Social • Când banii nu-i lasă pe oameni să fie oameni

Nepăsare, sărăcie cât cuprinde şi nimeni care să facă ceva pentru ca aceste mizerii sociale să dispară. Se spune că într-o ţară bine guvernată, sărăcia este acel „ceva” de care te ruşinezi. Ori, la noi, chiar nu este cazul. În primul rând, nu intrăm în categoria statelor bine guvernate. În cel de-al doilea rând, omul sărman, cu neajunsuri şi multe greutăţi, a devenit nu o ruşine, ci o realitate. Una în care continuăm să trăim şi pe care o acceptăm fără urmă de jenă. Vorbind despre situaţia tinerilor absolvenţi, observăm cum sute de oameni rămân dintr-o dată fără locuri de muncă. Când vine vorba însă despre bătrâni, lucrurile nu stau deloc mai bine. Şi lor li se aplică acelaşi tratament impertinent. Sunt şi câteva excepţii. Unii au sute de milioane în cont, doar pentru că au ştiut să se „mişte” mai bine decât alţii. Paralel cu aceştia trăiesc cei care de abia mai au curajul să spere. Cei pe care sistemul i-a învăţat să trăiască doar cu trei lei pe lună. În judeţul Gorj sunt sute de astfel de cazuri. Avem aproximativ trei sute de bătrâni care trăiesc din această indemnizaţie în fiecare lună. Bani pe care îi primesc o dată şi îi distribuie pentru treizeci de zile. Cum? Într-un mod pe care doar ei îl ştiu. Am încercat să mă gândesc la cheltuielile minime pe care fiecare om le face în fiecare zi, şi la un calcul simplu, kilogramul de făină, fie ea din grâu sau porumb costă cel puţin 80 de bani. Din ea faci doar, două sau trei pâini în care nu mai contează dacă ai pus sau nu sare. Şi nu mai pui pentru că nu prea te încadrezi în buget. Slavă Domunului, apa e din fântână! Dar ce facem cu lemnele pentru foc, cu butelia pentru aragaz? Oricât ai încerca, nici varianta pregătirii în casă nu-i una bună. Ce să facă bietul pensionar? Să-şi cumpere pâine feliată şi să-şi stabilească raţia zilnică? Dar cum  „consumul excesiv de grăsimi dăunează”, două, trei verze din grădină, ceapa, cartoful şi cele maximum două felii de pâine, toate acestea pot forma meniul unei familii din mediul rural. Dacă trăiesc la oraş, lucrurile se complică şi mai mult. Aşadar, cu cei trei lei pe care statul îi dă, bătrânii noştri nu-şi pot asigura nici măcar porţia zilnică de pâine. Cel mai trist este că aleşii neamului cunosc acest aspect. Şi dacă ei cred că cele trei parale aduc omului liniştea bătrâneţii, înseamnă că sunt înzestraţi cu foarte mult tupeu. Şi unul lipsit de absolut orice bun simţ. Au mărit ce-i drept indemnizaţiile, dar au făcut-o uniform. Au făcut în aşa fel încât săracii au rămas săraci, iar bogaţii s-au mai înstărit niţel. Aşa se face că pentru unii, pensia a venit cu excursii în străinătate, în timp ce pentru majoritatea bătrânilor, aceasta nu presupune altceva decât grija zilei de mâine. Încă una la fel de grea ca şi cea care tocmai s-a încheiat. Încă una în care dorinţele şi necesităţile lor depind de permisiunea celor cu drept de decizie. Încă o zi în care îţi dai seama cât de greu este să ridici oamenii căzuţi în sărăcie, dar mai ales pe cei picaţi în nesimţire.

Komenteaza articolul

Nume
Email
Subiect
Continut
Cod de siguranta