Social • Boli ale coloanei vertebrale – scolioza

Curburile coloanei vertebrale

 

Coloana vertebrală are direcţie verticală, însă nu este dreaptă. În lungimea sa, ea prezintă curburi, unele în plan sagital, cunoscute sub numele de curburi antero-posterioare şi altele care pot fi observate în plan frontal, cunoscute sub numele de curburi laterale. Curburile antero-posterioare ale coloanei vertebrale reprezintă un caracter specific omului şi apariţia lor este legată de mersul biped. Ele au un rol important în păstrarea poziţiei normale a corpului, atât în poziţie statică, cât şi în mers, având şi rolul de a amortiza anumite forţe exercitate asupra coloanei vertebrale. Din cauze variate, curburile coloanei vertebrale îşi pot schimba raza de curbură, devenind mai accentuate şi dând stări patologice, care deformează coloana vertebrală.

 

Ce este scolioza

 

Scolioza (scolios în greacă) reprezintă o deformare tridimensională a coloanei vertebrale (în trei planuri), ce poate să apară în zona cervicală, toracică sau lombară, antrenând torsiunea uneia sau mai multor vertebre şi provocând deformări ale toracelui, ale abdomenului său ale zonelor paravertebrale (din apropierea vertebrelor). Scolioza poate fi structurală, când coloana este curbată şi rotită şi nestructurală, când coloana este numai curbată. Medicul ortoped defineşte scolioza prin localizarea, direcţia şi magnitudinea curburii şi, dacă e posibil, prin cauzele ei. Gravitatea scoliozei este determinată de mărimea curburii şi de unghiul de rotaţie al trunchiului (ATR).

 

Tipuri de scolioze

 

Scolioza cea mai frecvenţă este cea de tip idiopatic (70 la sută din cazuri), adică determinată de cauze necunoscute. Deşi scoliozele idiopatice au o cauză genetică, nu s-au identificat până acum genele responsabile de apariţia şi agravarea scoliozei. Scoliozele idiopatice ating în special fetele. În general, pentru scoliozele idiopatice exista predispoziţii familiale (într-un caz din trei). O altă formă de scolioza este cea congenitală, determinată de o imperfecţiune vertebrală. În sfârşit, cea de-a treia formă de scolioză este cea hipotonică, determinată de paralizia musculară (în caz de poliomielită, infirmitate motorie cerebrală) sau de distrofie musculară.

 

Incidenţa scoliozelor

 

În cazul scoliozei idiopatice, apariţia acesteia se poate situa începând de la naştere, sau poate surveni între 1 şi 3 ani (scolioza infantila), între 3 şi 12 ani (scolioza juvenila) care poate fi de 3 tipuri: scolioza juvenila I (între 3 şi 6 ani), juvenila II (între 6 şi 9 ani) şi juvenila III (între 9 şi 12 ani). Scolioza idiopatica poate să apară şi după 12 ani, până la maturitatea oaselor (scolioza adolescenţilor). Riscul agravării scoliozelor se măreşte cu cât acestea sunt mai precoce. Statistic, scolioza predomină la adolescenţii de sex feminin (72 la sută), iar scoliozele severe apar în proporţie de 10:1 la fete (fata de băieţi). Scoliozele devin aparente în perioada de creştere rapidă a pubertăţii (existând forme infantile şi juvenile). În cazul scoliozei hipotonice, aceasta debutează imediat ce hipotonia antrenează un dezechilibru lateral al centurii pelviene, cu riscul unei agravări în momentul pubertăţii.

 

Forme topografice

 

Scolioza idiopatica este cel mai adesea o scolioza de tip toracic (drept sau sting) sau scolioza cu o dublă curbura toracică, mai rar scolioza cu convexitate toraco-lombară globală sau scolioza cu convexitate lombară dreapta sau stânga. Scoliozele de origine neurologică sau neuromusculara formează, prin hipotonie, o mare curbura toraco-lombară dreapta sau stânga.

 

Factori de risc

 

Pot apărea dureri ale coloanei în cazul unor activităţi prelungite, ce implica poziţia şezând sau pe cea în picioare. O dată cu curbarea laterală a coloanei (în forma literei C), poate să apară o curbă compensatorie (de forma literei S), pentru menţinerea echilibrului. Scoliozele severe pot provoca şi probleme respiratorii. Un important factor de risc este mărimea curburii: cu cât aceasta este mai mare, cu atât creşte şi riscul. La o curbură de 20 grade, numai 20 la sută din cazuri progresează. La 30 grade, factorul de risc ajunge la 60 la sută, iar la o curbură de 50 de grade, riscul este de 90 la sută.

 

Cum se face depistarea

 

Diagnosticarea se face prin examinare fizică sistematică, în special în şcoala primară sau secundară (între 11 şi 13 ani la fete şi între 13 şi 15 ani la băieţi), prin teste efectuate de medicul pediatru, în special în cazul adolescenţilor suspectaţi de scolioză. În cazul identificării scoliozei, radiografierea cu raze X este obligatorie. Radiografiile pun în evidenţă atât gradul şi severitate a scoliozei, cât şi apariţiile unor alte deformări ale coloanei: cifoza (curbarea excesivă a coloanei în regiunea toracică provocând cocoaşă) sau lordoza (curbarea excesivă a coloanei în regiunea lombară, provocând dureri de şale).

 

Tratamentul nechirurgical al scoliozei

 

Tratamentul scoliozei variază în funcţie de tipul scoliozei (dacă este ideopatică, sau legată de o hipotonie de origine neurologică sau neuromusculară). Toate formele de scolioză necesită un tratament, imediat ce agravarea este pusă în evidenţă. În cazul în care scolioza este evolutivă şi ea depăşeşte 15 grade, este necesară kinetoterapia. În cazul unei scolioze evolutive, ce depăşeşte 20 de grade, aceasta este însoţită de tratament ortopedic (corset), pentru prevenirea agravării curburii. Kinetoterapia este importantă, pentru întărirea musculaturii, în conjuncţie cu purtatul corsetului. În plus, exerciţiile au un rol benefic pentru sănătatea pacienţilor: mobilitate, musculatură, flexibilitatea coloanei. Corsetul cel mai des utilizat este cel de tip Milwaukee, ce trebuie purtat 24 de ore din 24 fiind suportat cu destulă greutate de către pacienţi. Trebuie menţionat faptul că un corset nu îndreaptă curbura coloanei, el putând stopa numai creşterea (agravarea) acesteia.

Alte tipuri de corsete sunt: corsetul Boston, folosit în cazul scoliozelor lombare sau toraco-lombare evolutive, corsetul de tip Cheneau, folosit în special în cazul scoliozelor juvenile III, corsetul 3D (aflat în faza de experiment), folosit în cazul scoliozelor evolutive de 15-30 de grade etc.

 

Tratamentul chirurgical al scoliozei

 

Tratamentul chirurgical este de obicei recomandat în cazul în care curbura coloanei depăşeşte 50 de grade (respectiv 40 de grade pentru adolescenţii aflaţi în perioada de creştere). Scopul operaţiei este de a îndrepta coloană, cât de mult şi sigur posibil şi de a menţine corecţia. Acest obiectiv este îndeplinit prin fuzionarea vertebrelor de-a lungul coloanei şi sprijinirea acestora cu o instrumentaţie adecvată (tije, cârlige, racorduri).

Social Bookmarking
Nu au fost postate comentarii pentru acest articol.