Social • De la turul I, la turul al II-lea

Recentele evenimente electorale inspiră şi justifică asocieri şi comparaţii de-a dreptul insolite, prin substanţa lor tragi-comică, adică teatrală, şi … religioasă. În primul rând, asemenea analogii ne trimit pe scena comică şi tragică, sugerându-ne şi disocierile inerente de rigoare. Devine irezistibilă reactualizarea unor adevăruri din comediile caragialiene. Se constată, în contextul şi în febra electorală de azi, numeroase similitudini cu realităţi ridiculizate de mereu actualul Ion Luca Caragiale. Perenitatea operei acestui clasic al comediei naţionale şi universale rămâne incontestabilă, chiar dacă eminenţi critici şi istorici literari, ca Eugen Lovinescu, au crezut în mutaţia valorilor estetice, implicit în caducitatea capodoperei comediografice O scrisoare pierdută. Se vede clar că mai greşesc chiar şi cei mai înzestraţi magistraţi ai literelor noastre. Alegerile actuale se desfăşoară în cele două etape sau acte, în comparaţie cu comedia lui Caragiale, structurată în cele patru acte pe care le-a făcut şi le face cunoscute şcoala. Actele alegerilor se numesc tururi: turul I, pe care l-am parcurs la sfârşitul acestei toamne, şi turul al II-lea pe care-l vom străbate în prima duminică de iarnă. În turul I electoratul a avut de votat preşedintele, referendumul şi varianta parlamentului unicameral. În privinţa preşedintelui, oamenii au putut să opteze pentru unul dintre candidaţi, iar aceea a parlamentului, au putut să decidă posibilitatea trecerii la parlamentul unicameral ori rămânerii la cel bicameral. Previzibil, s-au impus la primul vot, acela al viitorului preşedinte, candidaţii: Traian Băsescu, Mircea Geoană şi Crin Antonescu. S-a observat că, dintre cei trei, cel mai puţin favorabil massmediatizat a fost Traian Băsescu, incomodul, deşi s-a remarcat, în cei cinci ani ai mandatului, ca protagonist al campaniei de condamnare a comunismului şi a luptei împotriva corupţiei, vizându-i cu tenacitate şi vehemenţă pe mogulii şi baronii actuali, înrolaţi meschin în maşinaţiile degradante ale protipendadei politicienilor.

În turul al II-lea al cursei prezidenţiale, în finală, după o expresie sportivă, au rămas, la mică diferenţă de procentaj, Traian Băsescu şi Mircea Geoană, concurând pe culoare opuse, de la dreapta la stânga. De Sfântul Nicolae, ambilor competitori le sunt necesare cel puţin 20 de procente pentru victoria finală. De aceea, în cele două săptămâni, între 23 noiembrie şi 6 decembrie, vor încerca o altă experienţă intensificată şi dramatizată de salvatoarele negocieri. Cei doi, cu partidele pe care le reprezintă, PDL şi PSD, vor cunoaşte alte ipostaze de agonie şi extaz, în climatul relaţiilor tranzacţionale cu PNL, PRM, UDMR, cu Sorin Oprescu, fostul candidat independent, şamd. Cel mai periclitat în aceste relaţii este, desigur, Traian Băsescu, la fel de indezirabil, detestat sau contestat ca un posibil preşedinte autocrat, care sfidează Constituţia, ca un dictator în arhicunoscuta tradiţie europeană.

Dimensiunea religioasă a acestor frământări electorale se referă cu precădere la alegătorul de rând. S-a constatat, din primul tur, o frecvenţă remarcabilă la vot, în comparaţie cu ediţiile precedente, prezenţă care ar trebui să se menţină şi în turul al doilea. Electoratul obişnuit merge la vot fără a face din aceasta un ritual mediatizat, cu dorinţa unei primeniri sacre, aşa cum merge la biserică de Înviere. Această dimensiune religioasă se leagă de speranţele românilor săraci care vor ca existenţa lor să dobândească o cât de mică îmbunătăţire. Se constată astfel, parcă o trecere de la profan la sacru. Se întâmplă însă şi multe scene prin care electoratul trece de la sacru la profan, acceptând compromisuri de natură materială, nutritivă şi financiară, ori să stea la cozi interminabile pentru a vota, cu aceeaşi speranţă de înseninare interioară.

Komenteaza articolul

Nume
Email
Subiect
Continut
Cod de siguranta