Social • Graure, directorul general al Complexului Energetic Turceni, care vine acasă cu 14.610 lei pe lună

Vizionari: 409
1 Iulie 2011 Ora: 12:29
O analiză extrem de interesantă, realizată de site-ul Econtext, vizează modul în care sunt remunerați directorii din societățile cu capital de stat din România. În mai multe rânduri, presa a prezentat salariile unor directori din minerit și energie, subliniind faptul că „generalii“ sunt plătiți cu mult mai puțin decât secunzii lor. Astfel, Octavian Graure, directorul general de la CE Turceni, a declarat deseori că salariul său nu depășește 47 milioane de lei vechi net, fiind câștigul stabilit la nivelul unui secretar de stat.
De asemenea, și ceilalți directori, de la CE Rovinari, SNLO sau CE Craiova, sunt remunerați cu aceeași sumă. Cel puțin așa au susținut aceștia, de câte ori au fost întrebați. Numai că site-ul care realizează cele mai interesante statistici la nivel național și local, a făcut cunoscut un top al celor mai bine plătiți directori, în care i-a inclus și pe cei care conduc companiile din Oltenia. Între declarațiile directorilor și topul prezentat sunt mari diferențe.
Cel mai mare salariu – cel mai mic salariu
Iată ce spune Econtext: Încă un fapt important. Datele provin din declarațiile de avere, iar analiza de față are in vedere doar salariul obținut de la compania de stat, fără alte retribuții sau venituri. Cel mai mare salariu este deținut de Radu Ghetea, președintele CEC. El încasează puțin peste 30.000 de lei pe luna (7.350 de euro). Ghetea este urmat de Octavian Lohan, de la Transelectrica, cu o leafă lunară de 21.028 lei (5.000 de euro). Un salariu confortabil încaseaza și Laurențiu Octavian Graure, directorul general al Complexului Energetic Turceni, care vine acasă cu 14.610 lei pe lună. Adrian Crit, director la RATB, o companie cu mari probleme financiare, castiga 9.561 lei. La polul opus, cel mai prost plătit director general este cel de la Radet: Bogdan Becheanu, directorul general al companiei, are un salariu de doar 3.367 de lei pe lună.
„Cotat” la 3.500 de euro
Cu toate acestea, Octavian Graure susține că, lunar, nu duce acasă mai mult de 47 milioane de lei vechi. În declarația sa de avere, acesta a trecut un venit anual de 175.323 lei, adică peste 1,7 miliarde de lei. Calculat lunar, Octavian Graure este beneficiarul unui salariu de 14.610 lei, adică 146 milioane de lei vechi, aproximativ 3.500 de euro. Directorul spune că nu a primit mai mult de 80 de milioane de lei vechi în 2010, pentru că diferența o dona în contul Solidaritatea; ulterior nu a mai primit nici atât, pentru că guvernul a stabilit salariul „generalilor“ la nivelul lefei unui secretar de stat, adică 47 milioane de lei.
Eroare?!
Șeful CE Turceni, Octavian Graure, a declarat ieri: „Este absurd! Nu am luat niciodată mai mult de 80 de milioane de lei vechi, pentru că, așa cum se stabilise la nivel central, o parte din salariu mergea în contul Solidaritatea. Din decembrie 2010, nu am primit mai mult de 47 milioane de lei vechi, cât un secretar de stat, așa cum este stabilit legal. Adică 6.800 Ron brut. Cred că cei de la Econtext au făcut o eroare“. De notat este faptul că într-adevăr, în septembrie 2010, Graure și-a completat declarația de avere cu venitul de mai sus, abia după aceea leafa fiindu-i diminuată. Însă, cel puțin până la acea dată, acesta a fost printre cei mai bine plătiți directori generali din companiile de stat. „Secundul“ său, de exemplu, directorul resurselor umane, Cornelius Gârjoabă, este beneficiarul unui salariu anual de 202.613 lei, adică peste 2 miliarde de lei vechi, obținând aproape 170 milioane de lei, lunar, mai exact peste 4.100 de euro, conform declarației sale de avere, completată la sfârșitul anului 2010. Șeful Resurselor Umane a declarat recent: „Câștig mai mult decât directorul general. Nu mi se pare prea corect…., dar asta e. Probabil că această situație va fi clarificată până la urmă“ , precizează Gârjoabă.
„Codași”
Pe ultimele locuri între directorii din Oltenia, se află directorii Tiberiu Trotea (CE Rovinari) și Constantin Bălășoiu (CE Craiova). Aceștia ocupă „modestele“ locuri 9 și 10 în topul celor mai mari 25 de salarii ale directorilor companiilor de stat din țară. În declarațiile lor de avere figurează sumele: 8.538 lei, lunar, în cazul șefului CE Rovinari, și 8.453, în cazul directorului Bălășoiu. De asemenea, șeful Societății Naționale a Lignitului Oltenia ocupă locul 17 în topul Econtext. El a primit anul trecut„umilul“ salariu de 5.970 de lei.
Social Bookmarking













Legaturi (NE)primejdioase