Social • Kitsch-ul – estetica urâtului

A ieşi din tipare, a încălca regulile bunului gust, a atrage atenţia prin detalii multiple care duc în eroare privitorul sau simplu, sfidare? Poate că pentru o anumită categorie a populaţiei kitsch-ul a devenit un mod de viaţă, un mod de exprimare, un mijloc de impunere a trăirilor percepute greşit, un manifest, o artă, sigur a repulsiei, un grad ridicat al inconştienţei uneori, al intenţiilor alteori.

Eu aş spune că există probleme de educaţie, bun gust, rafinament ori eleganţă, instalându-se astfel, destul de evident şi absolut deloc subtil, o falsitate care are puterea de a atinge cele mai înalte culmi ale imaginii umane în general, ale românului în particular. Este tot mai evident faptul că unora le displace simplitatea, împingând spre extreme totul: de la vestimentaţie la machiaj, de la atitudine la comportament, de la anturaj, locuri frecventate, muzică la lucrurile materiale ce îl înconjoară. Imaginea pe care fiinţa o expune zilnic îl defineşte întru totul.

Oamenii au nevoie de stiliști pentru viaţă, dar nu ţîn cont de reguli şi trec peste acestea ori de câte ori li se dă oportunitatea. E destul de riscant să se pună alături culori ţipătoare, paiete, imprimeuri strălucitoare, genţi cu renume de împrumut, pantofi sport aurii, în combinaţii cu imitaţii de blană naturală, piele. De asemenea, extensiile de unghii, păr, genele false, buze roze/portocalii, machiajul strident trec limita bunului gust, al naturaleţii. În ziua actuală, tinerele vor să fie cât mai frumoase, inspirându-se însă în mod eronat de la vedete consacrate, artiști ai lumii inovatoare şi încă nu ştiu să facă diferenţe, lăsându-se duse de imaginaţia proprie, „bogată, ce nu dă greş”. Pentru a rămâne în acelaşi ambient, atitudinea denotă o pseudopersonalitate, o instabilitate la nivelul superior al existenţei.

Ochiul este cel mai aspru critic, el desfiinţează şi tot el corectează. Părerea celorlalţi cu privire asupra aspectului exterior contează foarte mult şi deşi kitsch-ul pare a căuta mereu atenţie, poate fi cu uşurinţă evitat. În fond, e o chestiune de gusturi, de maniere. Ceea ce lipseşte fiinţei e cultura esteticului. A fi original nu înseamnă neapărat a deveni tu însuţi un obiect decorativ. Unele femei din România nu se preocupă în mod special de imaginea lor, şi nu doar sectorul feminin, ci şi cel masculin. Poate fi luată în calcul şi criza economică, important factor demotivator. Oamenii îşi pierd interesul pentru maniera în care trăiesc când vine vorba despre necesităţile pe care le au. În cazul acesta, majoritatea celor din mediul rural, şi nu numai, pun accentul pe viitorul familiei, pierzându-şi interesul faţă de aspectul lor.

Comportamentul denotă de asemenea, lipsa de educaţie, de manieră, făcând corelaţie cu atitudinea uşor evazivă, falsă. Un alt kitsch, mai mult sau mai puţin considerat astfel de către ceilalţi, poate fi uşor identificat cu ziua îndrăgostiţilor. Această zi împrumutată de la americani, Valentine’s Day, a devenit o zi comercială, pierzându-şi esenţa. Iubirea se arătă mereu, nu neapărat într-o zi anume. Şi alte zile scapă de sub controlul bunului gust: spre exemplu, lună martie arătă ce fel de persoană este cea de lângă tine. Modul în care este ales mărţişorul descoperă subtilitatea sensibilităţii. Simbolul primăverii pare a fi uitat însă când vine vorba despre câştigurile ce pot fi obţinute de pe urma oricăror obiecte ce înlocuiesc mărţişorul tradiţional. Sistemul de comercializare a mărţişoarelor este kitschos şi mai ales atitudinea unor persoane mai puţin avizate să facă acest lucru.

Dacă am sta să ne gândim la toate aspectele vieţii şi la maniera în care fiinţa se prezintă, dacă am analiza fiecare gest, privire ori formă de exprimare, am putea împărţi lumea în două categorii: cei care au simţul esteticului, al frumosului, cei care ştiu să trăiască sub simţurile limitelor, cunoscători ale celor mai fine detalii ce fac diferenţa. Din categoria a doua fac parte cei cărora nu le-a fost injectată licoarea salvatoare. Cu ei avem contact zi de zi şi asupra lor depistăm kitsch-ul tot mai tânăr ce îşi poartă paşii indiferent ca un adolescent rebel prin relativ. Îl suportăm uneori, alteori îl neglijăm, însă nu îl vom înţelege şi accepta niciodată. Şi nu e discriminare!

 

Legenda Sfântului Valentin

 

În fiecare februarie, pe întreaga planetă, bomboane, flori şi daruri sunt schimbate între îndrăgostiţi, totul în numele Sf. Valentin. Dar cine este acest misterios sfânt pe care îl celebrăm în această zi?

