Social • Absolvenţi de elită, şomeri în Gorj

Victorie, a fost primul cuvânt care a părut a răsuna din pieptul celor care au contestat noua încercare de adoptare a legii educaţiei prin asumarea răspunderii guvernamentale.

În spaţiile de creaţie unde se aflau însă cei care doreau şi încercau să dea o altă dimensiune actului normativ era o atmosferă care aducea aminte de vremea în care eram obişnuiţi cu un consens naţional. Cum pot fi altfel descrise imaginile surprinse de camerele de televiziune?…, dar nu era decât falsă imagine a unui ipotetic consens, pentru că pe culoarele anumitor palate, garnisite cu covoare groase făcute parcă numai şi numai pentru a absoarbe zgomotele neprietenoase, se perindau contrariaţi de „penibilul” CURŢII CONSTITUŢIONALE, cei care de un an încercau să acrediteze ideea că legea lor este infailibilă.

Că nu era desăvârşită ne-au spus-o în decursul acestui an inclusiv anumiţi reprezentanţi ai puterii, care poate au avut de suferit din cauza propriilor convingeri, din semnalele transmise de aceştia colegilor de partid sau de guvernare. Cu permisiunea dumneavoastră aşi dori să vă prezint idei sau poate puncte de vedere care au cântărit în balanţa cu care garantul şi unica autoritate de jurisdicţie constituţională din ţară a hotărât prin Decizia definitivă şi general obligatorie numărul 1431/03.11.2010 că, citez: „Asumarea răspunderii de către Guvern în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în temeiul art 114 alin 1 din Constituţie asupra proiectului Legii educaţiei naţionale este neconstituţională şi a declanşat un conflict juridic de natură constituţională între Guvern şi Parlament, întru-cât proiectul de lege se află în proces de legiferare la Senat, în calitate de Cameră decizională”.

„Educaţia este îmblânzirea unei flăcări, nu umplerea unui vas”, spunea în vremuri îndepărtate marele Socrate.

La ce anume făcea trimitere marele filozof grec, dacă nu la consolidarea în conştiinţa semenilor săi a mândriei că sunt ceea ce sunt, că nimic nu este în zadar, că germenii acestei activităţi care ne-au săltat pe o scară care ne deosebeşte de alte vertebrate îşi are originea tot în oameni adică în cei care au descoperit flacăra şi de aici progresul.

Acelaşi filosof mai nuanţa însă şi un alt adevăr şi anume că acele cunoştinţe, abilităti ce se doresc a se asimila prin educarea oamenilor, trebuiau să-i ajute să înfrunte greutăţile inerente unei perioade tumultoase, pentru că la rândul lor să fie în măsură să genereze educaţie, umplerea nefiind scopul în sine al acestui proces ireversibil,autorul maximei dorind să atragă inclusiv atenţia că nu este întâmplător cu ce sacul trebuie umplut.

Probabil că aceleaşi aspecte le-au avut în vedere şi anumiţi oameni politici din arcul guvernamental care înfruntând probabil acuzele şi reproşurile unor colegi pentru care educaţia nu reprezintă o prioritate, au avut o altă viziune decât cea de grup, gândurile şi frământările proprii mulându-se pe cele ale celor mulţi, anonimi şi poate victime ale sistemului educaţional românesc.

Aşadar poate cel care a reuşit cel mai bine să surprindă realitatea sistemului, necesităţile acestuia, tarele anumitor oameni chemaţi şi plătiţi bine pentru vremurile actuale, să ajute la crearea pârghiilor necesare reaşezării educaţiei naţionale pe locul la care năzuiau Gheorghe Asachi, Gheorghe Lazăr şi nu cel din urmă Dinicu Golescu, cel care, în 1827, înfiinţa pe moşia sa de la Goleşti prima şcoală sătească, socotiţi unanim întemeietorii învăţământului românesc.

Probabil iritarea şi acuzele, din ce în ce mai dese din partea societăţii civile, privind maniera în care colegii de partid cât şi ai arcului guvernamental sunt interesaţi mai mult de aspecte subiective decât de menirea de parlamentari sau coordonatori ai unor instituţii publice de interes naţional, au fost motivele care l-au determinat pe senatorul Hărdău preşedintele Comisiei de învăţământ a Senatului să prezinte cât mai plastic de la tribuna Parlamentului ceea ce simţea că tinde în mod periculos să caracterizeze societatea românească şi anume, cităm: „A ţine doi pepeni într-o mână poate părea o întreprindere anevoioasă pentru persoanele obişnuite . dar nu şi pentru acei membrii ai multor consilii, chiar şi din Ministrul Educaţiei Cercetării Tineretului şi Sportului, pentru care funcţia de comandă fuzionează cu cea de execuţie, în plus ei fiind şi coordonatori ai unor programe europene în valoare de milioane de euro”.

