Politika • Ţaţa politică

În majoritatea ţărilor, societăţile sunt conduse de politicieni. Politicienii aceia sunt oameni şcoliţi la şcoli politice, care au politica drept preocupare de bază, căreia îi consacră întreaga lor activitate. Oamenii aceia studiază istorie, din care învaţă câte ceva, studiază sociologie, din care mai învaţă câte ceva, studiază presa şi celelalte forme de comunicare, din care, de asemenea mai învaţă câte ceva. Acei politicieni folosesc cunoştinţele dobândite, ca şi harul cu care au fost înzestraţi, pentru a călăuzi societăţile pe care le conduc pe drumul pe care ei îl apreciază ca fiind cel mai bun, sau pe drumul pe care societăţile respective le semnalează că vor să meargă.

Cunosc, însă, o ţară al cărui popor nu este condus de politicieni, ci de ţaţe politice. Ce este aceea o ţaţă politică?

Ţaţa politică este tot o fiinţă umană, dar de un soi mai deosebit. Ea nu este şcolită la şcoli politice, ci a făcut inginerie, sau medicină, sau cizmărie, sau militărie, sau măcelărie, sau marinărie, sau tot ce a mai vrut muşchiul ei.

Ţaţa politică nu-si consacră întreaga activitate politicii, ci face politică atunci când vrea muşchiul ei, preponderent atunci când i se pare că poate să dea vreun tun, sau când simte că e groasă şi are nevoie de imunitate, sau când i se face de şpriţuri gratis sau de plimbări prin lume.

Ţaţa politică nu are opinii proprii şi îi detestă pe cei ce au. O ţaţă politică îţi poate spune azi că „e albă” şi mâine că „e neagră”, iar dacă o întrebi cum de şi-a schimbat opinia de pe o zi pe alta îţi răspunde cu nonşalanţă că nu ai înţeles tu bine, sau că eşti obraznic.

Ţaţa politică nu are obiective şi nici nu o interesează, dar ştie că „în politică, totul se măsoară prin capacitatea de a atrage voturi”. Dacă ar fi făcut vreo şcoală, ţaţa politică ar fi auzit (zic doar « ar fi auzit », pentru că nu ştiu dacă ar fi şi înţeles) că, încă de prin 1941, omenirea se fereşte de un astfel de slogan, pentru că pe la vremea aia se găsise unu care atrăgea al dracului de multe voturi şi a adus şi propriului popor şi restului lumii, pe această bază, cea mai mare catastrofă produsă de om până atunci. Îl chema Hitler.

Ţaţa politică nu are îndoieli. Ea ştie tot. Nu are nevoie de specialişti care să o sfătuiască, nu are nevoie de parlament, nu are nevoie de guvern. Sau, mai bine zis, are nevoie dar numai pentru ca ele să facă ce le spune ea. Căci, nu-i aşa, ea ştie tot!

Ţaţa politică îşi imaginează că „dă bine” dacă se manifestă ca toată lumea. Se duce la şpriţ, la nunţi, la botezuri, la meci, mănâncă seminţe, înjură, joacă sârbe. Nu o interesează ăia mai mari, sau ăia mai tari, sau ăia mai bogaţi, nici ăia mai culţi, sau ăia mai deştepţi, sau ăia mai cizelaţi şi nici măcar ăia care i-au întins vreodată o mână de ajutor. Pe ea o interesează numai „cel mai tare”, ca să se poată gudura sub poalele lui în timp ce le arată pumnul, sau fundul, tuturor celorlalţi. Adică, este parţial afectată de sindromul „şatră”. Nu am văzut, încă, ţaţa politică manifestându-se ca un boschetar sau ca un maidanez. Da mai am timp, nu?

Ţaţa politică nu dă socoteală nimănui, decât „Marii Adunări Naţionale” sau „Poporului”. Aia care dă socoteală numai în faţa Marii Adunări Naţionale ştie că aia nu se adună decât la ordinul ei, şi ea nu dă un astfel de ordin. Ailaltă, care dă socoteală „numai în faţa Poporului” îmi place mai mult. Parcă o văd înghesuind în biroul ei, ca să le dea socoteală, toţi puşcăriaşii, boschetarii, bolnavii, copiii de grădiniţă, pensionarii, miniştrii, şoferii, brutarii, florăresele, doctorii, vatmanii, academicienii, şefii de partide, anticarii, tractoriştii, ţăranii, cârciumarii, măcelarii, covrigarii, croitoresele, tinichigii, formaţiile de muzică pop, cele de muzică rock, maneliştii, cântăreţii de operă şi cei de operetă, mecanicii auto, liftierele, învăţătorii, casierele, administratorii de bloc, profesorii, hackerii, tâmplarii, cercetătorii, studenţii, vidanjorii, primarii, viticultorii, silvicultorii, horticultorii, piscicultorii, sericicultorii, alpiniştii, salvamontiştii, salvamarii, doctorii de la SMURD, căldărarii, poliţiştii, adepţii MISA, avocaţii, consilierii comunali, orăşeneşti, municipali şi judeţeni, chelnerii, hotelierii, marinarii de la mare, marinarii de la Dunăre, marinarii de pe Herăstrău şi cei de pe Snagov, minerii, cofetarii, patiserii, paraşutiştii, soldaţii aduşi special din Irak, din Kosovo, din Bosnia-Herţegovina şi din Afganistan pentru a primi socoteala ţaţei politice, etc., căci ei sunt „Poporul”, nu? Mă întreb dacă o să mai am loc şi eu la câtă înghesuială o să fie! Am uitat, însă, să vă spun principala calitate a ţaţei politice şi anume aceea că ea ştie ce face poporul ei în acest răstimp. Iar poporul ei râde, doarme, se scarpină, râgâie, se uită la meci, joacă la nunţi, mănâncă seminţe, face copii, pune gresie, zugrăveşte, repară maşini, repară aspiratoare, repară râşniţe de cafea, distruge canale de irigaţii, construieşte autostrăzi, fură telefoane mobile, fură bani din bancomate, spoieşte tingiri, ridică palate, scrie ode dedicate ţaţei şi copiilor ei, asistă mame la naştere, înjură, culege căpşuni, cade în prăpăstii prin munţii Patriei, violează babe, primeşte vizite în penitenciar, descoperă o nouă viteză a luminii şi, din când în când, şi anume în numai 3 (trei) împrejurări, bea: de necaz, de bucurie şi de potrivit.

Komenteaza articolul

Nume
Email
Subiect
Continut
Cod de siguranta