sigla polemika

Anul I (IV)   Nr. 79   
radio gorj
mica publicitate
Adauga anunțul tau GRATUIT și el va apărea și în ediția tipărită CLICK AICI

citeste polemika online

Polemika online: CLICK AICI

Arhiva tiparita: CLICK AICI

Tadio Targu Jiu

Trivoli

Eltop

sport in gorj

acces tv

acces tv

ziare

partener mediafax
Dorin Hanu îl ameninţă pe Ilie Petrescu cu plângerea penală dacă-şi va difuza imnul prin MotruDorin Hanu îl ameninţă pe Ilie Petrescu cu plângerea penală dacă-şi va difuza imnul prin Motru

Imnul electoral pe care şi l-a făcut Ilie Petrescu i-a adus plângere la poliţie din partea primarului Dorin Hanu. Edilul este supărat întrucât candidatul PPDD, în loc să facă programe pentru localitate, atacă oameni importanţi din oraş. Susţinătorii candidatului PPDD la primăria din Motru, i-au făcut un cântec electoral pe care l-au împărţit deja ...

Dian Popescu: Gorjul trebuie să pună stăpânire pe conducerea Complexului Energetic OlteniaDian Popescu: Gorjul trebuie să pună stăpânire pe conducerea Complexului Energetic Oltenia

Liderul liberalilor gorjeni, Dian Popescu, nu pare să agreeze formula vehiculată în presă, conform căreia doi directori din cadrul CE Craiova ar urma să ocupe funcţii importante în CEO. Popescu a declarat şi-n urmă cu ceva timp, la Interviurile Infinit FM, că Bălăşoiu ar trebui să-şi asume eşecul Electra.

Social • Candidoza – cauze şi remedii

Candidoza – cauze şi remedii
de Dr. Georgeta V.
Vizionari: 245
9 Decembrie 2011 Ora: 14:31

Candida (sau Candida Albicans) este o micoza care trăieşte în intestinul uman. Face parte din flora intestinală şi toată lumea are în corp, într-o proporţie redusă, candida, alături de multe alte bacterii, care se menţin în echilibru unele pe altele. Când în corp se produc anumite dezechilibre, micoza poate deveni infecţioasă, provocând candidoza.

 

Cauzele care duc la apariţia candidozei

 

Una dintre ele o reprezintă excesul de antibiotic, care distruge atât bacteriile dăunătoare, cât şi bacteriile inofensive. Acest lucru permite candidei să se multiplice.

Consumul necontrolat de anumite alimente şi lipsa altora (dezechilibru alimentar) are acelaşi efect.

Cum micoza are ca mediu propice de dezvoltare unul acid (cu pH redus), sarcina, pe parcursul căreia se secretă substanţe acide, pare să favorizeze şi ea infecţia.

Stresul poate influenţa apariţia unor dezechilibre care duc la candidoza, când organismul are imunitatea scăzută.

Imediat după menstruaţie, când organismul a pierdut fier şi calciu, fiind mai slăbit, luptă mai greu împotriva înmulţirii candidei.

S-a constatat că apare mai frecvent după menopauză.

Consumul de steroizi, anticoncepţionale şi alte medicamente pe bază de hormoni poate influenţa procesele chimice din corp.

Răspândirea sporilor se poate face şi prin toaletele publice.

 

Simptome

 

Marea majoritate a femeilor au măcar o dată în viață candidoză. Din păcate, este o infecţie foarte răspândită în prezent, iar cea mai frecventă este cea vaginală. Cele mai dese simptome în cazul candidozei vaginale sunt: senzaţii de arsură şi mâncărime pe vulvă şi în zonele din jur, secreţie alb-galbenă, cu o consistenţă mai groasă, brânzoasă, posibilă usturime la urinare sau, uneori, în cazul contactului sexual. Bărbaţii sunt extrem de rar infectaţi şi se manifestă ca o iritaţie puternică pe penis, ce cauzează mâncărimi. Sunt rare cazurile în care candidoza se transmite pe cale sexuală.

Candidoza orală – în zona gurii – arată ca o spumă albă pe pielea iritată, roșie. Dacă se încearcă îndepărtarea ei, foarte probabil va sângera.

Candidoza pe piele apare, de obicei, la copiii de vârste foarte mici, din cauza umezelii acumulate în zona acoperită de scutec; este destul de asemănătoare cu cea orală. Poate apărea şi la adulţi, dar mult mai rar.

 

Diagnostic

 

În cazul apariţiei simptomelor candidozei, trebuie consultat un medic şi efectuata o serie de analize la recomandarea acestuia, în principal analize de secreţie. Dacă infecţia reapare sau simptomele se agravează, se face şi o analiză a sângelui.

Candidoza are simptome comune cu alte boli, iar uneori acestea pot fi confundate. Se întâmplă destul de des ca o femeie să creadă că a recidivat candidoza, când, de fapt, este vorba despre altceva. În mod special dacă eşti însărcinată, consulta un medic pentru a stabili precis cauzele simptomelor.

