Politika • Specie de supravieţuitori

Cu mici excepţii, parlamentarii gorjeni au mari probleme de comunicare. Şi, nici nu e de mirare. O bună parte provin din medii în care comunicare se rezumă la câteva vocalize, icnete şi fraze agramate. Relaţia dintre aceştia şi electorat este, dacă nu plicticoasă, cel puţin lipsită de consistenţă.

Câştigarea alegerilor în România are la bază chestiuni de natură umorală, afectivă. Nimeni nu ajunge la putere pentru programele pe care le promovează. Pentru principii sau idei ce pot schimba soarta ţării. Promisiunile electorale sunt praf în ochii populaţiei, fiind uitate aproape cu desăvârşire după ce partidul şi-a cocoţat omul în scaunul înalt al unei demnităţi publice. Guvernarea este mereu altceva. Este, în primul rând, împărţirea ciolanului. Partidele ajunse la putere urmăresc un singur scop, înavuţirea, şi asta, în detrimentul cetăţeanului ignorant. Aşa se întâmplă de 20 de ani încoace. Aceiaşi ipochimeni îşi schimbă scaunele între ei. Îşi satisfac poftele, îşi umplu conturile, ale lor şi ale partidelor pe care le reprezintă. Multă vreme m-am gândit dacă nu cumva această opinie este una greşită?! Dacă nu cumva preluăm sloganurile unor grupuri interesate să manipuleze opinia publică?! Nici vorbă. Faptele şi dovezile privind puterea conduc la această concluzie. Declaraţiile de avere ale celor care ocupă demnităţi publice se modifică de la an la an, de fiecare dată veniturile sau bunurile obţinute sunt în creştere. Odată cu astea, creşte şi puterea lor de influenţă. Se instaurează opulenţa, îndestularea, dorinţa de a obţine mai mult făcând cât mai puţin efort. Cetăţeanul devine un obiect folosit, din patru în patru ani, pentru ca demnitarul să-şi poată continua opera sa de îmbogăţire. A lui şi a familiei sale. Nu cred că cea ce se întâmplă în România de astăzi e mult diferit de ceea ce se întâmpla în cea de ieri, sau în ceea ce se petrece în alte state ieşite ca şi noi de sub tutela regimurilor dictatoriale. Fenomenele au fost bine gândite şi foarte bine controlate cu ajutorul serviciilor secrete, a psihologilor specializaţi în manipularea maselor. Indivizii cocoţaţi la tribună sunt produsul unor amănunţite cercetări, experimentări şi evaluări făcute în multe laboratoare de pe suprafaţa globului. Diferenţele dintre ei sunt doar de nuanţă. Chiar dacă nu vorbesc aceeaşi limbă, chiar dacă nu împărtăşesc aceleaşi opţiuni politice, ei derulează aceeaşi imagine a unei specii în care cei puternici supravieţuiesc.