Istoria zilei de sf. Valentin este înconjurată de mister. Dar ştim că luna februarie a fost din vechime luna dragostei. Aşa că.. Cine a fost acest sf. Valentin şi cum a fost el asociat cu ritualurile vechi ale dragostei?

Astăzi, biserica catolică recunoaşte cel puţin 3 sfinţi cu numele de Valentin sau Valentinus şi cu toţii au fost martiri.

O legendă povesteşte că Valentin era un preot care a trăit în secolul III în Roma. Când împăratul Claudius II a decis ca bărbaţii neînsuraţi erau nişte soldaţi mult mai buni decât cei care aveau soţii şi familii, a scos în afara legii căsătoria bărbaţilor tineri, care erau astfel luaţi în armată.

Valentine, înţelegând injustiţia acelui decret, l-a sfidat pe Claudius şi a continuat să celebreze căsătorii intre tinerii îndrăgostiţi în secret. Când activitatea lui a fost descoperită, Claudius a ordonat să fie ucis.

Alte poveşti sugerează că Valentin ar fi fost ucis în timp ce încerca să ajute creştinii să scape din durele închisori romane, unde erau deseori bătuţi şi torturaţi.

Conform unei legende, Valentin a fost primul care a trimis o felicitare. În timp ce era în închisoare, se spune că s-a îndrăgostit de o tânără, care se pare că era fiica temnicerului şi care îl vizită în timpul întemniţării. Înainte de a muri, Valentin i-a scris feţei o scrisoare, în care a semnat „From your Valentine”, exprimare care se foloseşte şi astăzi.

Deşi adevărul din spatele legendei este pierdut în istorie, poveştile îl aureolează ca un bărbat simpatic, eroic şi, mai ales, romantic. Nu este de mirare că în evul mediu, Valentin era unul dintre cei mai populari sfinţi în Anglia şi Franţa.

În timp ce unii cred că ziua sf. Valentin este sărbătorita la mijlocul lunii februarie ca o comemorare a morţii lui Valentin, care probabil s-a întâmplat în jurul anului 270 e.n., alţii pretind ca biserica creştină a decis să-l celebreze pe Valentin pentru a creştină sărbătoarea păgâna Lupercalia.

În roma antică, februarie reprezenta începutul oficial al primăverii şi era considerat timpul purificării. Casele erau curăţate în mod ritualic, fiind măturate şi presărate cu sare şi grâu şi erau aruncate vrăji benefice.

Lupercalia, care începea pe 15 februarie, era o sărbătoare a fertilităţii dedicate lui Faunus, zeul roman al agriculturii, cât şi a lui Romulus şi Remus, fondatorii romei.

Mai târziu, conform legendei, toate fetele tinere din oraş îşi puneau numele într-o urnă mare. Burlacii oraşului extrăgeau apoi câte un nume şi, împreună, deveneau un cuplu pentru un an. Aceste perechi deseori se căsătoreau. Papa Gelasius a declarat ziua de 14 februarie ca fiind ziua sf. Valentin în anul 498. „loteria” romana a fost scoasă în afara legii de către creştinism.

În timpul evului mediu, se credea că 14 februarie era începutul sezonului de împerechere al păsărilor, iar în Franţa şi Anglia s-a adăugat imaginea de romantism acestei zile.

Cea mai veche manifestare a dragostei romantice mai exista încă într-un poem scris de către Charles, duce de Orléans, către soţia sa în timpul prizonieratului sau în turnul Londrei, captura sa datorându-se bătăliei de la Agincourt.

Câţiva ani mai târziu, se crede că regele Henric V a angajat un scriitor numit John Lydgate să-i compună scrisoarea sa de dragoste Catherinei de Valois, fiica regelui Franţei.

În Marea Britanie, ziua sf. Valentin începe să fie celebrata în secolul XVII. La mijlocul secolului al XVIII-lea, se obişnuia ca prietenii şi iubiţii din toate clasele sociale să schimbe între ei mici atenţii, probe ale afecţiunii, sau biletele scrise de mână.

Până la sfârşitul secolului, felicitările printate au început să înlocuiască bileţelele, datorită avântului luat de tipografie.

Felicitări gata făcute erau un mijloc uşor ca oamenii să-şi exprime sentimentele într-o perioadă în care exprimarea directă a acestora era descurajată. Felicitările poştale au contribuit de asemenea la creşterea popularităţii trimiterii de felicitări de ziua sf. Valentin.

Americanii au fost probabil primii care au început să facă schimb de felicitări create manual la începutul anilor 1700. În 1840, Esther A. Howland a început să vândă primele felicitări în serie.

Conform Greeting Card Association, aproximativ un miliard de felicitări sunt trimise în fiecare an, făcând astfel din ziua sf. Valentin cea de a doua mare sărbătoare a anului, după crăciun.

Aproximativ 85% dintre felicitări sunt cumpărate de către femei. În afară de statele unite, ziua sf. Valentin este sărbătorită în Canada, Mexic, Marea Britanie, Franţa şi Australia. De curând şi România a început să înlocuiască Dragobetele cu ziua sf. Valentin.

 

 

 

 

Social Bookmarking
Nu au fost postate comentarii pentru acest articol.