O utopie socială revoluţionară schiţează Ion Creangă în Povestea unui om leneş,  o baladă veselă şi tristă a spânzuratului: „Cică era odată într-un sat un om grozav de leneş; de lene ce era, nici îmbucătura din gură nu şi-o mesteca.” În ce vară, în ce an, ca să topârcenizăm puţin, nu se spune. Niciun alt detaliu despre acest caz clinic devenit parazit social contagios şi trimis la spânzurătoare spre mântuirea lor, şi, mai ales, a lui. Nu ştim dacă are tată, are familie, este străin sau băştinaş, nici dacă este tânăr sau bătrân, însurat sau văduv, leneş din născare sau în urma unei traume fizice sau morale. Ori aşa, pur şi simplu, dintr-o revelaţie existenţială avută la un moment dat, că munca nu e bună.

Încercările de a-l situa pe Lucian Blaga în mişcarea literară a vremii, de a-l fixa într-un context cultural contaminat de influenţe „modelatoare” şi „catalitice”, au supralicitat fie tendinţele moderniste (şi chiar avangardiste) ale creaţiei sale, fie pe cele „mai tradiţionaliste decât obişnuitul tradiţionalism, fiindcă reînnoieşte o legătură cu fondul nostru sufletesc primitiv, nealterat nici de romantism, nici de naturalism, nici de simbolism”.

Blaga nu s-a sfiit să-şi mărturisească, printre primii la noi, o puternică simpatie pentru estetica expresionistă, vorbind cu admiraţie despre Munch şi Van Gogh, de Barlach, Arhipenko şi Belling. În acelaşi timp, însă, se simte foarte apropiat de Brâncuşi, pe linia unui „tradiţionalism metafizic”. Criticul Eugen Lovinescu ezită să-l încadreze într-o direcţie literară, deşi în studiul său din 1927, Istoria literaturii române contemporane, Blaga figurează la capitolul Contribuţia modernistă a Ardealului. Mai târziu (1937), el este ataşat „tradiţionalismului”, recunoscându-şi, totuşi, afinităţile faţă de poezia modernă şi chiar „avangardistă”.

La începutul analizei noastre, formulasem dubla ipoteză conform căreia caracterul atipic al modelului de realitate furnizat de către conţinutul nuvelei negruzziene s-ar datora atât specificului realităţilor istorice din care se inspiră cât şi particularităţilor imaginarului romantic al nuvelei în discuţie. Vom încerca să vedem pe rând cum stau lucrurile.

În privinţa realităţii istorice, ceea ce atrage în primul rând atenţia este natura plurală şi contradictorie a tipului de autoritate care reglementează spaţiul Principatului Moldovei. Astfel, deşi domnitorul se intitulează  „unsul lui Dumnezeu”, ca orice monarh european, autoritatea sa se sprijină, nu doar vertical, pe o realitate divină căreia el i-ar fi reprezentantul, simbolul, în plan uman. Ordinea vremelnică pe care el pretinde că o instaurează nu este doar reflectarea celei divine, a transcendenţei identitare.

Aflată la Tg-Jiu în cel de-al treilea an de parteneriat cu Liceul de Muzică şi Arte Plastice ”Constantin Brăiloiu”, pianista franceză Veronique Thual-Chauvel a susţinut cu câteva zile în urmă, cursuri de măiestrie cu o nouă serie de pianişti gorjeni. O parte dintre aceştia sunt elevi ai liceului menţionat, alţii, elevi ai Şcolii Populare de Artă.

Veronique Thual-Chauvel a reuşit în cele câteva zile de cursuri ”să şteargă diferenţa de nivel şi interpretare dintre elevii celor două instituţii”, subliniază prof. drd., Mihaela-Sanda Popescu, în calitate de organizator al acestei acţiuni, de persoană de contact în cadrul parteneriatului cultural româno-francez şi de profesor participant cu elevii instruiţi de Domnia-Sa.

Parteneriatul cultural româno-francez s-a desfăşurat pe o perioadă de trei ani cu Liceul de Muzică şi Arte Plastice ”Constantin Brăuliu” Tg-Jiu, încheindu-şi activitatea în această vară, însă va continua cu Şcoala Populară de Artă.

Producţia internaţională "Regele moare", de Silviu Purcărete, va fi prezentată în cadrul Festivalului Naţional de Teatru (FNT), care se desfăşoară la Bucureşti, între 30 octombrie şi 7 noiembrie, informează organizatorii.

Spectacolul semnat de Silviu Purcărete va avea premiera pe 15 septembrie, în cadrul Festivalului Ex Ponto din Slovenia, şi va fi prezentat apoi în cadrul FNT, înainte de a susţine turnee în Franţa, Italia, Muntenegru, Macedonia şi Croaţia. Totodată, cu această nouă producţie va fi inaugurată, în ianuarie 2011, noua clădire a Teatrului Esch din Luxemburg.

Personalitate marcantă a teatrului european, Silviu Purcărete alege să monteze în 2010 "Regele moare", de Eugen Ionescu, alături de o echipă internaţională, după ce, în 2007, a pus în scenă cu succes piesa "Macbett", a aceluiaşi autor, la Royal Shakespeare Company. Coproducţia internaţională este, aşadar, pentru Purcărete un prilej de a se reîntâlni cu Ionescu, dar şi cu compozitorul Vasile Şirli, colaborator apropiat al regizorului, şi cu artişti din Franţa, Slovenia şi Luxemburg.

Aşa cum am văzut, încă de la culturile arhaice orientale exista credinţa că între nivelurile siderale ale Cosmosului sunt stabilite legături printr-o „lege magică a corespondenţei” (4). Cum omul era în contact în orice clipă cu ritmurile şi nivelurile cosmice, exista deci o anumită conexiune între „viaţa” şi dinamismul întregului Cosmos, pe de o parte, şi existenţa umană pe de altă parte. De asemenea, Cosmosul fiind împărţit în regiuni siderale stăpânite de zei şi dirijate de planete, se credea că fiecărui metal de pe Pământ îi corespunde un zeu şi o planetă[1].