Social • DIALOGUL SURZILOR

de Prof Florentin LEHACI
Vizionari: 352
15 Aprilie 2011 Ora: 06:24

„Omul este un dialog intim“, a scris Pascal. Acest fapt presupune dezvoltarea artei de a vorbi permanent cu noi înşine. Din această conversaţie poate ieşi fie binele, fie răul. Absenţa unei analize introspective poate produce grave disfuncţii emoţionale ale căror efecte le resimţim la nivel comportamental. Realitatea tristă constă în faptul că societatea mileniului trei este prea grăbită pentru a mai rezerva timp pentru dialog de calitate. Iar România nu face excepţie. Devenind chiar un model negativ în această privinţă. In consecinţă, am ajuns să vorbim, dar nu să comunicăm, să ne prefacem că totul este în regulă, în condiţiile în care ne macină golul sufletesc. Neexperimentând timpul conversaţiei cu noi înşine, ne „dezvoltăm” neîmpliniţi, frustraţi şi incapabili de a ne recunoaşte şi exprima sentimentele. Eşecul dialogului interior creează monştri cu faţă umană!!! Este suficient să urmăreşti un talk-show ca să înţelegi drama lipsei de comunicare. Platoul de dialog s-a transformat în ring, iar dezbaterea în exersarea forţei de luptă. România s-a convertit într-un imens câmp de bătălie, în care nimeni nu mai comunică. O ţară în care guvernul posedă doar răspunsuri, niciodată întrebări, este condamnată la extincţie! Demonstrând că s-a specializat in a argumenta ceea ce este de neargumentat şi explicând ceea ce este inexplicabil. Mimând un dialog al surzilor... Până şi moartea oamenilor este justificată prin efectele „benefice” ale unei reforme originale. Dement de originale! Închiderea spitalelor sau a şcolilor este prezentată ca unica soluţie fără a mai exista răbdarea sau timpul necesar pentru identificarea de alternative. Se dispune, nu se comunică! Rezultatul acestui scenariu trist în faţa căruia suntem şi actori şi spectatori constă în faptul că s-a construit un comportament social rigid, închistat, automatizat. Capitularea raţiunii este unul dintre efectele imediate, cu consecinţe pe termen lung, care ne macină existenţa. Mulţumiţi cu surogate şi mediocritate culturală devenim tot mai puţin interesaţi de morală, de viaţa socială şi dezvoltarea spiritului de solidaritate. Iar mediul politic ne face invitaţii serioase în această direcţie… Trăim în colectivitate doar pentru a avea repere de comparaţie şi nu pentru exercitarea altruismului sau a atitudinii pro-active. Eşecul limbajului interior în cele din urmă înveninează viaţa societăţii! Mulţumiţi că a mai trecut o zi, rămânem aceiaşi, impasibili faţă de realităţile care ne înconjoară…Sau, cel mult, „bârfim ştiinţific” pe cei care îndrăznesc să deschidă ochii… Nimeni nu are voie să gândească! Vorbiţi cât mai mult, cu o singura condiţie: „comunicaţi cât mai puţin…”!