Social • De la calul troian la calu’ lu’ Traian
Ne-a fost dat să vedem în ultimele zile izbucnirea unui război ciudat între încă tinerelul (greenhorn, cred că ar zice americanii, prietenii știu de ce…) Victor Ponta și deja îmbătrânitul Mircea Geoană, război care, având în vedere contextul, prioritatea și urgențele naționale, pe de-o parte era la fel de necesar ca o frecție cu Carmol la o proteză de lemn de fag, iar pe de altă parte a lăsat senzația unei familii în care masculul feroce, nereușind să-l tupănească pe ăla mare și urât de la putere, vine acasă și își caftește muierea.
Puerile au fost și motivele de la care au demarat păruielile: ba că și-a plimbat Geoană fizicu’ peste Marea Baltă și s-a înfoiat ca peștele fugu că el e lideru’ opoziției (sincer, la cât de activă e opoziția pe meleagurile noastre, cred că nu e o fericire să te recomanzi astfel, fiind mai colțuroasă presa decât USL!) și le-au picat taman până-n beci gradele la câte unii mai păuni de felul lor, ba că Geoană e calu’ lu’ Traian (ca variantă neaoșă a calului troian) – aici ar trebui aduse și niște argumente mai serioase, nu doar bârfe de alcov –, ba că fluieră în biseric(uț)ă și trebuie să i se spună să facă ciocu’ mic din juma-n juma’ de an, ba că ar vrea să candideze la președinția țării…
Luându-le la rece și bătrânește, pe rând, ne dăm seama cât de șubrede sunt motivațiile tinerelului Ponta – care, sincer, cred că e, totuși, la o vârstă la care am putea să-i cerem și oarecare maturitate, măcar în gândire.
Geoană să fie sănătos, poate să se creadă ce dorește, are dreptu’ la ce imagine își închipuie: Făt-Frumos, Albă ca Zăpada…, ce dorește mușchiu’ lui, așadar de ce să ne mire că se imaginează „șăfu’” opoziției? Aia până nu îmi trece prin cap ca să întreb care opoziție și la ce, că puterea actuală, în afară de mass-media, nu pare să fie jenată de ceva anume care să o împiedice măcar să sughițe…; la fel, pe argumentația anterioară, e dreptul – chiar constituțional! – al lui Geoană să candideze la ce președinție dorește, dar i-aș sugera să-ncerce prima dată să dovedească faptul că ar putea fi măcar președinte de asociație, pentru că am senzația că, acum, ar avea mari probleme și acolo, așa încât nu văd vreun motiv cu cap ca să fie o mare supărare pentru un om inteligent exercitarea unui drept democratic elementar de către Geoană… Că Geoană nu-ți ține gura și că mai cârcotește. Asta e acum, hai să interzicem, într-un partid autointitulat democrat, opiniile divergente și să dăm afară pe oricine care se exprimă critic față de unii membri mai cu noroc în viață! Continuând un astfel de raționament, propun pentru următorul congres pesedist o modificare de statut, care să stipuleze că membrii sunt obligați să-și iubească, 24/7, 100% liderul suprem, 95% vicepreședinții, 90% secretarii și alte funcții la nivel național, după care să se revină la adorație 100% pentru liderul suprem la nivel de județ, 95% vicepreședinții, și tot așa, până la nivel de consilier local sau chiar mai jos, la ultima funcție pesedistă de la nivel de cartier sau cătun… Păi, și-atunci, cu ce deosebești un astfel de comportament de cel al lui Băsescu??? La Băsescu e blamat, dar în sânul propriului partid e încurajat același gen de comportament? Parcă n-aș vrea să îmi fie nici măcar premier un ins cu o astfel de mentalitate, aș risca să fiu dat afară din țară, de pe glob și din galaxie dacă aș fi critic cu o astfel de persoană, așa încât, dacă va continua, există riscul ca să fie împiedicat tot mai tare să ajungă la funcția cea înaltă… Nu de alta, da’ n-aș vrea să văd scris iarăși pe garduri, de data asta cu vopsea roșie în loc de portocalie: „Cine limbă lungă are, cinci ani va săpa la sare!”…
Dându-și seama că lucrătura de înlocuire a lui Geoană a fost făcută pe picior – tata socru trimis la înaintare nepregătit și șovăind la aproape fiecare cuvânt rostit în plenul senatului, replicile pertinente (rara avis, e drept…) ale unor reprezentanți ai puterii hârșiți în jocurile de culise –, Năstase și Iliescu au recunoscut (săraci, dar cinstiți!) eșecul demersului făcut pe grabă, anunțând că Geoană rămâne ca înainte. Nasol a fost însă momentul în care, văzând pasul înapoi al celor doi importanți protectori politici ai săi (poate singurii…), Victor Ponta anunță cu o voce care probabil s-a dorit a fi tunătoare – cam greu, deoarece Mama Natură n-a fost deosebit de darnică în acest sens cu impetuosul tânăr politician – că e singura „vuvuzelă” oficială a partidului iar Năstase și Iliescu sunt numai buni de candidați la vorbit în pungă… Nasol moment, mișto colivă – ca să cităm un cunoscut revoluționar căzut într-o binemeritată uitare. Nu știu de ce, poate experiența vârstei e de vină, însă îmi face impresia că Victor Ponta taman ce și-a aninat singur o țintă pe ceafă, acolo unde nu cred că va întârzia mult ca să poposească o scatoalcă din partea celui mai democrat comunist din România. Și n-ar fi de mirare ca, după celebrul apelativ de „prostănac”, adresat din larghețea inimii sale lui Mircea Geoană, să se trezească și prea impetuosul ex-copilot de raliuri cu vreo etichetă de „nărodac” ori ceva similar, știindu-se că Ion Iliescu nu face parte din categoria celor cu care să te joci sau să-i zici fondatorului partidului că vorbește în nume propriu și cu capul în dulapul cu hainele ținute la naftalină!
