Social • A ajuns în scaunul cu rotile, dar a salvat viața unui copil

Câţi dintre noi avem puterea de a ne sacrifica pentru oamenii de lângă noi? Câţi dintre noi reuşim să iubim viaţa în fiecare zi, să ne bucurăm de lucrurile simple, de familie, de copii, să ne petrecem mai mult timp alături de cei dragi să avem „curajul” să le spunem atunci când simţim un simplu: „te iubesc”... Timpul parcă nu ne mai ajunge şi alergam până când cădem obosiţi şi bolnavi dar atunci, poate prea târziu, ne pare rău că nu am stat mai mult să ne uităm la miracolul vieţii care ne înconjoară. Orice filosofie de viaţă este prea banală în fata cuvintelor mărturisite de subiectul poveştii de viaţă care urmează.

„... am plecat de dimineaţă la serviciu şi m-am întors acasă abia peste un an”

Mă numesc Neluţu Trandafir, m-am născut în data de 20 septembrie 1965, în satul Şipot, comuna Ponoarele, judeţul Mehedinţi, localitate aşezată în Plaiul Cloşani, în partea de nord a Mehedinţiului, o zonă renumită prin frumoasele monumente naturale, cum ar fi: Podul lui Dumnezeu, Pădurea de liliac, lacul Zăton, Peştera, Câmpul Lapiez şi altele. Aici tradiţia şi folclorul sunt cu adevărat la ele acasă, eu am o vorbă personală ce îmi place să o spun de fiecare dată când am ocazia, căci Ponoarele e o zonă în care şi pietrele cântă. Fiind cel de-al doilea copil dintre cei cinci fraţi, aici am absolvit cursurile şcolii primare având ca învăţătoare pe distinsa doamnă Stoica Alexandrina Duca, cea care mi-a pus creionul în mână. Aici am urcat şi am cântat pentru prima dată, pe când eram în clasa întâi, la îndemnul doamnei Duca, cu un cântec al regretatei Filofteia Lăcătuşu, Măi neicuţă dragă, şi am continuat până în ziua de azi, bine-nţeles cu diferite întreruperi din cauza unor întâmplări nefericite ce au avut loc pe parcursul vieţii mele.

După terminarea şcolii primare, m-am mutat în satul Titerleşti, oraş Baia de Aramă, satul în care a crescut mama mea, Nina Trandafir, până s-a căsătorit cu tatăl meu, Ion Trandafir, în Ponoarele. Aici am locuit cu bunicii din partea mamei, am absolvit cursurile liceului din Baia de Aramă, chiar dacă am plecat de mic din Ponoarele eu mă întorceam destul de des în Şipot şi luam parte cu mare drag la toate serbările populare ce se organizau cu ocazia diferitelor sărbători.

M-am calificat într-o meserie dragă mie de mic copil şi anume conducător auto şi, prin natura serviciului, am avut ocazia să vizitez aproape întreaga ţară.

Ziua de 30 decembrie 1989 a fost una rea, deoarece am plecat de dimineaţă la serviciu şi m-am întors acasă abia peste un an. În acea zi aflându-mă la volanul autocamionului pe care-l conduceam pe ruta Motru – Târgu-Jiu, în satul Ciuperceni, mi-a apărut brusc pe carosabilul acoperit cu zăpadă, o sanie cu trei copii. O fetiţă, de circa 3-4 ani, a sărit de pe sanie pentru a-şi recupera un fular ce-i picase de la gât, această fetiţă era în mare pericol de a o accidenta. Dacă accidentul s-ar fi produs, ar fi fost mortal! Pentru a evita incidentul, am părăsit carosabilul şi am intrat în coliziune frontal cu un stâlp de curent. Din impactul cu stâlpul, maşina s-a şifonat destul de tare, iar eu am rămas imobilizat, nemaiputând să-mi mişc picioarele. De acolo am fost dus la urgenţă în Târgu-Jiu, unde mi s-a acordat primul ajutor, apoi pe la diferite spitale din ţară, unde, în urma mai multor intervenţii chirurgicale, am ajuns să mă deplasez cu ajutorul acestui cărucior. Aş dori să mai ştiţi că aveam o frumoasă vârstă de 24 de ani, când a avut loc accidentul, nu eram căsătorit, nu aveam o casă a mea personală, deci eram un om nerealizat din toate punctele de vedere.

A lăsat un om sănătos (viitorul soţ), a anulat propria nuntă pentru mine

La un an de la accident, la sfârşitul anului 1990, am cunoscut-o pe soţia mea, Luminiţa, de 19 ani la timpul respectiv, din satul Hăieşti, comuna Săcelu, jud. Gorj. Ne-am plăcut, ne-am îndrăgostit şi ne-am căsătorit. A lăsat un om sănătos (viitorul soţ), a anulat propria nuntă pentru mine! Consider că a fost un mare curaj din partea noastră să plecăm pe acest drum, şi mulţumesc lui Dumnezeu care ne-a ajutat, am făcut casă, avem maşini şi o familie frumoasă bazată pe dragoste şi înţelegere.

De asemenea, avem două fetiţe minunate. Ionela-Andreea, este elevă la liceul de arte şi muzică „Constantin Brăiloiu”, din Târgu-Jiu, unde studiază vioara şi pianul şi cântă vocal muzică populară. Daria Ana-Maria e grădinar şi are înclinaţie tot înspre muzică.

În anul 1991, am vrut să concurez la un festival de muzică populară ce avea loc în Baia de Aramă dar, din cauza faptului că mă aflam în cărucior, am fost refuzat de către conducerea de atunci a Culturii judeţului Mehedinţi, conducere cu mintea bolnavă şi concepţii comuniste, care mi-a dat de înţeles că e o ruşine să apar pe scenă într-un cărucior cu rotile!!! Eu totuşi am continuat să cânt la nunţi, botezuri şi diferite ocazii.

În anul 2002, la îndemnul prietenului meu, vioristul Nicu Chiasna, din Mărăşeşti, m-am prezentat la preselecţia Festivalului Munte, Munte Brad Frumos, tot în Baia de Aramă, unde în urma preselecţiei am fost acceptat să cânt, bineînţeles, căci la conducerea Culturii în Mehedinţi se afla, de această dată, un om cu suflet mare – este vorba de domnul George Buretea care, împreună cu un membru al juriului, şi anume domnul Virgil Breazu, m-au susţinut, m-au impulsionat şi m-au invitat în diferite spectacole şi festivaluri.

De atunci şi până în prezent sunt laureat la 17 festivaluri, am avut 17 participări de la care m-am întors cu 17 premii… Mulţumirea mea cea mare nu au fost premiile, ci faptul că aceşti oameni susmenţionaţi mi-au oferit acest prilej.

Aş dori să vă mai spun că personal îmi creez şi melodiile, şi textele. Aşa a fost să fie: mi-am construit viaţa fiind în căruţul cu rotile, adică familia şi profesia. Ştiu că sunt foarte mulţi oameni care se supără pe anumite lucruri superficiale din viaţă, pe nimicuri, cel mai important lucru este să fii sănătos şi să te bucuri de orice zi. Şi vă mai spun ceva: „Viaţa este frumoasă chiar şi în cărucior”

Komenteaza articolul

Nume
Email
Subiect
Continut
Cod de siguranta