 

Tratament

 

În general, se prescrie fie tratament intravaginal (ovule), fie cremă (care se aplică oral, intravaginal sau local, în funcţie de tipul de infecţie) sau tratament oral (pastile). Tratamentul durează de obicei 3-7 zile sau până la două săptămâni, în cazurile mai dificile. Dacă simptomele nu dispar într-o săptămână, consultă din nou medicul.

Pentru candidoza vaginală se prescriu ovule, de regulă unul pe zi, seara, sau două pe zi dacă infecţia este mai accentuată ori simptomele durează de mai mult timp. Este de preferat introducerea lor în vagin seara, pentru ca, după absorbţie, rămâne un rest din ovul care va curge pe slip. Este bine să porţi un protejslip, mai ales dacă ţi s-a prescris doză dublă. Cel mai des se recomandă Clotrimazol.

Se mai recomanda cremă pentru aplicare locală, pe vulvă şi în zonele din jur. În general, este vorba tot de Clotrimazol, administrat dimineaţa şi seara. Se mai pot prescrie Miconazol sau Butoconazol.

Dacă apare o candidoză vaginală, este indicat să păstrezi o igienă locală cât mai strictă. Asigură-te că zona infectată este mereu curată, că schimbi des lenjeria de corp şi protejslipul, spală-te foarte bine pe mâini înainte de a aplica crema sau de a introduce ovulul. În plus, ar fi bine să dezinfectezi lenjeria de corp după vindecarea candidozei, deoarece mai pot rămâne bacterii pe ea care să ducă la reapariţia bolii, deşi, în general, numărul acestora nu este suficient de mare.

În cazul tratamentului oral, se prescrie o singură doză dintr-un antibiotic special, urmat de Fluconazol sau Amphotericin B. Sigur, nu este absolut necesar ca medicul să-ţi recomande una dintre aceste substanţe. Ele sunt cele mai cunoscute, dar specialistul îţi va recomanda una sau alta, în funcţie de genul de infecţie pe care îl constată şi de organismul tău.

Candidoza orală se tratează de obicei cu o cremă. Se aplică local şi se urmăreşte evoluţia infecţiei în funcţie de specificaţiile medicului. Şi aici este necesară o igienă severă şi menţinerea zonei afectate cât mai ferită de umezeală excesivă.

Candidoza pe piele (care apare de obicei la copiii mici) se tratează cu Clotrimazol, de obicei cremă sau loţiune, aplicată conform specificaţiilor medicului în zonele afectate; în plus, trebuie schimbate cât mai des scutecele copilului. Şi în acest caz, dacă simptomele nu dispar într-o săptămână, consultă din nou medicul.

Excesul de tratament, fără a fi nociv în sine, poate duce la crearea de către organism a unei imunităţi față de substanţă în cauză. De aceea, este bine să te tratezi după sfatul medicului şi numai după diagnosticul lui.

În timpul tratamentului pentru candidoză şi imediat după aceea, este bine de evitat alcoolul şi dulciurile în exces, care permit dezvoltarea micozei. Încearcă să mănânci cât mai variat şi atent, pentru a restabili echilibrul în intestin.

 

Complicaţii

 

Candidoza nu dispare de la sine dacă nu este tratată. Îşi păstrează simptomele. De obicei, dispare destul de repede cu îngrijirile de rigoare, dar are prostul obicei de a reapărea în caz de stres sau de alte aspecte ce cauzează noi dezechilibre în flora intestinală.

Este foarte greu de tratat la persoanele diagnosticate cu HIV. În cazuri mai severe, candida poate ajunge în sânge, provocând afecţiuni ale rinichilor, valvelor inimii, ale plămânilor sau chiar ale creierului. Acestea sunt situaţii foarte rare, dar grave.

Dacă infecţia reapare prea des, trebuie făcute analize mai minuţioase. Candida în exces poate fi un semn al instalării unei boli mai serioase, precum SIDA, diabet sau leucemie.

 

Cum poate fi prevenită

 

O igienă locală bună şi o dietă echilibrată ajută la prevenirea apariţiei acestei infecţii. Cum însă există o serie de factori diferiţi şi variaţi care duc la dezvoltarea micozei, este dificil s-o eviţi în totalitate, aşa cum reiese din numărul mare de cazuri şi din frecvenţa reapariţiei ei. În condiţiile în care nivelul ridicat de stres este în sine un factor, se impune fie o atenţie mai mare şi mai strictă atât în privinţa mâncării, cât şi a igienei, fie depistarea şi tratarea imediată a semnelor micozei.

Social Bookmarking
comenteaza articolulKomenteaza articolul
Nume
Email
Subiect
Continut
Cod de siguranta
Komentarii cititori:
Nu au fost postate comentarii pentru acest articol.
RECOMANDARI
POOL-ul SAPTAMANII

Ce partid o sa votati la alegerile parlamentare?

Voteaza
Va rugam asteptati...
PROMO MANIA
elvis

Casa vinului Targu Jiu

Lito Market

legaturi neprimejdioase Legaturi (NE)primejdioase

www.radiotargujiu.ro

WEB DESIGN si solutii software

Produse Naturiste

SEO monitor Branding, web design si strategie - Optimum Communication - Web development: A3D Studio
Follow us on Facebook