Social • Avem sau nu servicii publice locale de calitate?

Vizionari: 769
4 Decembrie 2009 Ora: 15:28
Ceea ce merită să fie făcut, merită să fie bine făcut. Indiferent că-i serviciu particular sau public, mândria lucrului bine organizat ar trebui să domine în societate. Fără ca nervii, ţipetele sau feţele resemnate şi urările „de bine“ spuse în şoaptă la adresa funcţionarilor de la ghişee, să mai existe. Şefii instituţiilor publice din Gorj vorbesc frumos despre tot ceea ce se întâmplă în ograda lor. Sunt mulţumiţi de modul în care servesc cetăţeanul şi amintesc chiar de progrese în acest sens. Cât despre lipsuri şi obiective neatinse în procesul colaborării cu publicul, totul este pus pe seama condiţiilor actuale de funcţionare şi întreprindere a acţiunilor. Acţiuni prin intermediul cărora nu ştim cât de respectat, ca om, se simte cetăţeanul de rând.
Calitate cere implicare şi pregătire pe măsură
Amabilitatea cu care angajaţii tratează cetăţenii, modernitatea echipamentelor puse la dispoziţia cetăţenilor, cunoştinţe deţinute de angajaţi pentru a răspunde solicitărilor şi întrebărilor cetăţeanului, încrederea pe care angajaţii unei instituţii publice o inspiră, promptitudinea acestora în oferirea răspunsurilor, respectarea termenelor de răspuns, programul de lucru cu publicul şi nu în ultimul rând respectarea termenelor de răspuns, acestea sunt doar o parte dintre aspectele pe care le putem lua în calcul atunci când vorbim despre calitatea acestor servicii, furnizate de instituţiile de stat. Cuvinte la superlative nu au spus nici unul dintre reprezentanţii instituţiilor din Gorj. Peste tot este loc de mai bine şi schimbări în acest scop ar putea fi făcute. Dorinţă şi voinţă să existe. Şi astea două sunt parcă cele care lipsesc dintotdeauna şi care, cel puţin în condiţiile actuale întârzie să-şi facă simţită prezenţa. Pentru că momentan nimeni nu-şi face timp cu adevărat, pentru târgujieni şi de ce nu, pentru gorjeni în general. Toţi se mulţumesc cu ceea ce pot oferi, fără ca cineva să se gândească, la faptul că cetăţenii merită servicii publice de calitate.
Pe plan local, numai de bine
Dacă în statele civilizate funcţionarii publici nu îşi permit să se joace cu nervii cetăţenilor, în România şi implicit în judeţul Gorj, se mai întâmplă acest lucru. O informaţie o poţi obţine într-o zi. Asta dacă ai noroc şi dacă nu este una complexă. Când treci deja la rezolvarea problemei, lucrurile se complică. Şi odată cu ele nici cetăţeanul nu-şi mai poate păstra calmul de odinioară. În ciuda acestor fenomene, pe plan local, numai de bine. Cel puţin din partea reprezentanţilor serviciilor deconcentrate. La Primăria Târgu Jiu, lucrurile s-au îmbunătăţit din mers şi aparent nu sunt dificultăţi. “ Oferim servicii publice foarte bune, suntem transparenţi şi încercă să-i ajutăm pe toţi. Nu sunt cozi în faţa birourilor, deci totul se mişcă rapid şi programul de lucru este unul optim. Angajaţii inspiră încredere, cât despre modernitatea echipamentelor, putem aminti că reţeaua de lucru este şi ea foarte bine pusă la punct. Ce-i drept, ar mai trebui câteva spaţii pentru unele direcţii, dar asta numai în timp vom vedea cum o vom rezolva”, a precizat Ramona Evulescu, purtător de cuvânt al Primăriei Târgu Jiu. Aceeaşi situaţie şi în cazul Consiliului Judeţean. Nici Ioana Tălău, director adjunct al Casei Judeţene de Pensii Gorj nu are o altă părere despre instituţia unde îşi desfăşoară activitatea. “ Chiar dacă nu putem asigura o calitate de excepţie, ne străduim să respectăm cetăţeanul. Atâta vreme cât nu avem condiţiile necesare, este foarte greu să vorbim despre atingerea standardelor de calitate. Casa de Pensii Gorj activează momentan în patru locaţii. Numai dacă iei în calcul că omul trebuie să se mute cel puţin între două dintre acestea, pentru a-şi rezolva vreo problemă, din start nu putem vorbi de calitate. Respectăm termenele de răspuns, la noi nu prea se vor vedea cozi ca în alte judeţe, dar loc de mai bine este şi cu siguranţă va fi întotdeauna”, a menţionat Tălău. Des vizitată de contribuabilii gorjeni este şi instituţia Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Gorj. Potrivit reprezentantului acestei unităţi, progresele sunt foarte vizibile în ceea ce priveşte furnizarea serviciilor către public. “ Întreaga activitate este foarte bine coordonată. Chiar dacă mai sunt unele scăpări, acestea nu sunt grave şi pot fi remediate pe loc. În ceea priveşte activitatea de la ghişee, nu cred că sunt probleme. Sau mai bine pus nu mai sunt. Cu ceva timp în urmă au fost lipsuri, dar necesităţile au impus luarea unor măsuri şi rezultatul este unul mulţumitor. În momentul de faţă, activitatea la ghişee este una foarte, foarte bună. Şi noi am avea nevoie de spaţiu. Simţim această lipsă, dar nu pot să cer aşa ceva, când ştiu că este imposibil”, a spus Ion Cupă, şeful DGFP Gorj.
“ Sunt multe care merg, nu aşa cum ne dorim”
Servicii diferite, aceleaşi păreri şi o serie întreagă de neajunsuri. Şi toate acestea se răsfrâng asupra omului de rând. A omului, care pentru că-şi permite luxul de a munci, trebuie să se înarmeze cu foarte multă răbdare ca să îşi achite o taxă, pentru a-şi întocmi vreun dosar şi de ce să nu recunoaştem, chiar pentru doar a se informa. De ce toate acestea? “ Când vine vorba despre calitate, intervine problema managementului fiecărei instituţii. Lipsă de personal nu este, echipamente există mai peste tot. Cu toate astea undeva apar probleme. Slaba pregătire, politicul care îşi vâră coada mai tot timpul şi uite aşa s-au implementat oamenii în sistem, în baza altor criterii decât cele de competenţă. Finanţele progresează, în rest refuz să fac nominalizări…sunt multe care merg nu aşa cum ne dorim ”, a conchis Horaţiu Gorun, subprefectul judeţului Gorj.













Legaturi (NE)primejdioase