sigla polemika

Anul I (IV)   Nr. 79   
radio gorj
mica publicitate
Adauga anunțul tau GRATUIT și el va apărea și în ediția tipărită CLICK AICI

citeste polemika online

Polemika online: CLICK AICI

Arhiva tiparita: CLICK AICI

Tadio Targu Jiu

Trivoli

Eltop

sport in gorj

acces tv

acces tv

ziare

partener mediafax
Dorin Hanu îl ameninţă pe Ilie Petrescu cu plângerea penală dacă-şi va difuza imnul prin MotruDorin Hanu îl ameninţă pe Ilie Petrescu cu plângerea penală dacă-şi va difuza imnul prin Motru

Imnul electoral pe care şi l-a făcut Ilie Petrescu i-a adus plângere la poliţie din partea primarului Dorin Hanu. Edilul este supărat întrucât candidatul PPDD, în loc să facă programe pentru localitate, atacă oameni importanţi din oraş. Susţinătorii candidatului PPDD la primăria din Motru, i-au făcut un cântec electoral pe care l-au împărţit deja ...

Dian Popescu: Gorjul trebuie să pună stăpânire pe conducerea Complexului Energetic OlteniaDian Popescu: Gorjul trebuie să pună stăpânire pe conducerea Complexului Energetic Oltenia

Liderul liberalilor gorjeni, Dian Popescu, nu pare să agreeze formula vehiculată în presă, conform căreia doi directori din cadrul CE Craiova ar urma să ocupe funcţii importante în CEO. Popescu a declarat şi-n urmă cu ceva timp, la Interviurile Infinit FM, că Bălăşoiu ar trebui să-şi asume eşecul Electra.

Social • Astmul bronșic

Astmul bronșic
de Dr. Georgeta V.
Vizionari: 247
13 Ianuarie 2012 Ora: 03:17

Astmul este o boală care afectează bronhiile. Bronhiile sunt ramificaţii ale traheei ce conduc aerul spre alveolele pulmonare. La astmatici, bronhiile se îngustează astfel încât apar dificultăţi în circulaţia aerului atât la inspiraţie cât şi la expiraţie. Mai mulţi factori pot fi la originea acestei afecţiuni:

- fibrele musculare situate în jurul bronhiilor se contracta („spasm" bronsic)

- mucoasa este iritată şi se congestionează

- în interiorul bronhiei se acumulează mucus anormal de vâscos.

Caracteristic astmului este rolul important jucat de contracţia musculaturii bronhiilor. Spasmul dispare în câteva minute după inhalarea medicamentelor specifice, iar circulaţia aerului în bronhii este net ameliorată. Acest fapt confirmă diagnosticul de astm alături de alte teste funcţionale pulmonare.

 

Simptome

 

Astmaticii se plâng de crize de sufocare (dispnee) deseori asociate cu o tuse iritantă, care, foarte rar poate fi singurul simptom al astmului. Respiraţia poate fi uneori uşor şuierătoare (wheezing). Majoritatea persoanelor afectate remarcă singure în ce context apar problemele lor. Aceste observaţii ajută la găsirea rapidă a originii şi factorilor declanșatori ai astmului.

 

Cauze

 

La majoritatea copiilor bolnavi de astm şi la aproape jumătate din adulţi cauza bolii este o alergie la unele substanţe prezente în aer. Nici în prezent nu este foarte clar de ce unele persoane dezvoltă alergie la anumite substanţe în timp ce altele sunt cruţate.

Reacţia alergică provoacă inflamarea mucoasei bronhice prin vasodilatație şi secreţia în exces a mucusului şi conduce progresiv la contracţia muşchilor bronhici. În plus, sunt eliberate o serie de substanţe, cum ar fi de exemplu histamina, care declanşează contracţia bronhică. Restul pacienţilor cu astm bronșic au alte cauze de declanşare a crizei, nealergice, dar în final se declanşează acelaşi tip de fenomene inflamatorii, care au aceleaşi consecinţe. Aceste cauze sunt însă mai puţin cunoscute.

 

Predispoziţia la astm şi factori declanșatori ai crizei de astm

 

Factorii declanșatori sunt variaţi. În cazul astmului alergic, inspirarea unui alergen (substanţă ce provoacă alergia) poate declanşa o criză (de exemplu joaca cu o pisică în cazul alergiei la păr de pisică). Toţi astmaticii prezintă o hiperreactivitate a bronhiilor – ceea ce reprezintă o caracteristică a bolii.

Bronhiile se contractă în contact cu iritanții cei mai diverşi, ca de exemplu:

- aer rece şi uscat;

- efort fizic;

- fumul de ţigară (inclusiv cel din expunerea pasivă);

- poluarea;

- stresul;

- infecţii ale cailor respiratorii (guturai, gripă).

Astmul este boala cronică cea mai răspândită la copii. În cursul ultimilor 50-100 de ani a avut loc o creştere sensibilă a numărului de cazuri de alergii şi astm. Nu se cunosc cauzele. Factorii de mediu şi modul de viaţă se pare că au o anumită influență. Predispoziţia la alergii şi la astm este ereditară, boala apărând deseori la mai mulţi membri din aceeaşi familie. Totodată este probabil că mai multe gene să fie responsabile de această predispoziţie şi ca factorii de mediu să joace un rol important în apariţia bolii.

 

Diagnostic

 

Când consultă medicul de familie sau un pneumolog, pacienţii relatează deseori aceiaşi factori declanșatori. Medicul va efectua un examen fizic cu scopul de a exclude existenţa altor boli, apoi va efectua testele pulmonare, care îi vor permite punerea în evidenţă a îngustării bronhiilor.

Testele respiratorii constau în expirarea totală şi rapidă a aerului din plămâni după un inspir maximal. Se poate de asemenea observa dacă diametrul bronhiilor este normal sau scăzut. Această probă funcţională este repetată apoi după inhalarea unui medicament bronhodilatator. Ameliorarea testului după inhalare este specifică astmului.

Dacă testul este normal în ciuda problemelor descrise de pacient, specialistul are posibilitatea de a realiza un test de provocare. Acesta permite punerea în evidenţă a hiperreactivității bronhice caracteristice astmului. Identificarea alergenilor declanșatori este realizată de medicul de familie sau de către un alergolog, cu ajutorul testelor cutanate. Astmul este confirmat atunci când boala răspunde favorabil la tratament.

 

 

 

Social Bookmarking
comenteaza articolulKomenteaza articolul
Nume
Email
Subiect
Continut
Cod de siguranta
Komentarii cititori:
Nu au fost postate comentarii pentru acest articol.
RECOMANDARI
POOL-ul SAPTAMANII

Ce partid o sa votati la alegerile parlamentare?

Voteaza
Va rugam asteptati...
PROMO MANIA
elvis

Casa vinului Targu Jiu

Lito Market

legaturi neprimejdioase Legaturi (NE)primejdioase

www.radiotargujiu.ro

WEB DESIGN si solutii software

Produse Naturiste

SEO monitor Branding, web design si strategie - Optimum Communication - Web development: A3D Studio
Follow us on Facebook