Social • Iubeşte viaţa, chiar şi din scaunul cu rotile

Profil

Nume: Robert Gavrilescu

Născut: 18 mai 1975, Târgu-Jiu.

Studii: Şcoala Profesională Bucureşti.

Experienţă: Cântă de 15 ani.

Familie: Căsătorit, un fiu

L-am cunoscut pe Robert acum câţiva ani când m-am dus la el acasă pentru a face un reportaj pentru o televiziune locală. Pe drum m-am gândit cum să abordez subiectul, ce nume să pun la emisiune, fiind primul interviu cu o persoană cu handicap. În momentul în care am ajuns totul a decurs de la sine, tema emisiunii nu mai era un caz social ci o lecţie de viaţă de la un învingător, un om de la care am învăţat să iubesc viaţa mai mult. Este foarte important să învăţăm din greşelile dar şi din înţelepciunea oamenilor de lângă noi, din greşeli pentru a putea evita anumite experienţe neplăcute iar din înţelepciune pentru a ne putea face viaţa mai frumoasă. Unul dintre oamenii de la care cu siguranţă aveţi şi voi ceva de învăţat este şi Robert Gavrilescu. După ce a rămas în căruciorul cu rotile s-a căsătorit, a făcut un băieţel, munceşte din greu pentru a-şi întreţine frumoasa lui familie, a făcut şcoala de şoferi şi şi-a cumpărat maşină, îşi doreşte să fie profesor de muzică şi... mai multe vă las să descoperiţi în articolul următor.

A rămas paralizat de la un vaccin

Robert se deplasează doar cu ajutorul scaunului cu rotile. La vârsta de aproape doi ani i s-a făcut un vaccin împotriva poliomielitei şi a rămas paralizat pe viaţă. Suferă de sechele de poliomielită din cauza vaccinului. A întâmpinat multe piedici din cauza handicapului, dar a dat dovadă de multă voinţă a reuşit să le depăşească.

„O problemă mare a fost obţinerea permisului de conducere, pentru că în judeţul Gorj nu există maşini adaptate persoanelor cu handicap pentru cursurile practice. A trebuit să fac şcoală la Bucureşti", ne explică Robert. Acesta a reuşit să pătrundă în lumea muzicală şi consideră că handicapul de care suferă nu a fost un impediment: „Atâta timp cât ai ce să oferi societăţii, handicapul nu a constituit o piedică în a-mi crea un drum în viaţă".

Bunica a vândut o vacă pentru a cumpăra o orgă

Îi datorează totul bunicii, pentru că s-a sacrificat ca nepotul ei poată urma o carieră muzicală. Robert a fost crescut de bunicii, pentru că mama lui a murit atunci când el avea o vârstă fragedă, iar tatăl l-a abandonat.

„Am început să cânt de la 17 ani pentru că meseria pe care o învăţasem, de confecţioner şi reparator încălţăminte, nu îmi plăcea la fel de mult şi nu aveam posibilitatea să o practic. Bunica mi-a făcut cadou o orgă de jucărie, pentru că a văzut că avea înclinaţii muzicale. Când eram mic, cântăm la muzicuţă. Am învăţat singur să cânt la orgă. În prima zi de când am primit orga de jucărie am învăţat să cânt două melodii. De la acea jucărie, bunica, văzând că progresez, a vândut o vacă şi mi-a cumpărat o orgă profesională. Bunicii îi datorez lansarea mea şi totul. Pe la 20 de ani, după ce timp de trei ani am repetat acasă şi mi-am format un repertoriu, am decis că e timpul să fac din această pasiune o profesie. Îmi place să cânt melodii vesele, care să emane dragoste", ne povesteşte Robert Gavrilescu.

Ce-i place

„Sunt pasionat de muzică, în primul rând, care a ajuns, de la nivel de pasiune, o meserie. Îmi place viaţa, deşi sunt un om în scaun cu rotile. Pot spune că sunt un om fericit şi mă simt bine aşa cum sunt. Apreciez prietenii adevăraţi".

Ce nu-i place

„Nu pot să accept modul în care se realizează accesibilitatea din România pentru persoanele cu handicap. Acest lucru umileşte persoana cu handicap şi o face să se simtă persoană cu handicap. Altfel, eu nu mă simt persoană cu handicap. Nu îmi plac oamenii fără scrupule, care calcă peste orice şi oricine că să ajungă sus".

Întrebări şi răspunsuri:

Care este cea mai mare realizare?

Băiatul meu este cea mai mare satisfacţie pe care o am până acum. Mă urmează îân privinţa înclinaţiei către muzică şi i-am cumpărat o orgă. Fac lecţii cu el ca să înveţe să cânte.

Ce îţi propui pentru perioada următoare?

Din această toamnă, m-am înscris la liceu, la seral şi voi urma cursurile Şcolii Populare de Artă din Târgu-Jiu. Dacă îmi ajută Dumnezeu, îmi doresc să urmez Conservatorul.

Komenteaza articolul

Nume
Email
Subiect
Continut
Cod de siguranta