Este posibil ca semnatarul declaraţiei politice din care am prezentat acest citat se aibe în vedere situţia creată la M. E. C. T. S. unde ministrul a fost nevoit să se debaraseze de serviciile consilierei sale Melania Mandas Vergu – asociată în acelaşi timp la EDU TIM CONSULTANŢĂ EUROPEANĂ SRL Bucureşti, cea care, aşa cum personal declara i-a asigurat lui Daniel Funeriu prin aceaşi firmă consultanţă gratuită pentru accederea în Parlamentul European şi care, poate, ca semn al mărinimiei celor de la putere a fost gratulată să beneficieze de o finanţare cu peste patru milioane de euro din fonduri europene pentru proiectul ” Practică să înveţi,învaţă să practici” derulat prin Programul Operaţional Sectorial Pentru Dezvoltarea Resurselor Umane .

Desigur panoplia cu cei care ar putea aseamăna cu persoana la care, poate a făcut aluzie domnul senator poate cuprinde nume „ilustre” inclusiv de pe plaiurile noastre, care graţie orientării spre o anumită culoare, monopolizau şi încă mai controlează soarta a peste o treime din locuitorii activi ai judeţului, persoane despre care vom vorbi cu o altă ocazie .

Nemulţumit de lipsa de transparenţă de care dau dovadă reprezentanţii aceluiaşi minister în ceea ce priveşte maniera de cheltuire a banului public dar şi a fondurilor europene atât de necesare relansării cercetării româneşti, creerii condiţiilor necesare pentru ca aceştia să nu mai ia drumul străinătăţii, preşedintele aceleiaşi comisiei întreba retoric pe colegul de partid - ministru al guvernului Boc dacă citez: „Se transformă oare doctoratul sub înaltul d-vs patronaj în asistenţă socială şi şomeri de vârstă înaintată? şi… „care este situaţia utilizării fondurilor europene destinate tinerilor cercetători prin finanţarea Programului Operaţional Sectorial Pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa Principală „Educaţia şi formarea profesională în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere”.

La 25.10.2010, dl senator a deranjat sigur din nou, prin consecvenţa cu care a spus lucrurilor pe nume prin întrebarea intitulată „Tranfer Reţea RoEduNet” adresată şefului de partid căruia i s-a cerut inclusif un răspuns scris.

De fapt întrebarea care începea cu prezentarea istoricului reţelei iniţiate, dezvoltate şi susţinute financiar şi uman de cele mai mari Universităţi din România începând cu anul 1991 şi devenită începând cu 2001 partener la cel mai mare proiect finanţat de Comisia Europeană în domeniul comunicaţiilor – de realizare şi exploatare a reţelei pentru cercetare şi educaţie proiect european GEANT – era strigătul disperat al omului Hărdău intrigat de ce se pregătea în laboratoarele guvernului şi anume transferarea reţelei RoEduNet de la Ministerul Educaţiei Cercetării Tineretului şi Sportului la Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale.

Cunoscând mai bine decât mai marii săi că participarea în continuare la acest program european este condiţionată de caracterul pur academic şi de cercetare, fără nici un fel de activitate comercială, dl senator a aruncat mânuşa şefului de partid cu câteva zile înainte de pronunţarea CURŢII CONSTITUŢIONALE asupra asumării răspunderii guvernului vis-à-vis de legea educaţiei, întrebându-l dacă, citez: „Sunt sustenabile raţiunile economice ale celor doi miniştrii care anulează un proiect viabil ce deserveşte învăţământul superior românesc?”

Într-un moment atât de tensionat urmare pronunţării Curţii Constituţionale cu privire la neconstituţionalitatea asumării răspunderii guvernului pe Legea educaţiei naţionale, credem că oamenii politici ar trebui să reflecteze la mesajul transmis de acelaşi senator Hărdău şi anume, cităm… „Reforma instituţiilor statului presupune printre altele şi înlăturarea instrumentelor de manevră destinate intereselor circumstanţiale, personale sau de grup, pentru o aşezare pe criterii de performanţă şi predictibilitate”.

