Social • 2011 – Anul voluntariatului. Voluntari… ca să ce?

Citeam de curând, într-un ziar gorjean, un frumos material al unui bun prieten – profesor la un liceu de prestigiu din Gorj –, care nu încetează să mă minuneze prin rezerva inepuizabilă de optimism pe care o poate degaja! Aminteşte, prietenul meu, despre faptul că anul 2011 este supranumit şi Anul voluntariatului…  OK! Amicus Plato, sed magis amica veritas! Dacă ar şti Aristotel că i-am „şutit” maxima, m-ar cocoşa cu bătaia…

Voluntariatul reprezintă, dacă ar fi să dăm o altă definiţie decât cea pe care prietenul meu o amintea în articolul său, dar apropiată de cea oferită de autor, „acţiuni făcute de bunăvoie, fără vreo constrângere, în mod conştient”. CONŞTIENT! Ei, aici cred că avem o problemă... Scria remarcabilul profesor că „poporul român e înfăţişat ca fiind format din oameni harnici, ospitalieri, darnici, cu frica de Dumnezeu şi iubitori de pace”. Aşa am învăţat şi eu la istorie, dar, uitându-mă de jur-împrejur, cred că asta a fost acum hăt!, mult timp… Aş putea să fiu parţial de acord cu aserţiunea sa, însă unde, în enumerarea antepomenită, este vreo referire la faptul că românii sunt şi CONŞTIENŢI – ca să respectăm definiţia DEX-ului? Şi, pe bună dreptate, zic unii… Românul nu se înghesuie să dovedească faptul că este conştient, ci că este doar reactiv-leneş. El reacţionează doar când îi intră apa-n gură, şi nici atunci prea mult sau prea tare, ca nu cumva să-şi deranjeze lenea ancestrală, mioritică! Nu se deranjează el nici când e vorba de viaţa lui – în „Mioriţa”, deşi-i zisese precursoarea Cooperativei Ochiu’ şi timpanu’ că ăilalţi pun de-un complot şi-i pregătesc de-un parastas proaspăt, el o fâlfâia cu fluiere, cu nunţi, bla, bla, în loc să pună mâna de-un retevei mai sănătos şi să aducă problema pe făgaşul normal. În ziua de astăzi, guvernarea actuală i-a înjumătăţit salariul, i-a umblat la bucata de pâine de la gura copiilor, iar singurele reacţii ale vegetalului mioritic contemporan sunt că holbează amuzat ochii şi-nfoaie urechile la discursuri despre comunişti, moguli, posturi TV de atac, permanente ieşiri din recesiune care nu se mai întâmplă odată, şi stau în banca lor cuminţi, ca nu cumva să rişte să le fie mai bine! Apoi înjură în barbă, iau o ţuică sau o bere cu vecinu’ şi gata, le-a trecut paraponul… Îmi aduc aminte cum nişte ţărani în toată puterea, „harnici, ospitalieri, darnici, cu frica de Dumnezeu şi iubitori de pace”, la inundaţii, se uitau cum nişte muncitori  le construiau casele, iar ei studiau de la distanţă sigură, ca la televizor, „tehnicile de construcţii şi de manipulare a materialelor” ale salahorilor ce trudeau să le redea un acoperiş deasupra capetelor! Despre ACEŞTI oameni scrii, domnule profesor, că există riscul să devină voluntari? Păi, SUNT voluntari! Se oferă voluntari, cobai chiar, la tot ce visează noaptea cârmuitorii României, ca să poată înfăptui a doua zi. Se oferă voluntari ca să îmbogăţească un Videanu, un Berceanu, un Falcă, un Cocoş şi orice alt portocaliu mai răsărit şi aflat sub privirea galeşă a Cotroceanului. Sunt voluntari la lucruri la care până şi cei de la Auschwitz se mai zbăteau oleacă – măcar atât cât li se permitea! Mai trebuie să se experimenteze pe români injecţiile cu benzină