Social • În febra examenelor de bacalaureat

Se apropie pe nesimţite examenul de bacalaureat. Încă o probă aperceptivă, ce vine pe nesimţite, bate la uşă, dar nu are cui, pentru că majoritatea tinerilor noştri, în funcţie de vreme, au împânzit terasele, ştrandurile şi, nu în ultimul rând, străzile cu maşinile primite cadou prematur, în semn de prerecompensă pentru notele mari pe care le vor lua oricum şi la acest examen, în ciuda faptului că nu au prea învăţat. Puţini sunt cei care, cu cărţile în faţă se zbat precum emirul lui Macedonski, în jarul pustiei, în faţa Mekăi iluzorii. Dacă stăm să ne gândim la alţii, nici nu ar sta acasă, indiferent de interdicţie. Ar face orice, numai să nu înveţe. În fond, ce e bac-ul ăsta? Şi-ar spune. Încă o cacealma, şi-ar răspunde tot ei, imediat. Cum să-i convingi că e cel mai important examen din viaţa lor, când nici tu nu mai ai această certitudine.

Să încerci orice metodă pentru a-i determina să ia în serios acest examen? Te complaci singur în penibilitate. Ei ştiu mai bine decât tine că elevi mediocri pot absolvi cu medii inimaginabil de mari, iar cei sârguincioşi cu greu trec de 9. Toţi sunt atenţi la paradoxuri, nu la elevi merituoşi. Ei pot fi olimpici sau premianţi, nimeni nu-i laudă decât forţat de împrejurări. Impostura a devenit brand naţional, în locul laudelor comuniste. Modelele sunt răsturnate şi noi, adulţii, ne resemnăm mult prea uşor. Acceptăm cu o indolenţă aproape hipnotică lucruri şi fapte care se petrec în jurul nostru, fără să luăm atitudine. Dimpotrivă, unii se gândesc cum să se descurce şi ei în acest haos generalizat. Şi, dacă la alţii se poate, la ei de ce nu s-ar putea?! E chiar o întrecere pentru cine se descurcă mai bine (bineînţeles, în rândul elevilor!). Ar fi tragic ca snobismul părinţilor să atingă acest prag al infatuării cu rezultate obţinute de copii prin strădaniile lor, ale părinţilor. Îmi place să cred că românii au mai multă minte decât atât.

Trăim într-o societate în care nu sărăcia materială şi nici cea a minţii ar fi rizibile, ci sărăcia cunoştinţelor şi a cunoscuţilor (paradoxal, nu?!). Impostura este ridicată la rang de cinste. Ba, mai mult: aplaudată! Iar cei care altădată aveau verticalitate, acum, în numele unei aşa-invocate inutilităţi, se complac şi ei, dezgustător, în interese mărunte: ore după pensionare, bătrâneţi liniştite, bani pentru copii şi nepoţi etc. Dar nu se gândesc că, dacă aceştia le vor călca pe urme, au nevoie de alte vremuri pe care adulţii le-ar putea redresa din mers. Şi iată cum, în febra examenului, printre temerile că la asistenţă la examenul de bacalaureat ar putea veni profesori de la licee serioase, care nu lasă a se copia, răzbate nostalgia vechii întrebări: Unde sunt zăpezile de altădată?

Komenteaza articolul

Nume
Email
Subiect
Continut
Cod de siguranta