Dar nu numai senatorul Hărdău a avut o viziune nu tocmai fericită de ceea ce se întâmpla în învăţământul românesc, ci şi alţi colegi de partid membrii aceleiaşi comisii care prin vocea dl Ion Bara, afirmau că cităm: „salariile cadrelor didactice din învăţământul preuniversita r,ca de altfel şi altor categorii socio-profesionale,cum ar fi sănătate şi cultură, sunt acum încă sub aşteptări. Sunt însă convins că măsurile de reformă pot oferi noi soluţii de asigurare a fondurilor financiare necesare creşterii acestora într-o perspectivă apropriată”.

Oare la 16.03.2010 dl. senator nu ştia că partidul pe listele căruia a câştigat un loc în Parlamentul României, pregătea o lege care consfinţea ca salariile bugetarilor şi implicit a profesorilor să fie diminuate cu aceaşi proporţie de 25% ca şi cea stipulată în proiectul legii educaţiei naţionale mult mediatizat în aceste zile, potrivit căruia actuala programă şcolară va fi redusă ... aţi ghicit, tot cu 25%, prin „eliminarea datelor care nu sunt necesare, iar profesorii vor avea la dispoziţie tot 25% din timp pentru a adapta predarea…?”.

În contextul vocilor tot mai consistente, cum că proiectul legii educaţiei naţionale conţine anumite prevederi,ne referim aici inclusiv la Secţiunea a 10-a, art 36-38, care ar fi de fapt un compromis menit să satisfacă dorinţele anumitor domni de la guvernare care „au căzut tot timpul în picioare ”din 1989 încoace, ar fi bine ca aleşii neamului să ţină cont şi de poziţia senatorului PDL- Şerban Rădulescu care trăgea un semnal de alarmă vis a vis de tentinţa tot mai evidentă şi periculoasă de diminuare a spiritului românesc, cităm: „Abandonarea educaţiei istoriei, diminuarea rolului său în şcoală va conduce la adâncirea crizei valorilor, cu efecte de auto-distrugere”…„Susţin cu tărie că identitatea unei naţiuni se bazează pe trei repere fundamentale: istorie, limbă şi cultură. A ignora acest lucru înseamnă pe termen lung autodistrugere”.

Dar pentru a se ajunge la stadiul în care ne aflăm şi în care la 03.11.2010 a fost declarată neconstituţională asumarea răspunderii Guvernului, trebuie să reamintim pe lângă „meritul” politicienilor la care am făcut referire mai sus şi parte din cei care activează în comisiile de specialitate ale celor două camere ale Parlamentului, a căror voce era de multe ori acoperită de acuze răutăcioase, aplauze, etc, toate părând a fi conduse din umbră de un enigmatic dirijor care de multe ori dădea senzaţia că a uitat partitura .

Parlamentarii la care mă voi referi mai puţin, dat fiind faptul că ei nu au fost în antiteză cu centrul, au desfăşurat o muncă asiduă pentru schimbarea pe cât posibil a unora al educaţiei, pentru unii copie fidelă a actului normativ cu privire la care în toamna lui 2009 CURTEA CONSTITUŢIONALĂ se pronunţase, Decizia consfiinţând că, citez: „Angajarea răspunderii Guvernului asupra unui proiect de lege nu poate fi făcută oricând, oricum şi în orice condiţii, deoarece această modalitate de legiferare reprezintă într-o ordine firească a mecanismelor statului de drept o excepţie”.

Astfel în luna februarie 2010, dl Nicolae Robu secretar al Comisiei de învăţământ a Senatului dezavua maniera în care proaspătul guvern BOC, tot mai sigur pe el, a marginalizat învăţământul românesc prin sistarea cităm: „a aproape toate investiţiile, lucrările de reparaţie, modernizare şi dezvoltare a infrastrcturii invaţământului, a diminuat salariile personalului din invăţământ care şi-aşa erau nepermis de mici, a desfinţat şcoli concediat mii de oameni, a pus anateme dupa anateme pe profesori în bloc, a politizat învăţământul dincolo de orice limite.”