în inimă şi tacâmul e complet! Numai că, între timp, Herr Doktor Mengele (scuze, dom’ Boc, doftoru’ acesta e oleacă mai celebru ca mata, da’ e de remarcat că vii tare din urmă...) s-a mai rafinat! Nu mai face injecţii cu benzină, nu mai strică nici măcar benzina, la cât costă acum litrul: se uită, pur şi simplu, cum bolnavii mor la coadă la internare în spitalele din ce în ce mai puţine, mai slab dotate şi cu personal insuficient şi din ce în ce mai slab calificat – cei buni ori au ieşit/ies la pensie, ori au plecat/pleacă de zor în ţări în care nu există niciun Băsescu la preşedinţie, niciun Boc în fruntea guvernului, niciun Attila, Botiş, „Alo miliţianu”, Igaş ori Udrea la vreun minister, unde omologii ANAF-ului nu-s colectorii şpăgilor la nivel naţional şi centralizat, unde nu se fură voturi până şi-n parlament, unde demisia e un gest de onoare normal, iar exemplele pot continua pe pagini întregi! Cu alte cuvinte, pleacă oamenii într-o ţară normală, în care munca şi ştiinţa meseriei nu sunt la concurenţă cu pilele şi şpaga… Dacă domnul profesor, sau oricine altcineva, îmi poate da ca exemplu O SINGURĂ ŢARĂ în care voluntariatul este dezvoltat şi în care populaţia ar suporta, cu amorţirea ca de fasole ţucără, tipic românească, MĂCAR UNA dintre măsurile pe care le-a experimentat „guvernul Boacănă” pe pielea cetăţeanului de rând, promit să îi ridic statuie lângă bustul din curtea liceului! Românul de rând mai degrabă îi dă-n cap colegului de suferinţă, ca să-i ia pâinea de la gură, decât să participe la o grevă, fie ea şi generală! Fie pâinea cât de rea, tot ţi-o fură cineva! Românul de rând, când vine careva să-l convingă să iasă la vot, zice: „OK, votez! Da’ ce-mi dai???”. Nu vrea să priceapă, fir-ar el să fie de moţat obişnuit cu palma permanent întinsă, că i se dă cu o mână şi i se ia cu o mie de mâini! Că litrul acela de ulei pe care-l primeşte „de pomană” îl plăteşte zilnic, înzecit, timp de cel puţin patru ani? Că zahărul acela pe care-l ia „moca” îi va amărî zilele timp de patru ani? Că pentru că a primit gratis un mic şi-o bere a pierdut un sfert de salariu, o halcă de pensie sau ce alte venituri a mai avut diminuate? Şi, dacă ar suporta doar el consecinţele lăcomiei sale de peşte sinucigaş, care se-nfige cu viteza sunetului în momeala strălucitoare şi frumos colorată în portocaliu, dar care-l bagă-n tigaie şi-l perpeleşte la foc mic, ar fi OK; însă suportăm şi noi, CEILALŢI, cu capul mai aproape de poziţia sa normală, faptul că s-a dedulcit EL la un kil de făină râncedă şi o găleată portocalie pe care a spart-o, deja, chiar în ziua votului, dar DUPĂ ce prestase pentru parşivul „donator voluntar”...

Cam asta cu voluntariatul la români, dragul meu prieten! Apreciez, totuşi, optimismul tău profesoral, care te obligă să vezi un viitor laureat al premiului Nobel în orice loază de 15 ani cu buzunarul plin de chiştoace, dar care va eşua, lamentabil, ca şomer „descurcăreţ” cu fier vechi, stâlp de cafenele afumat cu etnobotanice, tată a cinci copii ce vor umple canalele şi care, bine-nţeles, vor fi generaţia de „voluntari” de mâine... Şi, nu ştiu de ce, dar cred că, în ce am scris mai sus, deja mă pot considera şi eu ca fiind optimist...

Komenteaza articolul

Nume
Email
Subiect
Continut
Cod de siguranta