Social • Biserica portocalizată

de Tiberiu GRIGORIU | Vizionari: 193 | 4 Noiembrie 2011 Ora: 09:20

Îmi pare rău că sunt nevoit ca să prezint în fața dumneavoastră un subiect sensibil, despre care puțină lume are curajul ca să spună niște adevăruri. Însă a ascunde gunoiul sub preș nu ajută nimănui, iar însuși Mântuitorul nostru, dacă ar coborî pe pământ, ar fi mai mult decât nemulțumit de cele pe care Le-ar vedea. Căci, primul lucru care I-ar sări în ochi ar fi acela că Biserica a început să se desprindă de enoriașii săi cu o viteză uneori chiar mai mare decât a reușit puterea portocalie să se dezică de propriul electorat. După cum nici tarele din sânul clerului – între care, deși ortodocși fiind, iezuitismul se află la loc de cinste – nu ar avea motive ca să-L încânte…

Astfel, după scandalurile cât Patriarhia referitoare la constituirea mai mult sau mai puțin cinstitelor averi crescute frumos, ca pâinea la dospit, ale cinstitelor fețe bisericești mai mari sau mai mărunte, fiecare după cinul și abilitățile sale; după alergăturile mănăstirilor cu limba scoasă după moșii, păduri și acareturi care posibil să le fi avut vreodată însă nimeni nu a fost interesat cum au fost obținute, mai ales de către călugării fanarioți; după scrierea numelui Băsescului pe clopotele de la Cotroceni, dacă mai avea vreo îndoială cineva că biserica a fost virusată politic atunci când a lipsit de la ceva ce a fost o premieră – o sărbătoare a fostului suveran Mihai I, știută fiind de-a lungul timpului fraternitatea dintre monarhie și cler, bazată în principiu pe o anumită formă comună de conservatorism și pe avantajele apropierii de monarh –, discursul din biserică al Băsescului de la canonizarea lui Andrei Șaguna și poza de grup cu capii bisericești între care cotroceanul-șef ocupa locul central, nu mai trebuie să existe nicio îndoială… Faptul că Biserica Ortodoxă Română a fost apropiată puterii – bine-nțeles, din motive de dragoste de aproapele cu probabilitatea cea mai mare de a greși și să prevină acest lucru… –, a rămas o organizație opacă în care orice imixtiune este văzută mai dihai decât un act de lezmajestate, s-a dovedit că poate fi benefic (dacă se poate spune așa…) colaborărilor cu politicul, acesta din urmă fiind obligat de legi la o oarecare transparență. Iar culmea slugărniciei, pe care sincer nu o vedeam niciodată la Biserica strămoșească, mi s-a părut a fi îmbrăcarea sfântului Andrei Șaguna în straie PORTOCALII, în poza de icoană, în vreme ce doi înalți prelați făceau risipă de prostie în a orbi o națiune întreagă că nu e portocalie culoarea, ci galben-aurie, când toată țara a văzut că galben-auriu era doar fundalul, nu și hainele arhierești din icoană! Bine că nu erau verzi, că atunci era și mai complicat să spui că-s galben-aurii iar ele să bată-n culoarea ierbii stadionului… Am început atunci să mă dumiresc cam de unde vine metoda de prosteală pe față pe care o uzitează secta portocalie cu o frecvență ce ar face invidios până și curentul electric!

Sub beneficiul confuziei multora între noțiunile de cler, biserică și dumnezeire, mulți clerici și-au rotunjit nu doar burta, ci și portofelele, lucru ce s-a dovedit a fi încurcător când a fost cazul ca să se facă un oarecare recensământ al averilor Bisericii și oamenilor săi, milostenia de care face mare paradă când apar moaștele la lumina soarelui nerăsfrângându-se însă și cu aceeași larghețe și asupra bugetului de stat, de exemplu. În schimb, s-a observat că, dacă se stă prin preajma puterii, se construiește cu mult mai multă ușurință Catedrala Neamului, uitându-se intenționat însă vorba din popor care spune că biserica cu zidurile de aur își lasă credincioșii fără izmene, și că, atunci când ridici biserici înalte, nici păcatele nu-s mărunte sau că mai ușor îi va fi cămilei să treacă prin urechile acului decât celui bogat în Împărăția lui Dumnezeu ori că fudulul nu-i cel mai drag fiu al Divinității…

Cel mai dureros este însă faptul că, de dragul puterii, Biserica și-a pierdut imparțialitatea pe care o propovăduiește orice Sfântă Scriptură, dând cezarului nu doar ce-i al cezarului, ci și mult peste ce nu-i al său, mulți Ana și Caiafa făcând pact cu puternicii zilei ca să le meargă și lor din plin. Este suficient ca să se compare elegantele mașini ce preumblă prețioasele organisme ale vârfurilor clerului cu sandalele prăfuite ale lui Iisus pentru a vedea că multe dintre cele pe care le propovăduia Mântuitorul nu sunt, în fața celor care ocârmuiesc biserica străbună, de o prea mare valoare, sau de actualitate. Și atunci, de ce să ne mai mire că un mirean precum Băsescu poate ține discursuri în biserica unde doar clerul are dreptul să vorbească, sau că același Băsescu, înconjurat de vârfuri ale preoțimii ortodoxe, este surprins iarăși cu gura până la urechi, ca într-un mediu în care te simți ca acasă, deși nu credința în Dumnezeu este cea mai tare virtute a locatarului de la Cotroceni? Din păcate, biserica noastră străbună n-a învățat însă faptul că există și compromisuri care compromit, unul dintre cele mai importante fiind, la ora actuală, portocalizarea bisericii strămoșești…

Social Bookmarking