşilor de etnie rromă, a decis să se înscrie în lupta pentru fotoliul de la Cotroceni, după ce a fost ales ca „cel mai mare evazionist” al momentului. Treabă este că nici Băse nu este atât de curat pe cât vrea să lase impresia. Duşmanii de moarte îi pun în cârcă o seamă de nereguli în ceea ce priveşte vânzarea flotei, dar şi însuşirea casei din Mihăileanu, precum şi multe altele. E mişto, nu-i aşa!?
Un fost senator cere despăgubiri pentru o lucrare pe care nu a făcut-o!
Fostul senator, Dumitru Huidu ameninţă primăria Târgu Jiu că îi va cere despăgubiri de un milion de euro, pentru faptul că nu i-a pus la dispoziţie tot terenul necesar demarării lucrărilor la parcarea supraterană din Piaţa Centrală. Reprezentanţii primăriei neagă însă spusele fostului senator şi îl acuză pe acesta de indolenţă, spunând că nici măcar nu s-a interesat să obţină autorizaţia de construcţie necesară demarării lucrărilor. Treabă e că, puţin îi interesează pe târgujieni de certurile dintre primărie şi „marele investitor”, atâta timp cât, lipsa locurilor de parcare în zona centrală a oraşului este acută. Chestiunea pare mai degrabă o hârjoană între precupeţe decât o treabă serioasă. Aşa că, până ce fostul subofiţer, devenit între timp om de afaceri, mai apoi senator şi iar om de afaceri, îşi va limpezi situaţia cu privire la construirea acelei parcări, noi va trebui să inventăm noi locuri de parcare, şi nu de altceva, ci pentru a mări bugetul primăriei din sumele încasate de pe urma celor existente vândute după bunul plac de angajaţii acesteia. Hâc!
Banul public, ochiul dracului!
Dacă pentru reprezentanţii primăriei Târgu Jiu bani sunt o problemă, pentru primarul din Stăneşti lucrurile stau cu totul altfel. Speculând anumite chichiţe legislative cu privire la sporurile pe care salariaţii din sistemul bugetar trebuie să le primească, Vasile Pârvulescu a dat primăria pe care o conduce în judecată şi a obţinut o hotărâre prin care obligă instituţia să-i achite sumele de bani ce i se cuvin ca urmare a calcului privind sporurile. Acelaşi lucru l-a făcut şi soţia acestuia, dar şi alţi doi angajaţi ai primărie, toţi obţinând ceea ce şi-au dorit. Sumele încasate sar cu mult de 10000 de RON, bani care întregesc bugetul de criză a familiei primarului Pârvulescu. Şi pentru că tot suntem la acest capitol, un consilier peremist s-a îndrăgostit atât de mult de scaunul pe s-a aşezat de când a fost ales, încât nu mai vrea să-l părăsească sub nici o formă. Ion Cherciu, consilier în cadrul Consiliului local al localităţii Crasna, riscă să fie dat afară din partid pentru că nu-şi onorează promisiunea făcută aceea de a lăsa, după un an de la instalare, locul unui alt coleg din partid. Păi, cum altfel! Şi aleşii fac lucruri trăsnite, nu-i aşa!
Părul bun, părăseşte capul…!
Chiar dacă nu face parte din tagma demnitarilor, Viorel Temelescu, vicele USMO şi al clubului de fotbal Pandurii Târgu Jiu, este şi el îndrăgostit de imaginea sa publică. Cu toate că are probleme cu pronunţia, Viorel Temelescu este un împătimit colecţionar de şepci şi cravate. E de înţeles dacă ne gândim că omului cu faţă de Lenin îi lipseşte o bună parte din podoaba capilară, iar în ceea ce priveşte cravatele, chiar de firmă fiind, nu contează, ele nu au decât o semnificaţie simbolică, legându-l ombilical de fârtatul său Marin Condescu, alături de care pătimeşte pentru bine şi prosperitatea minerilor. Într-o recentă apariţie publică, nea Viorel s-a lăudat cu colecţia sa, dar mai ales cu faptul că, soţia sa este cea care îl îmbracă. Evident, gusturile nu se discută. Noi ne punem însă o întrebare, dacă doamna îl îmbracă, cine în dezbracă totuşi, ţinând cont de lungile deplasări cu echipa de fotbal şi de aromele scurse pe gât în compania aceluiaşi, nelipsit Condescu? Noroc bun, frate!
HabarNam
Social Bookmarking












Legaturi (NE)primejdioase