Ce mă întristează însă este rigiditatea lui Victor Ponta, care ar trebui să țină loc de consecvență și hotărâre, tânărul politician neînțelegând nici acum de ce Ion Iliescu este adeptul creștinescului „Eu nu vreau moartea păcătosului, ci îndreptare lui”, dinspre junele deputat venind un val de atitudine băsistă de nimicire a adversarului care a îndrăznit să crâcnească, să aibă altă opinie sau să fie critic la nivelul conducerii supreme a partidului, făcându-se astfel acuzabil de crimă de lezmajestate, ofensă adusă personulității sau alte asemenea. Și stau și mă gândesc dacă e de preferat – și mai ales de ce! – o astfel de consecvență cu iz revanșard nehotărârilor atribuite lui Geoană, fiind iminentă senzația de cădere din lac în puț… Uitându-mă la noul val de politicieni din PSD rămân cu așa o senzație de déjà-vu care mă sperie, iar asta e ceva greu de întâmplat: încep să nu mai observ multe deosebiri esențiale de atitudine între, să zicem, Ponta, Corlățean ori Șova și Bogdan Olteanu, Elena Udrea, Roberta Anastase sau Cristian Boureanu. Și încep să nu mă mai simt reprezentabil de către astfel de gen de politicieni-lupi tineri, care tind să se grupeze în haite ce se închipuie a fi deja vârful piramidei trofice, acei ce îndrăznesc a se situa înafara haitei nefiind altceva decât potențiale victime care să satisfacă à volonté pofta de sânge a lupilor tineri.
Vreau să fiu bine înțeles. În această luptă nu am parti pris-uri: pentru mine, ca pentru multe alte milioane de români, ori Ponta, ori Geoană – tot un drac, așa că am puterea de a privi cu echidistanță ambele personaje. Iar Geoană cred că ar merita să guste și el oleacă din medicamentul pe care i l-a administrat, cu ani în urmă, lui Adrian Năstase – nu strică să-ți simți, uneori, gustul sângelui propriu printre dinți, spre utilă aducere aminte… Însă mă îngrijorează deja că în rândurile opoziției mai apare un scandal generat de țâfne. Se pare că economia duduie, pensionarii huzuresc, războiul cu puterea s-a terminat cu succesul opoziției, iar aceasta își permite acum, relaxată, luxul răzbunărilor interne, reglărilor de conturi între „bisericuțe”. Și încep să am o problemă cu dorința de a mă vedea condus, fie și de la nivel guvernamental, de o astfel de putere care, oricând, poate să-și îndrepte țâfna și ambâțul spre mine, contribuabilul de rând, făcându-mă să mă simt iarăși ca acum, la vreme de restriște – pardon, de victorioasă și plină de „succesuri” conducere portocalie.
Iată una dintre consecințele nefaste ale faptului că partidele ne țin prizonierii listelor pe care pun ele pe cine au chef, electoratul neputând alege decât între dracu’ și tătâne-su, trebuind să ștampileze doar propunerile partidelor – adică, în proporție de peste 50% aceiași politicieni „listaci” de enșpe ani de zile, strecurați „la derută” printre nume mai sonore, dar fără rezultate notabile în activitate, care să-i propună pentru reîmprospătarea funcției – fie ea politică sau, mai ales, administrativă. O banală recoafare nu te recomandă ca fiind „omul nou”, mesianic, care, dacă este lăsat cumva „fără coledzi”, se prăvale România în abisul cosmic.
Așadar, cred că a venit momentul să reexpun atenției publicului un mai vechi proiect al meu, cu impunerea pe buletinele de vot a „căsuței alegătorului nemulțumit”, ce ar mai echilibra un pic situația, în favoarea cetățeanului de rând, așa, ca să mai tăiem din ifosele unora dedulciți la mierea politicii… Promit să vă țin la curent!
Tiberiu GRIGORIU
P.S.: Domnule deputat PSD de Gorj Victor Ponta, după enorma eroare politică în care s-a aplicat vechea vorbă românească: „Vom lupta toți, până la unu! Iar după unu, mergem să facem nani, că suntem stresați…” și, după lupte seculare care au durat tot cam până la unu noaptea, când PSD-ul a primit sarcină să aplice înțeleptele vorbe citate anterior, s-a obținut pentru PDL pionul care, de atunci, a făcut ca la Curtea Constituțională să pierdeți constant cu scorul de 5 la 4. În mod normal, cineva nu ar fi trebuit să-și dea demisia, ci să fie expulzat din sistemul solar! Cu toate astea, vinovatul e bine-merçi în parlament, bucurându-se de banii contribuabilului român. Dacă iese rău afacerea asta, cu „omorâtul” lui Mircea Geoană, nu credeți că ar cam trebui să vă dați demisia din fruntea PSD-ului? Întreb doar, nu am și speranțe că o să se întâmple ceva, ce Dumnezeu, doar trăim în România, țin minte însă că, într-o anumită vreme, încă mai credeam în bunul-simț și onorabilitatea tineretului pesedist. Aștept cu interes ca să-mi demonstrați cât de naiv eram – eu și alte milioane de români, ca să știm cum vă primim cu brațele deschise când veți veni ca să ne cereți votul…
Sper să nu luați în seamă ce-am scris mai sus: nu sunt decât gândurile câtorva milioane de români care încă mai cred în USL, și trebuie să le treacă și lor, cumva, speranțele de mai bine…
Social Bookmarking
Komenteaza articolul
Legaturi (NE)primejdioase