Parlamentarii gorjeni sunt produsul unei proaste comunicări cu electoratul

Parlamentarii gorjeni se încadrează perfect în această specie a supravieţuitorilor. Dan Ilie Morega a supravieţuit fostului regim, plimbându-se pe la mai multe partide politice, până a ajunge, în sfârşit, la PNL. Severus Militaru un supravieţuitor fabricat în laboratoarele sindicatelor miniere, la fel ca şi colegul său de partid, senatorul Ion Ruşeţ şi deputatul Cosmin Popescu. Vasile Popeangă a supravieţuit în PSD, după o scurtă acoladă la cârma organizaţiei judeţene a APR-ului. Sunt binecunoscute neînţelegerile dintre el şi fostul lider social-democrat, Nicolae Mischie. Toni Mihail Greblă, vedeta grupului, despre care s-au spus atâtea lucruri, a fost consecvent în partidul care l-a propulsat în diverse demnităţi publice. Este omul care a jucat un rol determinant în timpul evenimentelor din decembrie 1989. Deputatul Mugurel Surupăceanu este produsul unor grupuri de susţinători aparţinând unor domenii de activitate diferite, dar şi produsul banilor proveniţi din afaceri despre care se spune că sunt făcute undeva la marginea legalităţii. Vorbeam, aşadar, despre deficienţele de comunicare şi încerc să înţeleg cauzele ce conduc la această concluzie. Desigur, nu am pretenţia că voi radiografia perfect un fenomen amplu şi, în multe privinţe, delicat. Fiecare dintre cei numiţi au câştigat alegerile în colegiile unde au fost repartizaţi de partidele pe care le reprezintă. Fiecare a avut un program electoral. Fiecare a făcut promisiuni, şi-au luat angajamente faţă de cei care i-au votat. Din acest punct de vedere, măcar formal, senatorii şi deputaţii noştri au obligaţia să dea electoratului lor un răspuns la marile probleme cu care se confruntă societatea românească în această perioadă de criză. Mărturisesc că acest răspuns nu l-am găsit nicăieri şi la nici unul. Am văzut, însă, numeroase divagaţii pe diverse teme. Ieşire nevrotice, apariţii publice cu iz de scandal. Cei mai de bun simţ au învăţat măcar să tacă. Vizitele în teritoriu se termină de obicei printr-o serbare câmpenească, problemele comunităţilor rămân la fel. Angajamentele, de asemenea. Aş vrea să fiu contrazis. Să mi se spună: „Uite, domnule, am făcut nişte chestii, am reuşit să rezolv problema x, sau problema y. M-am zbătut, numai că, vezi dumneata, legislaţia, criza sau Dumnezeu ştie ce, ne împiedică să facem totul ca la carte”. Ei, bine, n-ar suna asta ca un discurs demagogic? Nu s-ar încadra asta la capitolul propagandă? N-ar trâmbiţa gazetele de serviciu de-ar răsuna valea? Ei, nu! Cum spuneam, comunicarea lipseşte. Mesajul, lipseşte. Relaţia dintre alegător şi ales este una formală şi rece. Distanţa dintre cele două categorii creşte pe măsură ce timpul petrecut în Parlament se dilată. Apăsarea provocată de greutăţile puse pe umerii ţării se simte în felul fiecărui parlamentar de a aborda problema cetăţeanului. Cum să-i spui profesorului că guvernul pe care l-ai girat este incapabil să-i mărească salariul? Cum să-i spui celui care îl trimiţi în şomaj că eşti incapabil să găseşti soluţii pentru a stabiliza situaţia economică? Omului de afaceri că îi iei aproape tot şi nu-i dai nimic? Sau ţăranului că în loc de fonduri europene s-ar putea mulţumi cu nişte amărâte de subvenţii? Şi-atunci, ce faci? Trăncăneşti într-o gamă care aduce confuzie şi nedumerire! Nu poţi comunica eficient, ocolind adevărul. Chiar şi de dragul unui nou mandat. Chiar şi pentru nenumăratele avantaje conferite de statutul obţinut. Fără îndoială, în lipsa unei strategii de comunicare, nici unul dintre cei amintiţi nu va reuşii să comunice eficient. Mesajul fiecărui, în măsura în care doreşte să fie transmis, se va dilua şi va fi, ori slab recepţionat, ori deloc. Efectele subliminale ale unor apariţii sporadice conduc în final la deformarea imaginii şi la slăbirea încrederii celor care au votat. Fac un pariu că la oricare din capitolele ce pot fi nominalizate într-un sondaj de opinie referitor, fie la popularitatea, fie la eficacitatea activităţii parlamentare a senatorilor şi deputaţilor noştri, vom avea procente foarte slabe. De ce? Pentru că parlamentarii gorjeni sunt produsul unei proaste comunicări cu electoratul. Şi-atunci, de ce am votat?

Doru STRÎMBULESCU


politicieni Social Bookmarking
Nu au fost postate comentarii pentru acest articol.