Social • Educaţia cu susu-n jos

Prea puţine seri au trecut de când Realitatea tv se arăta foarte îngrijorată de harababura din actualul sistem educaţional şi se străduia să găsească soluţii de ieşire din criza educaţională ajunsă în prezent la limita inferioară a pragului de jos. A început aşa, ceva, ca o campanie pe care am putea-o numi ţipătul miezului neputincios. Aceasta îşi propune să ia mitocănia din întreaga societate de coarne, să dea cu ea de-azvârlita ca s-o ucidă din culpă, dar mai cu toleranţă, să nu spargă porţelanurile...

Repere

Să nu uităm că şcoala este un sistem formal şi un mediu de relaţii informale. Este un sistem formal, deoarece prescrie norme şi reguli, pe de o parte, şi sancţionează conduitele individuale, pe de altă parte. Dar este şi un mediu informal, fiindcă răspunde nevoilor reale ale indivizilor. Unul din rolurile esenţiale ale şcolii este acela de a forma elevii pentru viaţă şi de a-i integra în societate. Deci, putem afirma că şcoala furnizează populaţiei din zonă modele comportamentale. Poziţia indivizilor în cadrul organizaţiei şcolare are două tendinţe: satisfacerea cerinţelor organizaţionale şi satisfacerea aspiraţiilor personale. Sistemul de comunicare joacă un rol foarte important aici, pentru că relaţiile dintre diferitele compartimente ale organizaţiei nu se pot desfăşura eficient fără un sistem de comunicare bine pus la punct. Relaţiile dintre dascăli şi climatul din şcoală depind de manager sau de stilul acestuia de conducere. Modelele manageriale actuale care se disting, sunt: nometetic, orientat spre codul organizaţiei; ideografic, orientat spre relaţiile cu oamenii; tranzacţional, capabil să anuleze şi să medieze conflictele. Într-o astfel de organizaţie, conceptele centrale sunt cele de autoritate şi birocraţie. Evrika! Aceasta era principala cauză a împotmolirii sistemului educaţional actual. Faptul că dascălii nu întocmesc destule scriptologii!

Portretul capului de mort

Însă când modelul de manager, coordonatorul tuturor activităţilor şcolii este plămădit dintr-un aluat de proastă calitate, acesta nu face decât să împiedice bunul mers al acestor activităţi, atât în plan managerial-administrativ, cât şi în plan pedagogic şi educaţional. Acesta nu se regăseşte în niciunul dintre modelele mai sus enumerate, el este un model unic! Este foarte greu de înţeles cum este posibil ca în societatea actuală, un astfel de exemplu să fie promovat şi să fie lăsat cu bună ştiinţă să se agaţe cu dinţii de acea funcţie, în care are un singur rol, şi anume, un rol distructiv. Centrăm educaţia pe elev, dar desfiinţăm comunicarea dintre dascăli. Să fie un ultim ordin trasat, care încă nu a fost adus la cunoştinţa opiniei publice?  Ce fel de model reprezintă un manager intrigant, care nu numai că dă naştere conflictelor, dar le şi întreţine, în loc să le aplaneze? Când ţipă pentru a intimida, pentru că alte metode nu cunoaşte, când ţie, în faţă îţi spune ceva, iar în spate altceva, având de fiecare dată marea grijă de a vorbi de rău ba pe unul, ba pe altul, când în faţa ta, când a altcuiva, ca după aceea să nu mai recunoască?! Ce manager este acea persoană care are pretenţia ca subalternii să nu vorbească între ei despre cele ce ea a făcut şi a dres, şi a spus despre o terţă persoană? Ce fel de exemplu îl dă un manager iresponsabil, care îşi bagă colegii la apă? Sau care nu are capacitatea de a-şi susţine coerent punctele de vedere şi are mereu delegată o altă persoană să îi ţină discursurile la şedinţe? Nu are verticalitate, pentru că, dacă ar avea, nu ar fi influenţabil şi ar avea acea capacitate de a discerne care dintre lucruri sunt nelalocul lor, eliminându-le pe acelea, nu urmărind să încurce şi mai mult treburile. Unui astfel de manager i se  prescrie următoarea reţetă: ”Cu penele altuia te poţi împodobi, dar nu poţi zbura” (Lucian Blaga).

Reţete

Dacă dascălii ar face o analiză, ar realiza că ”nu sunt prizonierii destinului, ci mai degrabă prizonieri ai propriei minţi” (Franklin D. Roosevelt), şi ar avea mai mult curaj să reacţioneze. Dar a devenit prea mare obişnuinţa şi prea puternice inerţia, delăsarea, comoditatea. Din care cauză? Pentru că  „pentru cei mai mulţi oameni, iubirea de dreptate nu înseamnă altceva decât teama de a suferi de pe urma injustiţiei.” (François de La Rochefoucauld). Te miri de răspunsurile pe care le primeşti, precum că dascălilor le e frică, sau că nu speră să se mai rezolve nimic dacă reacţionează, aşa că mai bine aleg varianta nepăsării şi se disculpă  că nu este momentul potrivit. Pentru această categorie, se recomandă o altă reţetă:  ”Dacă aştepţi momentul potrivit, te întrec alţii care nu-l aşteaptă” (Woody Allen). Există voci care te sfătuiesc să stai în banca ta, că pilele sunt prea mari şi relaţiile prea sus, însă eu nu văd în calea mea nicio barieră. Eu văd doar barierele pe care alţii şi le pun singuri, din laşitatea de a lupta. Reţeta recomandată: ”Prefer să încerc ceva greu şi să nu reuşesc, decât sa încerc să nu fac nimic şi să reuşesc” ( Robert Schuller). ”O viaţă în care faci greşeli nu este mai onorabilă, ci mai folositoare decât una în care nu faci nimic” (George Bernard Shaw). ”Sunt succese care te înjosesc şi înfrângeri care te înalţă” (Nicolae Iorga). TU ce alegi?

Komenteaza articolul

Nume
Email
Subiect
Continut
Cod de siguranta