Social • Criza şi „beneficiile” ei

de Prof. Florentin LEHACI
Vizionari: 75
2 Decembrie 2011 Ora: 12:55

Cum poţi reacţiona în faţa unei persoane care consideră că există doar un singur adevăr unic? Şi, mai ales, dacă acest adevăr unic constă într-un singur obiectiv: extirparea Răului?! Al unui rău perceput, însă, din punctul de vedere al unui singur adevăr acceptat. Adică al celui care acţionează contra Răului. „Credinţa într-un adevăr unic şi în faptul că eşti posesorul său este rădăcina cea mai adâncă a tuturor relelor de pe lume”. (Max Born) Realitatea istorică demonstrează că atunci când faci o obsesie din combaterea răului ajungi la cea mai intensă propagare a răului. Aşa s-a întâmplat în sistemele autoritare care nu acceptau decât o singură variantă a adevărului, ca rezultat al unei gândiri paranoice de extirpare a răului malign. Un rău care nu se rezolvă printr-o promovare a Binelui, ci prin concentrarea excesivă asupra Răului identificat oriunde în jur, niciodată însă în construcţia propriul sistem. În consecinţă, există un Bine unic (în posesia persoanei cu tendinţe autoritare) care se opune unui Rău absolut (depozitat în Celălalt). Această cruciadă împotriva „cancerului” care se propagă îşi are, de fapt, originea într-un cult al distrugerii. Pentru a fi justificat şi legitimat războiul contra răului este necesar mascarea acestuia sub imperativul unei morale absolute, de tipul „ori-ori”. Fără alternative! Fără drept de reacţie!Orice tentativă de rezistenţă riscă să fie catalogată ca fiind o alianţă cu Răul şi o încercare de neutralizare a Binelui. În consecinţă, scopul este cel de instaurarea a unei stări de anormalitate care să permită luarea unor măsuri de excepţie. Istoria a demonstrat că metoda cea mai simplă, dar şi cea mai eficientă, de instalare a arbitrariului decizional este proclamarea şi accentuarea Crizei. Regimurile de autoritate au înflorit pe fondul crizelor. În mod justificat! Dacă este criză atunci este o situaţie anormală care impun abolirea normelor democratice. Cu alte cuvinte, instaurarea crizei devine pretextul tuturor derogărilor de la normalitate. Cu posibilitatea identificării Răului iminent, a inamicului ameninţător, a pericolului „letal” care a infestat toate structurile „societăţii”. Şi care trebuie dezrădăcinat, chiar dacă pentru aceasta este nevoie să loveşti în propriul popor. Condamnându-l la subzistenţă… În acord cu matricea confecţionată şi experimentată deja cu brio de comunism sau nazism. După cât se vede, nimic nu este nou sub soare…Psihoza crizei devine, astfel, elementul esenţial pentru crearea unui spirit războinic de luptă contra răului, în numele Binelui şi adevărului unic, fapt care conduce la fragilitatea democraţiei. Salvarea ţării doar printr-o singură posibilitate, alte variante fiind eliminate fiindcă nu se încadrează în schema mentală deja construită, este prima dovadă că se încearcă pe baza unei „ideologii a crizei” derogarea de la normele democratice. Deocamdată suntem în faza de a cunoaşte deja scenariul. El a mai fost scris şi de alţii. Chiar dacă s-a soldat cu victime…P.S. Sunt contrariat de faptul că în ultimele zile discuţiile s-au concentrat doar asupra măsurilor de austeritate. Care, în mod sigur, au creat panică… Însă, problema de fond este mult mai profundă şi mai subtilă. Dacă vom introspecta trecutul istoric şi vom privi mai atent în spatele cortinei există ne(şansa) de a constata: „Atenţie, tovarăşi! Vi se pregăteşte ceva!”