Acelaşi politician afirma în octombrie 2010 că, cităm: „Proiectul Legii educaţiei depus de Guvern la Parlament este de o superficialitate uimitoare şi cuprinde prevederi de-a dreptul periculoase pentru sistemul romanesc de învăţământ . Comisia pentru învăţământ, ştiintă, tineret şi sport din Camera Deputaţilor nu l-a putut corecta pentru că a fost obligată la o abordare pur politică. Scorul de 16-15, reprezentând raportul de forţe dintre putere şi opoziţie în această comisie, cu care au fost adoptate mai toate articolele este relevant în acest sens, iar Camera Deputaţilor în plenul său, a fost preocupată doar de celeritate, majoritatea constituită în cadrul ei funcţionând, după cum se cunoaşte, într-o totală supunere faţă de Executiv, în dispreţul celor mai elementare norme ale statului de drept”.

Cu permisiunea acelor mulţi politicieni pe care nu îi mai nominalizez dar care au avut cu totul şi cu totul o altă părere de cuprinsul unui alt act normativ care să asigure terenul propice educaţiei, decât reprezentanţii arcului guvernamental o să mă îndrept în continuare spre ceva care dă credibilitate expresiei „Pe afară e vopsit gardul, înăuntru e leopardul”.

Aşadar, mai dăunăzi, cu ocazia plimbării pe una din aleile urbei noastre, mângăiate în aceste zile de toamnă autentică de un soare mai generos cu noi ca niciodată am fost martorul suferinţei unei tinere ce se numeşte Gherghinoiu Ionela-Roxana din Tg.-Jiu ai cărei paşi păreau a cunoaşte mecanic drumul spre Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Gorj.

Cum s-a ajuns în situaţia ca o tânără de 23 ani din atât de mulţi alţii existenţi la nivel naţional, să aibă nevoie de ajutorul de şomaj, este o problemă la care tot politicienii noştri trebuie să găsească un răspuns şi credibil, pentru că vorbele nu ţin de foame sau de cald.

Aşadar povestea tinerei care atât în anii petrecuţi pe băncile Colegiului Naţional Spiru Haret, ai Facultăţii de Litere şi Ştinţe Sociale a Universităţii „Constantin Brâncuşi din Tg.-Jiu, specializarea Limba şi literatura română-Limba şi literatura engleză curs de Zi, a beneficiat de burse de studii şi de merit acordate atât de statul român cât şi de Fundaţia Dinu Patriciu- ultima derulată prin programul „Inventează-ţi Viitorul”, are ceva deosebit, fiind determinată de dorinţa de asimilare de noi cunoştinţe în ideea că pe viitor îi vor fi necesare.

Astfel cum se poate numi faptul că în ultimul an de facultate a fost selectată să beneficieze de bursa ERASMUS a Universităţii Jagelone din Cracovia – Polonia unde şi-a desăvârşit studiile, banii necesari fiind asiguraţi atât prin implicarea statului român, a Fundaţiei Dinu Patriciu, cât şi a Consiliului Judeţean Gorj reprezentat prin dl Ion Călinoiu şi nu în ultimul rând SC ARTEGO SA reprezentată prin dl David Viorel, cărora le mulţumeşte şi pe această cale.

Dar povestea nu are un „happy end” aşa cum ne-am fi aşteptat, pentru că accederea spre o slujbă corespunzătoare sau apropiată studiilor urmate în ţară şi străinătate erau ferecate cu „lanţuri greoaie şi ruginite în acelaşi timp”, tânara respectivă fiind nevoită ca pe data de 20.07.2010 să solicite ajutor de şomaj prin depunerea actelor doveditoare la A.J.O.F.M. GORJ, dar probabil din neglijenţa anumitor funcţionari nici până în prezent nu a beneficiat de acest ajutor.

Se pune bineânţeles întrebarea, de ce toate aceste eforturi ale tinerilor, familiilor din care fac parte, fundaţiilor şi sponsorilor care trec prin criza care pare că ne-a copleşit dar şi a statului român care prin actuala lege a educaţiei naţionale în vigoare şi a mult controversatului proiect de nouă lege a educaţiei pune la dispoziţia elevilor şi studenţilor burse de studiu sau de merit după caz, când, deocamdată fără intervenţia tuturor factorilor decidenţi rezultatul este îngroşarea rândurilor şomerilor?

 

 

Social Bookmarking
Nu au fost postate comentarii pentru acest articol.